ICCJ. Decizia nr. 4013/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4013/2006
Dosar nr. 12836/1/2005
(Dosar vechi nr. 3114/2005)
Şedinţa publică din 7 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1727/ C din 15 noiembrie 2000, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL cu sediul social în municipiul Sibiu judeţul Sibiu împotriva pârâtei SC P. SA cu sediul social în municipiul Sibiu judeţul Sibiu şi în consecinţă a constatat că reclamanta a efectuat la imobilul Casa Turiştilor P., proprietatea pârâtei, lucrări de investiţii în valoare de 1.225.459.108 lei şi obligă pe pârâtă să plătească reclamantei această sumă, precum şi 19.180.000 lei cheltuieli de judecată. De asemenea, au fost respinse celelalte capete de cerere şi a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă împotriva reclamantei.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, în principal, că între părţi s-a încheiat contractul de asociere nr. 483 din 16 august 1993, având ca obiect exploatarea în scop turistic a unităţii Casa Turiştilor din P., timp de 20 de ani, începând cu data de 1 ianuarie 1994. Prin clauza cuprinsă în art. 21 din acest contract părţile au convenit ca în situaţia în care contractul de asociere încetează înaintea termenului stabilit, valoarea lucrărilor efectuate să fie evaluate la data când are loc desocotirea.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de experţii ing. B.E., G.E. şi O.V. şi a suplimentului la raport, valoarea lucrărilor de investiţii efectuate de reclamantă la imobilul Casa Turiştilor vila 16, 17 şi 18 este de 1.123.459.108 lei.
Susţinerile pârâtei în apărare în sensul inexistenţei investiţiei pe considerentul că prin lucrările realizate de reclamantă s-a produs o diminuare valorică a activului şi nu o creştere a acestuia, nu au putut fi primite, fiind contrazise de probele dosarului.
Capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenţie a fost respins ca inadmisibil, cu motivarea că a fost reziliat contractul de asociere dintre părţi, iar reclamanta a fost evacuată din Complexul Casa Turiştilor.
Cererea reconvenţională a fost respinsă, ca nedovedită, prin aceea că pârâta-reclamantă nu a produs dovezi în susţinerea acestei cereri.
Curtea de Apel Alba – Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 108/ A din 20 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC CI. SRL Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 1727/ C din 15 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 702/1998. A fost admis apelul declarat de pârâta SC P. SA Sibiu împotriva aceleiaşi sentinţe, în sensul că a fost schimbată în parte sentinţa apelată şi respinsă acţiunea reclamantei împotriva pârâtei pentru plata despăgubirilor reprezentând investiţii la imobilul Casa Turiştilor. De asemenea, a fost înlăturată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, fiind menţinute celelalte dispoziţii.
A mai fost admis apelul declarat de reclamanta SC P. SA Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 234 din 14 martie 1999 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 1432/1996 şi, în consecinţă a fost schimbată în parte această sentinţă apelată, dispunându-se compensarea sumei de 225.998.000 lei datorate de pârâta SC C. SRL Sibiu către reclamantă cu suma de 228.372.000 lei datorată de reclamantă către pârâtă, urmând a fi efectuată numai plata sumei de 2.374.000 lei actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data de 3 decembrie 1999 şi până la data plăţii. De asemenea, a fost înlăturat dreptul de retenţie instituit în favoarea pârâtei SC C. SRL Sibiu, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A fost respins apelul declarat de pârâta SC C. SRL Sibiu împotriva aceleiaşi sentinţe şi compensate cheltuielile de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, în esenţă, a apreciat că în conformitate cu clauzele contractului de asociere nr. 483 din 16 august 1993, numai în cazul în care din motive „independente" de părţi contractul se desfiinţează înaintea termenului convenit, reclamanta SC C. SRL Sibiu va fi despăgubită pentru lucrările de investiţii şi amenajări efectuate. Încetarea contractului de asociere a intervenit înaintea termenului convenit din culpa societăţii reclamante, care prin hotărâre judecătorească definitivă a fost declarată în faliment. Astfel fiind, nu se poate invoca propria culpă ca temei al pretenţiilor contrare clauzelor contractuale ale părţilor.
