ICCJ. Decizia nr. 3896/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3896/2006
Dosar nr. 3275/1/2006
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul A.N., prin cererea înregistrată sub nr. 555 din 21 martie 2005, a solicitat în contradictoriu cu pârâta H.M.M., obligarea acesteia la plata sumei de 32.850 Euro şi a dobânzilor legale aferente începând cu luna iulie 2004.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a menţionat că a încheiat cu pârâta, în calitate de administrator al SC M. SRL Sadova o convenţie în baza căreia a acordat împrumutul în sumă de 32.850 Euro, pe care l-a plătit în 3 tranşe: 7.350 Euro la 10 aprilie 2002, 11.500 Euro la 3 mai 2002 şi 14.000 Euro la 15 iunie 2002 prin virament, din contul său personal deschis la B.R.D. – Dijon, Franţa în contul SC M. SRL Sadova, deschis la B.R.D. Câmpulung Moldovenesc.
Că pârâta a folosit aceşti bani şi că la 6 noiembrie 2003, între reclamant şi pârâtă s-a încheiat o nouă convenţie, prin care pârâta s-a obligat ca persoană fizică, în nume propriu să-i restituie împrumutul reclamantului, în 9 rate lunare, a 3.650 Euro fiecare, până în iulie 2004, obligaţie pe care aceasta nu şi-a respectat-o, motiv pentru care datorează şi dobânda legală aferentă sumei menţionate.
Intimata pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar fond a precizat că este de acord cu restituirea împrumutului acordat, dar că nu datorează dobânda şi cheltuielile de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 283 din 12 mai 2005, Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului A.N. având ca obiect restituire împrumut.
A obligat-o pe pârâta H.M.M. la plata sumei de 32.850 Euro reprezentând împrumut nerestituit, cu dobânda legală aferentă începând din iulie 2003, în 9 rate lunare, cu 35.467.500 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 133 din 20 decembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de părţi, împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta H.M.M. a declarat recurs în termen legal, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii acţiunii reclamantului pentru dobânzi şi cheltuieli de judecată, având în vedere că a achiesat la pretenţiile acestuia de restituire a împrumutului încă de la primul termen de judecată.
Recurenta pârâtă a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, secţia comercială, dat fiind că litigiul este de natură civilă, contractul fiind încheiat între două persoane fizice.
Recursul pârâtei este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
La termenul de astăzi, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor din oficiu, natura juridică a litigiului de faţă, excepţie în raport de care urmează a se stabili şi competenţa instanţelor.
Obiectul litigiului de faţă îl constituie plata împrumutului de 32.850 Euro şi a dobânzilor legale, împrumut acordat în baza convenţiei civile aflată la dosar fond, încheiată la 6 noiembrie 2003 între două persoane fizice, între reclamantul A.N. şi pârâta H.M.M.
Acţiunea a fost soluţionată în primă instanţă de tribunal, instanţă căreia i-ar fi revenit competenţa în primă instanţă, ţinând cont de valoarea litigiului, doar în materie comercială.
Ori, în speţă, sumele solicitate nu rezultă dintr-un act sau fapt de comerţ ci din executarea unui contract civil de împrumut încheiat între două persoane fizice, coroborat cu art. 274 C. proc. civ.
În consecinţă, reţinând natura civilă a cauzei şi având în vedere valoarea litigiului şi dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., curtea apreciază că tribunalul a judecat în primă instanţă cu încălcarea competenţei materiale, competenţa soluţionării cauzei revenind judecătoriei în primă instanţă, ca instanţă civilă.
În aceste condiţii şi apelul a fost soluţionat de o instanţă necompetentă.
Aşadar, recursul urmează a fi admis în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 313 C. proc. civ., iar Decizia din apel şi sentinţa de fond casate, fiind date de instanţe cu încălcarea normelor de competenţă, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare în primă instanţă Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, ca instanţă civilă.
Cu ocazia judecării fondului, urmează a se avea în vedere şi criticile şi apărările părţilor, invocate în recurs, cererile acestora nemaiputând fi analizate având în vedere motivul casării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta H.M.M.
Casează Decizia nr. 133 din 20 decembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi sentinţa civilă nr. 283 din 12 mai 2005 a Tribunalului Suceava şi dispune trimiterea cauzei pentru soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 3892/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3905/2006. Comercial → |
---|