ICCJ. Decizia nr. 462/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.462/2006
Dosar nou nr. 7696/1/2005
Dosar vechi nr. 1826/2005
Şedinţa publică din 7 februarie 2006
Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 20 octombrie 2003, SC C. SA Slatina a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SRL Slatina şi SC M. SRL Slatina pentru a se dispune revocarea contractelor de vânzare cumpărare prin care pârâta SC R. SRL Slatina a înstrăinat bunurile mobile şi imobile din patrimoniul său către SC M. SRL Slatina cu scopul de a împiedica urmărirea silită a acestora şi de a-şi diminua patrimoniul pentru a se sustrage de la achitarea debitului către reclamantă.
În motivare a arătat că din contractul de vânzare cumpărare pârâta SC R. SRL Slatina a contractat de la reclamantă cantitatea de 15.00 tone grâu util, recolta anului 2001, din care s-a livrat 6.550 tone grâu în valoare de 20.817.281.718 lei, din care pârâta a achitat numai o parte, rămânând o diferenţă de 14.358.905.573 lei, motiv pentru care reclamanta a acţionat-o în judecată şi prin sentinţa nr. 25/2003 a Curţii de Apel Craiova a fost obligată să-i plătească 20.478.779.114 lei preţ şi majorări de întârziere, plus 262.882.992 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se sustrage de la plata sumei chiar în timpul procesului, asociatul unic al societăţii, I.P. a cesionat în mod formal părţile sociale, şi-a schimbat denumirea societăţii şi sediul acesteia şi în mod fictiv a vândut către SC M. SRL ce aveau administrator unic pe I.R., soţia asociatului I.P., bunurile societăţii.
Prin sentinţa nr. 74 din 18 februarie 2004, a Tribunalului Olt, pronunţată în dosarul nr. 8215/2003 s-a admis acţiunea reclamantei, s-au desfiinţat facturile din 18 iulie 2002, 1 iulie 2002, 31 iulie 2002, 23 septembrie 2002, emise de către SC R. SRL către SC M. SRL, urmând ca bunurile să revină în patrimoniul debitoarei SC R. SRL, pentru a putea fi urmărite, în vederea executării creanţei creditoarei SC C. SA Slatina.
Apelul declarat de pârâţii SC M. SRL şi I.P. împotriva sentinţei civile nr. 74/2004 a fost admis prin Decizia nr. 276 din 24 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, deoarece la data soluţionării cauzei în fond procedura de citare cu pârâţii nu a fost legal îndeplinită şi în consecinţă s-a anulat sentinţa şi s-a fixat termen pentru soluţionare în fond la data de 2 septembrie 2004, după care s-a pronunţat Decizia nr. 59 din 28 februarie 2005, prin care s-a admis acţiunea şi s-a dispus anularea actelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâtele SC R. SRL Slatina şi SC M. SRL Slatina şi materializate în facturile din 18 iulie 2002, 1 iulie 2002, 31 iulie 2002, 23 septembrie 2002, cu consecinţa revenirii bunurilor în patrimoniul pârâtei SC R. SRL.
Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 103.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile art. 975 C. civ., deoarece în perioada 1 iulie 2002 – 23 septembrie 2002 pârâta SC R. SRL Slatina (având asociaţi pe I.P. şi soţia sa I.R. şi administrator pe I.P.) a vândut bunurile mobile şi imobile pârâtei SC M. SRL Slatina, societate la care asociat unic este I.P., pentru a crea o stare de insolvabilitate pârâtei vânzătoare care fusese obligată prin Decizia civilă nr. 25/2003 a Curţii de Apel Craiova, la plata sumei de 14.358.905.573 lei cu titlu de preţ al mărfurilor livrate de reclamanta SC C. SA Slatina.
Împotriva deciziilor nr. 276/2004 şi nr. 59/2005 au declarat recurs pârâţii SC M. SRL Slatina şi I.P., solicitând admiterea recursurilor, casarea deciziilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă Judecătoria Slatina sau, în subsidiar modificarea deciziei nr. 59/2005 în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC C. SA Slatina.
