ICCJ. Decizia nr. 3892/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3892/2006
Dosar nr. 244/1/2006
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 29 martie 2004, reclamanta A.D.S. cheamă în judecată pe pârâta SC C. SA Iaşi solicitând instanţei să oblige pe pârâtă la plata sumei de 3.196.016.159 lei reprezentând redevenţe neachitate la termenele scadente (1.454.664.868 lei), penalităţi de întârziere calculate până la data de 5 decembrie 2003 (1.741.351.291 lei), precum şi la plata penalităţilor în continuare până la data stingerii dreptului.
Prin sentinţa comercială nr. 12369 din 11 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă şi, în consecinţă, respinge cererea reclamantei, reţinând că între părţi s-a încheiat contractul de concesiune nr. 10192 din 20 aprilie 2000 a terenului de 2002 ha. situat în judeţul Iaşi în schimbul achitării unei redevenţe trimestrial, nu mai târziu de ultima zi a lunii, sub sancţiunea plăţii de penalităţi în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind executarea creanţelor bugetare, precum şi că redevenţele şi penalităţile de întârziere solicitate aferente anului 2000, scadente cel târziu la 31 decembrie 2000 sunt prescriptibile potrivit art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în termenul general de prescripţie de 3 ani, nefiind incident în cauză termenul de 5 ani prevăzut de art. 98 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 11/1996 în vigoare la momentul încheierii contractului, acesta referindu-se la prescripţia dreptului de a cere executarea silită în temeiul unui titlu deja obţinut şi neintervenind vreo cauză de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei, plăţile efectuate în cursul anului 2001 fiind avansate de societatea SC D. SA în nume propriu şi nu în numele pârâtei în baza unei împuterniciri în acest sens din partea acesteia.
Prin Decizia comercială nr. 719 din 19 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond, cu 1.000.000 lei ROL cheltuieli de judecată în sarcina apelantei, reţinând că intimata a efectuat plăţi în cursul anului 2000, plăţile din anul 2001 fiind efectuate de o societate terţă SC D. SA, rezultată din divizarea parţială a societăţii intimate, în nume propriu, astfel că aceste plăţi nu pot avea relevanţă sub aspectul întreruperii prescripţiei, ele nesemnificând o recunoaştere a debitului de către partea în favoarea căreia curge prescripţia, neexistând nici obligaţia solidară a pârâtei şi a societăţii plătitoare faţă de reclamantă care a încheiat contractul numai cu pârâta.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În fundamentarea recursului său recurenta, reluând aserţiunile din apel, susţine, în esenţă, că intimata pârâtă a cunoscut că în baza contractului încheiat cu recurenta s-au făcut plăţi de către o altă societate, SC D. SA, apărută din divizarea parţială în 2000 a societăţii pârâte, divizare în urma căreia societatea plătitoare a preluat o parte a pasivului pârâtei incluzând şi cota aferentă din redevenţa datorată conform contractului încheiat anterior divizării, corespunzătoare cotei primite din terenul concesionat, plăţile cunoscute de intimata pârâtă care, nefăcând obiecţiuni, şi le-a însuşit între cele două societăţi acţionând un mandat tacit, astfel că plăţile în cauză au întrerupt curgerea termenului de prescripţie.
Recurenta critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 şi a dispoziţiilor art. 121 alin. (1) din OG nr. 92/2003 care instituie un termen de prescripţie de 5 ani ce curge de la încheierea anului financiar pentru dreptul de a cere executarea silită a creanţelor bugetare, categorie în care se înscriu şi pretenţiile reclamantei recurente.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la cheltuieli de judecată, arătând că plăţile făcute de SC D. SA care nu a preluat nici un element de pasiv la momentul divizării societăţii pârâte, nu au semnificaţia recunoaşterii dreptului care se prescrie întrucât nu provine direct de la partea în favoarea căreia curge termenul de prescripţie, cum întemeiat a reţinut instanţa de apel.
Din examinarea actelor dosarului se constată că recursul nu este fondat.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, faţă de data de 31 decembrie 2000, data naşterii obligaţiei de plată a redevenţelor către reclamanta recurentă, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la 29 martie 2004, dreptul material la acţiune al apelantei reclamante este prescris, plăţile făcute în cursul anului 2001 de către SC D. SA, societate terţă, străină de contractul dintre părţile în cauză nu pot fi considerate ca reprezentând recunoaşterea dreptului pretins de reclamanta recurentă şi, deci, ca având efect întreruptiv asupra termenului de prescripţie, art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 nefiind deci incident în speţă, recurenta nedovedind că societatea plătitoare a preluat prin divizare, şi obligaţia de plată a redevenţelor în litigiu, neexistând dovada unei modificări a contractului de concesiune în acest sens şi nici că aceasta este coobligată solidar sau ca fidejusor în raport de pârâta intimată debitoare, sau că societatea plătitoare a acţionat în numele şi pe contul pârâtei în baza unui mandat dat de către aceasta.
Obiectul litigiului nefiind executarea silită a unor pretenţii stabilite printr-un titlu executor ci obţinerea unui asemenea titlu, nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 121 alin. (1) din OG nr. 92/2003, prevederi legale a căror neaplicare de către instanţa de apel se invocă direct în recurs, de altfel.
Astfel fiind, se constată că Decizia recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, precum şi ale art. 98 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 11/1996 în vigoare la momentul încheierii contractului preluate ulterior de art. 121 alin. (1) din OG nr. 92/2003 şi, pe cale de consecinţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei recurente urmează a fi respins ca nefondat.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta urmează a fi obligată să plătească intimatei suma de 5.000 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând din onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.D.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 719 din 19 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC C. SA Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3644/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3896/2006. Comercial → |
|---|
