ICCJ. Decizia nr. 3980/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3980/2006
Dosar nr. 6301/1/2006
Şedinţa publică din 6 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 151 din 30 ianuarie 2004 pronunţată în dosarul nr. 681/2003 al Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtei SC G.C. SA Piatra Neamţ, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.V. şi M.M. cu consecinţa obligării pârâtei să predea reclamanţilor apartamentele nr. 34 şi 35 situate în Piatra Neamţ, B-dul Dacia, executate în baza contractului încheiat între părţi la 28 iulie 1997 şi s-a respins capătul de cerere privind rezilierea contractului. Totodată s-a admis în pare cererea reconvenţională formulată de pârâtă în sensul obligării reclamanţilor la plata sumei de 238.367.789 lei cu titlu de preţ şi instituirii unui drept de retenţie asupra celor două apartamente, până la achitarea acestei sume către reclamantă, cu 16.344.712 lei cheltuieli de judecată către pârâtă, după compensare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între părţi s-a încheiat, la data de 28 iulie 1997, contractul pentru execuţia a două apartamente de către pârâtă pentru reclamanţi în calitate de beneficiar, termenul de execuţie fiind de 24 de luni. Contractul nu a prevăzut un preţ ferm, ci doar modalităţi de determinare a acestuia, stabilindu-se că reclamanţii vor achita lunar, în termen de 5 zile de la primirea facturii contravaloarea lucrărilor efectuate.
Dat fiind faptul că lucrările nu au fost finalizate la termen şi pentru că între părţi au apărut neînţelegeri în privinţa preţului, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă din ale cărei concluzii a rezultat că raportat la lucrările efectuate apartamentele pot fi predate reclamanţilor, fiind îndeplinite cerinţele Legii nr. 10/1995 şi 50/1991, acţiunea fiind admisă sub acest aspect.
De asemenea, din expertiză a reieşit că reclamanţii datorează pârâtei suma de 239.367.789 lei, sens în care a fost admisă şi cererea reconvenţională formulată, inclusiv instituirea dreptului de retenţie până la achitarea debitului, având în vedere şi poziţia procesuală a reclamanţilor care au achiesat la acest capăt de cerere.
În privinţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtei s-a apreciat că pretenţiile referitoare la plata lucrărilor executate anterior lunii iunie 2000, au fost formulate în termenul de prescripţie, în condiţiile în care pârâta se află în posesia apartamentelor, iar creanţa reprezintă contravaloarea acestora.
De asemenea, a fost respins şi capătul de cerere prin care reclamanţii au solicitat rezilierea contractului, în considerarea faptului că prin stabilirea de către instanţă a obligaţiilor în sarcina celor două părţi contractul se consideră executat.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 172 din 12 august 2004 pronunţată în dosarul nr. 2012/2004, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei şi a admis apelul reclamanţilor cu consecinţa modificării hotărârii primei instanţe în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi respingerii cererii reconvenţionale ca prescrisă pentru sumele pretinse până la data de 8 mai 2000 şi ca rămasă fără obiect pentru perioada iunie 2000 – august 2003 şi înlăturării dreptului de retenţie al pârâtei. Au fost compensate cheltuielile privind onorariile de expert şi avocat în totalitate, cele privind taxele judiciare de timbru până la concurenţa sumei de 71.000 lei şi reclamanţii obligaţi la plata sumei de 12.838.680 lei după compensare, respectiv apelanta a fost obligată la 21.910.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Instanţa de control judiciar a reţinut ca fiind întemeiate criticile reclamanţilor referitoare la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al pârâtei în considerarea dispoziţiilor art. 1412 C. civ. şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958.
Prin urmare, având în vedere că contractul părţilor este unul cu executare succesivă şi că plata lucrărilor se face distinct pentru fiecare situaţie de plată, sunt incidente dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 167/1958 în sensul că în cazul obligaţiilor cu executare succesivă dreptul la acţiune cu privire la fiecare plată se stinge printr-o prescripţie deosebită. Pe de altă parte, contrar celor reţinute de prima instanţă, posesia imobilului în construcţie este lipsită de relevanţă, această împrejurare producând efecte doar în cazul prescripţiei achizitive nu şi a celei extinctive.