În motivarea recursurilor se susţine, în esenţă, că în primă instanţă competenţa soluţionării cauzei aparţine judecătoriei şi nu tribunalului (însă acest aspect nu a fost sesizat nici de Tribunalul Olt şi nici de Curtea de Apel Craiova) deoarece acţiunea revocatorie prin care se tinde la întregirea gajului general al creditorului chirografar are caracter civil, acţiunea pauliană fiind o acţiune personală şi în consecinţă competenţa soluţionării în fond revine judecătoriei şi nu tribunalului pentru că nu este vorba de o acţiune comercială.
Al doilea motiv de recurs se referă la soluţionarea apelului fără ca procedura de citare cu pârâta SC R. SRL să fie legal îndeplinită, pârâta nefiind citată la sediul din Craiova.
Prin al treilea şi al cincilea motiv de recurs pârâţii susţin că prin Decizia atacată s-a acordat ceea ce nu s-a cerut şi s-a aplicat greşit legea, deoarece reclamanta a solicitat prin cererea introductivă revocarea unor acte juridice frauduloase şi nu anularea acestora, cum s-a dispus prin Decizia nr. 59/2002.
De asemenea, curtea a aplicat greşit legea, deoarece condiţia de admisibilitate a acţiunii pauliene privind coparticiparea frauduloasă a terţului dobânditor nu s-a îndeplinit, deoarece la data vânzării SC M. SRL (cumpărătorul) era reprezentată de asociatul unic U.M., persoană care nu are legături de afinitate sau rudenie cu reprezentantul sau asociaţii debitoarei din acel moment, SC R. SRL.
Decizia este criticată, în al patrulea şi al şaselea motiv de recurs, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că nu se motivează în practicaua deciziei nr. 59 din 28 februarie 2005 că la termenul din 22 februarie 2005 (când s-au pus concluzii şi s-a amânat pronunţarea la 28 februarie 2005), Curtea a respins cererea pârâtei SC M. SRL, privind efectuarea expertizei contabile şi a omis să se pronunţe asupra probei cu înscrisuri.
De asemenea, recurenţii mai arată că în mod eronat curtea de apel a reţinut că imediat după efectuarea actelor de înstrăinare I.R. s-a retras din SC R. SRL Slatina, unde a rămas asociat unic I.P., deoarece în realitate această retragere a avut loc la data de 7 aprilie 2003 deci la aproape un an de la data vânzării, iar sediul şi denumirea societăţii SC R. SRL a fost schimbată de noii asociaţi R.S.D. şi I.C., care domiciliau în Craiova.
Referitor la creanţa reclamantei, pârâţii susţin că în mod eronat Curtea a reţinut că această creanţă era certă, lichidă şi exigibilă anterior vânzării şi că vânzarea bunurilor s-a făcut pentru a se achita creditele contractate la B.C.R., în sumă de 1.200.000.000 lei pentru care se instituiseră ipotecă şi gaj asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând SC R. SRL Slatina, iar sumele de bani obţinute în urma vânzării bunurilor au fost folosite la plata datoriilor şi la alţi creditori ca de pildă S.N.P. P., sucursala Olt.
Recurenţii mai susţin că I.P. a avut calitatea de apelant însă instanţa de apel nu a pronunţat Decizia şi în contradictoriu cu el.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs, constată că prin nota de constatare încheiată de către comisarii G.F.C.M.F., la data de 10 mai 2002, s-a reţinut că pârâta SC R. SRL Slatina avea un debit în sumă de 14.358.905.573 lei, reprezentând rest de preţ pentru 6.495.886 tone grâu şi a unor cantităţi de motorină livrate de reclamanta SC C. SA în baza contractului din 8 ianuarie 2002. Ulterior, s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 25 din 20 mai 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, prin care a fost obligată pârâta SC R. SRL Slatina să plătească reclamantei suma de 20.478.779.174 lei, reprezentând preţ şi majorări de întârziere plus 262.882.992 lei cheltuieli de judecată.
