ICCJ. Decizia nr. 4024/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4024/2006
Dosar nr. 37460/2/2005
Şedinţa publică din 7 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 februarie 2004 reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată pârâta SC S.D.C. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 3.743.766 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la obiectivul amenajări interioare şi exterioare Policlinica D. conform centralizatorului de situaţii de lucrări din data de 5 februarie 2001, actualizarea debitului, cu indicele de inflaţie precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea pretenţiilor reclamanta a arătat că a executat lucrări de extindere, drum acces, gard metalic, amenajări interioare, instalaţii electrice, instalaţii sanitare şi termice în luna octombrie 2000 pentru un obiectiv al beneficiarului care era o creşă dezafectată în vederea transformării acelei clădiri într-o unitate modernă şi funcţională.
Reclamanta arată că modalitatea în care s-au realizat lucrările de extindere a fost aceea a mandatării de către pârâtă a reprezentanţilor săi să poarte discuţii cu angajaţii constructorului despre stadiul lucrărilor eventualele reclamaţii şi pentru semnarea documentelor finale privind recepţia lucrării.
Mai arată reclamanta că lucrările au fost efectuate pe parcursul lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie fiind consemnate în procesul verbal privind stadiul fizic semnat de ambele părţi la data de 16 ianuarie 2005, procesul verbal care cuprinde materialele folosite şi bunurile înlocuite pentru fiecare cameră şi pe etaje.
Pârâta a depus întâmpinare prin care ridică excepţia prescripţiei dreptului la acţiune arătând că aceasta a fost introdusă tardiv faţă de perioada octombrie – decembrie 2000 când s-au executat lucrările.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât procesul verbal din 16 ianuarie 2001 nu reprezenta stadiul fizic al lucrărilor executate, ci stadiul fizic existent la data respectivă a clădirii şi nu există un proces verbal de recepţie finală a lucrării ceea ce dovedeşte că reclamantul nu a executat aceste lucrări.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 4089 din 6 octombrie 2005, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi pe fond a admis în parte acţiunea obligând pârâta la plata sumei de 3.983.986.583 lei contravaloare lucrări, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei conform art. 3712 alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut în baza materialului probator administrat, inclusiv expertiza tehnică imobiliară că lucrările efectuate în perioada septembrie – decembrie 2000 şi ianuarie 2001 au fost consemnate un proces verbal privind stadiul fizic, proces verbal din 16 ianuarie 2001 cuprinzând situaţia lucrărilor executate, materialelor folosite fiind semnate de reprezentanţii ambelor părţi.
Pe de altă parte ca dovadă a executării lucrărilor de către reclamantă este şi mărturia lui R.Ş. care a afirmat că la semnarea centralizatorului de lucrări, reclamanta executase lucrări asupra a 70 % din suprafaţa imobilului iar expertul a menţionat că lucrările descrise în centralizatorul de lucrări se regăsesc asupra imobilului pârâtei.
În ce priveşte excepţia prescripţiei instanţa de fond a reţinut că dreptul la acţiune al reclamantei, s-a născut la data de 5 februarie 2001 când a semnat beneficiarul centralizatorul situaţiei de lucrări, iar acţiunea a fost introdusă la data de 4 februarie 2004 (data poştei).
Împotriva acestei soluţii a formulat apel pârâta criticile vizând în esenţă greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune considerând că adresa nr. 20 din 5 februarie 2001 nu poate fi considerată excepţie a lucrării; executarea lucrărilor fără contract încheiat încalcă normele de valabilitate a contractului de antrepriză, executarea trebuind să aibă loc în baza autorizaţiei de construcţii.
De asemenea, susţine că prima instanţă a interpretat eronat procesul verbal din 16 ianuarie 2001, care nu constituie consemnarea lucrărilor efectuate de reclamantă reprezentând numai stadiul fizic existent la data respectivă, la imobilul aparţinând pârâtei.
În final apelanta a susţinut că, dacă reclamanta ar fi executat lucrările nu s-ar mai justifica încheierea unor contracte cu alte societăţi, care a avut drept obiect tocmai realizarea lucrărilor la imobilul în litigiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 397 din 27 iunie 2006, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în raport de prevederile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 în mod justificat s-a apreciat că termenul general de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data întocmirii de către reclamantă a înscrisului prin care a fost consemnată valoarea lucrărilor efectuate, respectiv a centralizatorului de situaţii de lucrări din 5 februarie 2001 care poartă semnătura reprezentanţilor societăţii pârâte.
S-a mai reţinut că apelanta nu a dovedit că lucrările deduse judecăţii reprezentau lucrări de antrepriză, de natură să atragă obligativitatea încheierii ad-probationem a unui contract în formă scrisă în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.
Instanţa de apel a considerat că prin mijloace de probă administrate în condiţiile art. 46 C. com., s-a făcut dovada executării lucrărilor făcând referire la conţinutul raportului de expertiză şi a martorilor audiaţi.