De asemenea, plăţile efectuate nu produc consecinţe sub aspectul întreruperii prescripţiei, tocmai în considerarea dispoziţiilor legale anterior invocate.
În consecinţă, instanţa de apel constatând prescripţia dreptului la acţiune al pârâtei pentru sumele pretinse anterior datei de 8 mai 2000 precum şi faptul că cele datorate ulterior acestei date au fost achitate şi că prin urmare cererea a rămas fără obiect, a admis apelul reclamanţilor, în sensul arătat, înlăturând ca fiind lipsit de temei şi dreptul de retenţie.
În privinţa apelului declarat de pârâtă, care a criticat soluţia sub aspectul obligării sale la predarea apartamentelor şi a respingerii solicitării de a se reactualiza valoarea sumei datorate de reclamant, curtea de apel a reţinut ca fiind corectă hotărârea primei instanţe deoarece stadiul fizic al imobilului permite atât sub aspect tehnic constructiv cât şi legal executarea acestei obligaţii, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că lucrările interioare nu sunt finalizate astfel că exista, conform susţinerii pârâtei, posibilitatea angajării de către reclamanţi a unor executanţi fără încheierea unui contract în acest sens.
Referitor la modul de soluţionare al cererii reconvenţionale instanţa de apel a reţinut că nu au fost dezvoltate motive de apel, dar aceasta a fost analizată în apelul reclamanţilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.C. SA Piatra Neamţ criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că instanţele interpretând greşit clauzele contractului şi ignorând că intenţia comună a părţilor a fost aceea de executare integrală a apartamentelor au ajuns la concluzia eronată că acestea pot fi predate reclamantei, deşi lucrările de finisare nu sunt executate, ceea ce va favoriza efectuarea lucrărilor de către reclamanţi în lipsa unor contracte încheiate în acest scop, situaţie pe care recurenta, în temeiul obligaţiilor şi responsabilităţilor ce îi revin în temeiul Legii nr. 10/1995 a vrut s-o evite.
De asemenea, depăşirea termenului de executare a lucrărilor nu este imputabilă recurentei ci reclamanţilor care au plătit cu întârziere contravaloarea lucrărilor.
Prin cel de al doilea motiv de recurs hotărârea este criticată în privinţa modului de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului său la acţiune, în condiţiile în care cursul prescripţiei a fost întrerupt prin plăţile efectuate de reclamanţi.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, art. 304 pct. 8 şi 9 raportat la dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, respingându-l ca atare.
Astfel, primul motiv de recurs referitor la greşita interpretare a clauzelor contractului este neîntemeiat, deoarece aşa cum au reţinut ambele instanţe, refuzul pârâtei de a preda apartamentele pentru motivul că finisajele interioare nu au fost executate, nu este suficient şi justificat pentru respingerea cererii pe care reclamanţii au formulat-o în acest sens. În acest context, în mod temeinic a fost respins ca lipsit de relevanţă faptul că ar exista o eventuală posibilitate de executare a acestor lucrări de către reclamanţi cu nerespectarea dispoziţiilor legale. Pe de altă parte, instanţele în urma analizării probelor şi raportat la desfăşurarea raporturilor contractuale, modul de îndeplinire al obligaţiilor asumate au apreciat, ca întemeiată, cererea chiar şi în lipsa finisajelor interioare ale construcţiei, în condiţiile în care sub acest aspect tehnic soluţia este posibilă.
De asemenea, în privinţa soluţiei pronunţate în temeiul dispoziţiilor art. 12 din Decretul nr. 158/1967, în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cazul contractelor cu executare succesivă, fiecare prestaţie are propriul termen de prescripţie, iar plata efectuată pentru una dintre obligaţii nu are ca efect întreruperea termenului de prescripţie, dispoziţiile art. 16 din actul normativ anterior invocat, fiind în acelaşi sens.
În consecinţă, recursul declarat de pârâtă fiind nefondat, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC G.C. SA Piatra Neamţ împotriva deciziei nr. 172 din 12 august 2004 a Curţii de Apel Bacău, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3982/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3974/2006. Comercial → |
|---|