În perioada 1 iulie 2002 – 23 septembrie 2002 pârâta SC R. SRL Slatina (al cărui administrator era pârâtul I.P., care a semnat, în această calitate, nota de constatare precizată) a vândut pârâtei SC M. SRL Slatina (care avea ca administrator pe I.R., soţia lui I.P.) cvasitotalitatea bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei SC R. SRL Slatina, emiţându-se în acest sens cele 9 facturi, actele de vânzare cumpărare încheiate în scopul împiedicării reclamantei să-şi execute creanţa.
În consecinţă în procesul verbal de executare încheiat de executorul judecătoresc la data de 14 octombrie 2002 reprezentantul debitoarei a declarat că în patrimoniul debitoarei au mai rămas doar două tractoare, astfel încât plata creanţei de peste douăzeci de miliarde lei, evident, era imposibilă.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază, în mod legal instanţa de fond şi de apel au aplicat dispoziţiile art. 975 C. civ., constatând îndeplinite condiţiile acţiunii formulate de creditor care atacă actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor creditorului.
Împrejurarea că ulterior încheierii actelor de vânzare cumpărare (1 iulie 2002 – 23 septembrie 2002), prin hotărârea din 8 octombrie 2002 asociaţii I.P. şi I.R. ai SC R. SRL Slatina au decis retragerea asociatului I.E.R. din societate şi că asociatul unic I.P. a ieşit din societate cesionând părţile sociale către R.S.D. şi I.C., iar aceştia au adăugat la numele societăţii două litere, în loc de SC R. SRL au denumit-o SC R.A.S. SRL şi i-au schimbat sediul de la Slatina la Craiova este irelevant în cauză, fiind doar elemente care probează intenţia fostului administrator I.P. de a nu achita debitul către reclamantă, deşi semnase personal procesul-verbal al gărzii financiare privind cuantumul debitului, proces verbal pe care nu l-a contestat.
Faţă de cele ce preced este evident că natura litigiului este comercială şi nu civilă, cum în mod nelegal susţin recurenţii, deoarece obiectul cauzei îl constituie atacarea de către creditor a unor contracte de vânzare cumpărare încheiate între doi comercianţi în scopul împiedicării executării unei creanţe, de asemenea comerciale. Referitor la conduita procesuală a pârâţilor, din actele dosarului rezultă că, deşi legal citaţi, la fond nu s-au prezentat, nu au solicitat administrarea de probatorii şi nu au invocat excepţia caracterului civil a cauzei.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs privind caracterul comercial al cauzei, îndeplinirea condiţiilor art. 975 C. civ. şi nemotivarea deciziei sunt nefondate.
De asemenea, celelalte motive de recurs privind aplicarea greşită a legii, acordarea a ceea ce nu s-a cerut, neadministrarea tuturor probelor pertinente, necesare şi utile cauzei, nepronunţarea în contradictoriu cu pârâtul I.P. şi ca persoană fizică, necitarea noii societăţi SC R.A.S. SRL în Craiova sunt nefondate, deoarece curtea de apel a administrat toate probele care au format convingerea admisibilităţii acţiunii, al cărei fond îl constituie anularea actelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâţi în scopul fraudării creditorului şi în consecinţă faptul că s-a dispus „anularea actelor" deşi se ceruse „revocarea" lor este o chestiune de formă, pe care recurenţii o invocă nelegal, în scopul neachitării debitului constatat de organele gărzii financiare şi recunoscut de pârâţi, încă de la data de 10 mai 2002.
În raport de considerentele înfăţişate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. le va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC M. SRL Slatina şi I.P. împotriva deciziei nr. 59 din 28 februarie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 491/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 435/2006. Comercial → |
|---|