Reclamanta nu a dovedit că a efectuat investiţiile în domeniul special al turismului, respectiv lucrări de mărire a spaţiului de cazare şi a creşterii gradului de confort, deoarece din expertizele dispuse în cauză, rezultă că SC C. SRL Sibiu nu deţinea autorizaţie de construire, nu avea acordul proprietarului SC P. SA pentru efectuarea lucrărilor pretins executate şi nu deţinea o situaţie de lucrări care să consemneze concret lucrările efectuate cantitativ şi valoric. Atât prin expertiza efectuată în dosarul de fond cât şi prin completarea dispusă în apel, a rezultat că lucrările invocate nu au putut fi evidenţiate faptic în teren şi nici scriptic în contabilitate, deoarece o altă firmă, SC K. SRL Sibiu a pretins efectuarea lucrărilor de investiţii la Casa Turiştilor, având în acest sens acţiune pe rolul Tribunalului Sibiu împotriva pârâtei SC P. SA, conform dosarului nr. 532/2000.
În legătură cu apelurile reclamantei SC P. SA şi pârâtei SC C. SRL Sibiu declarate împotriva sentinţei civile nr. 234 din 14 martie 1999 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 1432/1996 s-a reţinut ca aspect semnificativ că prin Decizia nr. 369 din 25 ianuarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, a fost admis recursul declarat de pârâta SC C. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 961 din 3 decembrie 1999 a Curţii de Apel Alba – Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, care a fost casată iar cauza trimisă spre rejudecare la aceiaşi instanţă. Cu această ocazie s-a recomandat completarea probelor cu acte şi cu o nouă expertiză tehnică.
După casarea cu trimitere cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia sub dosarul nr. 2273 din 23 aprilie 2001, dosar care prin încheierea din 8 iunie 2001 a fost conexat la dosarul nr. 705/2001 având în vedere că litigiul se purta între aceleiaşi părţi.
Conform îndrumărilor date prin Decizia de casare s-a dispus efectuarea expertizei tehnice de către trei experţi tehnici şi un expert contabil, însă urmare a lipsei de cooperare a pârâtei SC C. SRL şi a actelor contabile care să justifice investiţiile pretins efectuate, nu s-au putut stabili alte valori faţă de prima expertiză, neputând fi produsă o probă nouă în apel după trimiterea cauzei spre rejudecare. A fost dispusă, prin admiterea apelului declarat de reclamanta SC P. SA Sibiu, în temeiul art. 1143 C. civ., compensarea creanţelor reciproce stabilite în sarcina părţilor.
Împotriva deciziei civile nr. 108/ A din 20 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Aba –Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a promovat recurs reclamantul B.G., administrator al falimentului privind SC C. SRL Sibiu care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanţa de apel, iar în subsidiar modificarea hotărârii atacate, admiterea apelurilor declarate şi respingerea apelurilor SC P. SA Sibiu. Astfel, în privinţa sentinţei civile nr. 128/2000 a Tribunalului Sibiu s-au adus critici în sensul că nu au fost aduse la îndeplinire obiectivele expertizei tehnice şi nu au fost date răspunsuri clare, iar expertiza contabilă trebuia să valorifice expertiza tehnică. Referitor la sentinţa civilă nr. 234/1999 a Tribunalului Sibiu s-au adus critici prin aceea că în mod greşit a operat compensarea creanţelor fără o actualizare din partea creanţei SC C. SRL, această din urmă societate este în faliment şi va fi afectată masa credală, nu s-a efectuat expertiza dispusă de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, greşit a fost respins dreptul de retenţie şi greşit a fost respinsă cererea de probaţiune la instanţa de fond făcută în ziua dezbaterilor. A mai fost cerută şi suspendarea executării hotărârilor atacate, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 10 raportat la art. 312 C. proc. civ.