Cu petiţia înregistrată, la data de 19 iulie 2006, pârâta a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că în mod eronat s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, având în vedere că, în mod eronat instanţa a luat în calcul data de 5 februarie 2001 în condiţiile în care nu s-au produs dovezi privind data recepţiei lucrării de către client.
Tot în mod eronat instanţa de apel a asimilat „oferta de deviz" cu centralizatorul situaţiei de lucrări şi cu procesul verbal de recepţie a lucrării.
De asemenea, recurenta susţine că faţă de natura lucrărilor se impunea încheierea unui contract de antrepriză în formă scrisă această formă cerută de lege ad-probationem.
Mai consideră recurenta că lipsa unui capăt de cerere (în prezenta acţiune) care să constate existenţa lucrărilor efectuate de reclamantă, face practic inadmisibilă acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.
Totodată se arată că în mod eronat instanţa de fond a încuviinţat şi administrat proba cu expertiza tehnică – imobiliară, fiind desemnat în cauză doar un expert imobiliar în condiţiile în care unul dintre obiectivele expertizei a fost constatarea valorii lucrărilor executate.
Recursul este nefondat.
Criticile privind modul de soluţionare a excepţiei dreptul material la acţiune şi modul de realizare a acordului de voinţă între părţi urmează a fi înlăturate, pe de altă parte fiind respectate dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescripţie începând să curgă de la data întocmirii de către reclamantă a înscrisului prin care a fost consemnată valoarea lucrărilor efectuate respectiv a centralizatorului de lucrări din 5 februarie 2001, iar pe de altă parte, faţă de caracterul lucrărilor comandate şi pretins executate nerezultând că acesta reprezentau lucrări de antrepriză de natură să atragă obligativitatea încheierii ad-probationem a unui contract în formă scrisă.
Se reţine însă ca justificată critica privind modul de interpretare a înscrisurilor privind executarea lucrărilor, aceasta reprezentând în realitate o încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi Regulamentul privind recepţia lucrărilor de construcţii.
Astfel, procesul verbal din 16 ianuarie 2001, reprezintă în realitate aşa cum se şi menţionează în cuprinsul său stadiul fizic existent la acea dată, iar anexele privind fiecare încăpere cuprind lipsurile existente respectiv instalaţie termică, uşi, ferestre, plăci gresie etc.
Din cuprinsul acestui înscris mai rezultă că urma să se poarte discuţii şi cu privire la calitatea montării gresiei, iar referitor la instalaţia electrică se va face o evaluare ulterioară la fel şi cu instalaţia termică.
Or, centralizatorul situaţiilor de lucrări cu anexele respective nu fac vorbire la modul cum s-au rezolvat aceste aspecte iar listele cu cantităţile de lucrări reprezintă în realitate deviz ofertă la alte obiective decât C.M.D.T.D.
Aceste aspecte pun sub semnul întrebării realitatea lucrărilor pretins executate, şi întinderea lor raportat şi la depoziţiile martorilor şi contractelor încheiate cu alte societăţi.
Faţă de obiectivele stabilite pentru efectuarea expertizei în mod eronat a fost omologată expertiza tehnică imobiliară, expertul nu şi-a îndeplinit atribuţiile, calculele prezentate de aceste neavând nici un fel de relevanţă juridică şi economică, fiind încălcate dispoziţiile în materie respectiv capitolul III, secţiunea III, privind expertiza, C. proc. civ.
Efectuarea unor lucrări neautorizate şi neînregistrate în contabilitate, aşadar, efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie nu pot constitui faptul juridic licit, care să dea naştere îmbogăţirii fără justă cauză, aceste aspecte, dând naştere, evident, unui fapt juridic ilicit, care nu ar putea îndreptăţi reclamanta la restituire.
Văzând că sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis în condiţiile art. 312 C. proc. civ. şi în fond după casare se impune efectuarea unor expertize de specialitate care să verifice realitatea lucrărilor pretins executate şi concomitent şi o expertiză contabilă care să aibă în vedere dispoziţiile legale privind întocmirea documentelor contabile şi înregistrările contabile, lucrările respective urmând a se baza pe respectarea şi analizarea tuturor documentelor contabile puse la dispoziţie de părţi, cât şi pe constatările personale ale expertului.
Neexaminarea aspectelor semnalate constituie o încălcare a art. 6 al C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil, ştiut fiind că această reglementare implică, în mod special, în sarcina instanţei de judecată obligaţia de a examina în mod efectiv, mijloacele, argumentele şi elementele de probă ale părţilor, cel puţin pentru a face o apreciere pertinentă a acestora în vederea deciziei ce o va pronunţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC S.D.C. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 397 din 27 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 4089 din 6 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza Tribunalului Bucureşti, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4026/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1366/2006. Comercial → |
|---|
