ICCJ. Decizia nr. 3890/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3890/2006
Dosar nou nr. 16588/1/2005
(dosar vechi nr. 4063/2005)
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2124/ S din 7 decembrie 2004, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta C.A.R.A. Braşov în contradictoriu cu pârâta SC H. SA Braşov.
A constatat nulitatea absolută a ordinului de compensare nr. 1019928 din 31 mai 2001, a procesului verbal nr. 6187 din 5 martie 2001 şi a anexei acestuia.
A obligat pârâta la plata sumei de 894.751.021 lei contravaloare servicii, de 276.997.326 lei penalităţi de întârziere aferente facturilor neachitate, calculate pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 10 septembrie 2003, de 59.501.364 lei penalităţi de întârziere aferente facturilor achitate după scadenţă, calculate pentru perioada 1 august 2000 – 10 septembrie 2003 şi 39.356.195 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de furnizare nr. 521 din 21 ianuarie 1993 având ca obiect furnizarea apei potabile şi evacuarea apelor uzate menajere şi meteorice, că pârâta deşi a beneficiat de serviciile reclamantei pe care nu le-a achitat, sau le-a achitat după scadenţă, datorează penalităţi de întârziere conform art. 7 pct. 2 din contract.
Prin convenţia de eşalonare încheiată de părţi, la 3 martie 2004, pârâta a recunoscut debitele menţionate, recunoscând implicit şi împrejurarea că nu au obiect ordinul de compensare nr. 1019928/2001, procesul verbal nr. 6187/2001 şi anexa acestuia, între părţi neexistând datorii reciproce care să poată face obiectul unei compensări şi că în această situaţie acestea sunt nule absolut potrivit art. 948 C. civ., pentru lipsa obiectului.
Nemulţumită de soluţia de la fond, pârâta a declarat apel solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii pretenţiilor reclamantei pentru sumele de 276.007.326 lei şi 59.501.364 lei, reprezentând penalităţi aferente facturilor neachitate în perioada 1 ianuarie 2000 – 10 septembrie 2003.
În motivarea apelului său, pârâta a arătat că potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, penalităţile pretinse sunt prescrise, având în vedere că dreptul la acţiune pentru contravaloarea facturilor era stins la 21 septembrie 2003.
Instanţa de apel i-a pus în vedere pârâtei să depună la dosar o situaţie centralizată privind facturile considerate prescrise şi calculul penalităţilor de întârziere aferente facturilor în litigiu pe intervalul 18 septembrie 2000 – 10 septembrie 2003.
Prin Decizia civilă nr. 149/ Ap din 29 septembrie 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii instanţei de fond pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea precizată de reclamantă şi în consecinţă a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 261.089.836 lei în loc de 276.007.326 lei, calculate pentru perioada 18 septembrie 2000 – 10 septembrie 2003, în loc de 1 ianuarie 2000 – 10 septembrie 2003, şi la 39.231.715 lei cheltuieli de judecată în loc de 39.356.195 lei.
A respins pretenţiile reclamantei pentru penalităţi în sumă de 14.917.480 lei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a apreciat că penalităţile de întârziere în decontare, în sumă de 14.917.490 lei, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 17 septembrie 2000, sunt prescrise.
Potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.
Împotriva menţionatei decizii, reclamanta C.A.R.A. Braşov în termen legal, în temeiul art. 304 pct. 9 şi pct. 7 C. proc. civ., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.
În criticile formulate recurenta reclamantă a susţinut în esenţă că greşit a apreciat instanţa de apel că pârâta nu datorează penalităţile de întârziere pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 17 septembrie 2000, ca fiind prescrise în condiţiile în care debitul principal nu a fost prescris, iar cursul prescripţiei a fost întrerupt la 5 martie 2001 prin recunoaşterea expresă şi neechivocă a datoriei făcută de pârâtă, conform anexei la procesul verbal nr. 6187/5 martie 2001 – fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă a mai susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, având în vedere faptul că deşi s-a invocat prin întâmpinare împrejurarea că a fost întrerupt cursul prescripţiei, instanţa nu a arătat motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile sale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Recursul reclamantei este fondat.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt întemeiate, urmând a se admite recursul reclamantei pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că Decizia Curţii de Apel Braşov a fost dată cu aplicarea greşită a legii, prin care susţine că penalităţile sunt un accesoriu al creanţei principale şi prin urmare în virtutea principiului „secundarul urmează principalul", întreruperea prescripţiei faţă de debitul principal întrerupe prescripţia şi faţă de accesoriul acestui debit, este întemeiat.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 „odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii".
Aplicând acest principiu la speţa de faţă, înseamnă că odată cu dreptul la acţiune privind plata preţului se stinge şi dreptul la acţiune referitor la penalităţi.
Ori, în raport de acest text de lege se reţine că întrerupându-se prescripţia pentru dreptul la acţiune de a pretinde preţul se întrerupe şi prescripţia dreptului la acţiune pentru penalităţi.
Penalităţile pretinse în cauză de reclamantă vizează facturile emise în perioada 12 ianuarie 2000 – 17 iulie 2003, iar cursul prescripţiei a fost întrerupt prin recunoaşterea datoriei, făcută de pârâtă prin anexa la procesul verbal nr. 6187 din 5 martie 2001, ordinul de compensare nr. 1019928 din 31 mai 2001 şi convenţia de eşalonare a datoriilor înregistrată la 14 mai 2004.
Cum reclamanta a introdus acţiunea la 18 septembrie 2003, rezultă că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că dreptul la acţiune al reclamantei este prescris, făcând o aplicare incorectă a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Şi al doilea motiv de recurs întemeiat pe art. 309 pct. 7 C. proc. civ., este întemeiat. Curtea de apel a fost sesizată cu soluţionarea căii de atac a apelului, prin care au fost aduse critici sentinţei de fond, atât pe chestiuni de drept cât şi de fapt.
Fiind sesizată ca instanţă de control judiciar, soluţia pronunţată de aceasta trebuia să reflecte întocmai faptul că s-a declanşat o cale de atac devolutivă care avea scopul de a antrena o rejudecare în fond a pricinii în privinţa administrării probelor, dar în limita aspectelor criticate şi judecate de instanţa de fond a cărei hotărâre se atacă, critica privind contradicţia dintre motive şi soluţie este întemeiată.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica Decizia, va respinge apelul pârâtei.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga pârâta SC H. SA Braşov la plata sumei de 65,42 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.A.R.A. Braşov împotriva deciziei nr. 149/ Ap din 29 septembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC H. SA Braşov împotriva sentinţei civile nr. 2124/ S din 7 decembrie 2004 a Tribunalului Braşov.
Obligă intimata pârâtă SC H. SA Braşov la plata sumei de 65,42 RON cheltuieli de judecată către reclamanta Compania Apa RA Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2228/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3889/2006. Comercial → |
|---|