Intimata pârâtă SC P. SA a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea nu sunt întemeiate, recursul declarat de reclamantul B.G., administrator al falimentului SC C. SRL Sibiu urmând a fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Prin încheierea din 30 septembrie 2005, Secţia Comercială a Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie a respins cererea formulată de reclamantă pentru suspendarea executării deciziei nr. 108/ A din 20 mai 2005 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu argumentarea că motivele invocate de petentă nu sunt de natură a determina suspendarea executării conform art. 300 alin. (3) C. proc. civ.
De remarcat că Decizia civilă nr. 108/ A din 20 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost comunicată părţilor la data de 12 iulie 2005, aşa cum o dovedesc dovezile de primire şi procesele verbale de predare. Recurentul-reclamant B.G., administrator al SC C. SRL a depus cererea de recurs şi motivele recursului, la data de 14 iunie 2005, aşa cum reiese din conţinutul înregistrării cererii la Curtea de Apel Alba – Iulia. Reglementările cuprinse în art. 303 alin. (2) C. proc. civ., precizează că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la data primirii hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Fiind considerat în termen recursul promovat, fiind făcut mai înainte de comunicarea hotărârii atacate, recurenta a menţionat în cererea sa că, „după motivarea hotărârii va dezvolta prezentele motive de recurs în conformitate cu argumentările instanţei de apel", aspect pe care nu l-a mai îndeplinit.
Nu sunt justificate criticile din cererea de recurs, deoarece instanţa de apel, respectând în egală măsură drepturile procesuale ale ambelor părţi, a stăruit prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, manifestând un veritabil rol activ.
Astfel, prin încheierea din 3 martie 2003 în faza procesuală a apelului, la cererea reclamantei apelante de a se efectua un supliment de expertiză, a fost admisă probaţiunea, fiind încuviinţate obiectivele stabilite de părţi iar la termenul din 24 martie 2003, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea numirii şi a unui expert contabil.
Primul raport de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil M.I., necontestat de reclamantă, a fost însă contestat de pârâtă, iar prin încheierea din 3 noiembrie 2003 s-a dispus refacerea lui.
La întocmirea suplimentului de expertiză judiciară au participat trei experţi tehnici, ing. B.E., ing. G.E. şi ing. O.V., precum şi un expert contabil M.L. Aceiaşi experţi au răspuns la obiecţiunile formulate de ambele părţi, realizând un nou supliment cu răspunsuri la toate aspectele contradictorii.
Este adevărat că prin încheierea din 13 mai 2005 a fost respinsă cererea reclamantei SC C. SRL prin administrator B.G. care a solicitat refacerea expertizei de către aceiaşi experţi fie numirea altor experţi, pe considerentul că nu s-a răspuns solicitărilor instanţei de a clarifica situaţia din punct de vedere contabil, însă respingerea cererii a fost motivată de existenţa şi suficienta documentare care se desprinde din conţinutul suplimentului de expertiză.
Corect s-a procedat şi la compensarea creanţelor care sunt certe, lichide şi exigibile, cu o valoare determinată riguros la data de 13 ianuarie 1999.
Au fost respectate şi recomandările din Decizia nr. 369 din 25 ianuarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, care a casat şi trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Alba – Iulia, fiind efectuată expertiza tehnică dispusă.
Pentru aceste raţiuni, urmează ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamantul B.G., administrator al falimentului SC C. SRL Sibiu să fie înlăturate, ca neîntemeiate, şi recursul respins, ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din cerinţele art. 304 C. proc. civ., menţinând ca legală şi temeinică Decizia civilă nr. 108 din 20 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În baza art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurenta la plata sumei de 1900 Ron onorariu de avocat către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.G., administrator al SC C. SRL Sibiu, împotriva deciziei nr. 108 din 20 mai 2005, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 1900 Ron, onorariu avocat, către intimata-pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4014/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3982/2006. Comercial → |
|---|
