ICCJ. Decizia nr. 499/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.499/2006
Dosar nou nr. 25566/1/2004
Dosar vechi nr. 7664/2004
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă:
Reclamanta SC U. SA Ţăndărei a solicitat obligarea pârâtei SC C. SA Călăraşi la restituirea cantităţii de 132.428 kg. floarea soarelui sau la plata contravalorii acesteia în sumă de 1.197.678.832 lei şi cheltuieli de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a cumpărat de la SC A. SA Călăraşi cantitatea de 227.257 kg. floarea soarelui util, aparţinând pârâtei SC C. SA Călăraşi. Ulterior părţile au convenit ca, o parte din cantitatea vândută de SC A. SA, respectiv 132.428 kg. floarea soarelui să fie preluată de pârâtă care se obliga să o predea reclamantei la data de 30 septembrie 2000, încheindu-se şi contractul de vânzare cumpărare din 29 mai 2000, dar pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 2163 din 29 noiembrie 2002 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C. SA şi a respins acţiunea reţinând că suma solicitată a fost preluată de societatea nou înfiinţată care devine debitor, respectiv SC C. SA.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, arătând că litigiul era de natură comercială şi a fost greşit soluţionat de secţia civilă a Tribunalului Călăraşi; ulterior s-au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi prematurităţii acţiunii conform art. 7201 C. proc. civ.
Apreciind că excepţia prematurităţii este peremptorie, Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comercială nr. 1009 din 6 iunie 2003 a admis recursul şi a casat sentinţa trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Rejudecând, Tribunalul Călăraşi a pronunţat sentinţa comercială nr. 2203 din 30 septembrie 2003, prin care a respins cererea reclamantei de introducere în cauză a SC C. SA în calitate de garant, a admis excepţiile invocate de pârâtă privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei şi prematuritatea introducerii cererii şi a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că SC C. SA este cea care a preluat debitul reclamantei astfel că pârâta SC C. SA Slobozia nu are calitate procesuală pasivă şi reclamanta nu a făcut dovada procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că în mod greşit a respins instanţa de fond acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei şi pentru prematuritatea introducerii cererii şi a respins cererea de chemare în garanţie.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 40 din 16 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei reţinând că adresa din 1 martie 2002 privea dosarul nr. 1746/2002 având ca obiect procedura specială a somaţiei de plată şi era necesară o nouă procedură prealabilă în cauza de faţă.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive s-a apreciat că prin efectul divizării, răspunde de obligaţii societatea care a preluat acea obligaţie conform art. 245 din Legea nr. 31/1990 şi aceasta este SC C. SA.
Referitor la greşita aplicare a art. 60-63 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că nici această critică nu este întemeiată având în vedere că SC C. SA trebuia chemată în judecată ca pârât.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că era competent să soluţioneze cauza Tribunalul Ialomiţa şi nu Tribunalul Călăraşi, iar procedura prealabilă nu este obligatorie în cazul somaţiei de plată.
Recurenta mai arată că a fost apreciată greşit lipsa calităţii procesuale pasive întrucât la data introducerii acţiunii procedura de divizare nu era definitivă.
Şi soluţionarea cererii de chemare în garanţie a fost considerată ca greşită, deoarece atât pârâtul cât şi reclamantul pot face o cerere de chemare în garanţie.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la competenţa teritorială, critica reclamantei este neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 10 pct. 4 C. proc. civ., în cazul obligaţiilor comerciale există competenţă alternativă, putând fi sesizate atât instanţa de la sediul pârâtului cât şi instanţa locului unde a luat naştere obligaţia sau cea a locului plăţii, iar conform dispoziţiilor art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe competente.
Cum reclamanta este cea care a sesizat instanţa, investind Tribunalul Călăraşi, este neîntemeiată critica privind necompetenţa acestei instanţe şi nici nu poate fi formulată în această fază a judecăţii.
În ceea ce priveşte procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., instanţele au soluţionat corect excepţia prematurităţii cererii faţă de pretenţiile patrimoniale ale reclamantei deoarece, în speţă obiectul nu îl reprezintă somaţia de plată pentru a analiza dacă este sau nu obligatorie această procedură prealabilă, iar dovezile referitoare la efectuarea procedurii prealabile privesc un alt dosar respectiv somaţia de plată şi nu dosarul de faţă.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost soluţionată de instanţe în mod corect având în vedere că prin divizare, datoria care face obiectul litigiului de faţă a fost preluată de SC C. SA, care însă nu a fost chemată în judecată ca pârâtă aplicându-se dispoziţiile art. 245 din Legea nr. 31/1990.
Este fără relevanţă că procedura de divizare nu era finalizată şi de altfel nici nu s-a precizat sub ce aspect nu era încheiată această procedură, din probe rezultând doar că documentele referitoare la această procedură nu au fost centralizate.
Critica privind soluţionarea cererii de chemare în garanţie este neîntemeiată întrucât partea care a fost indicată ca fiind cea care urmează a garanta obligarea pârâtei este tocmai cea care avea calitatea de pârâtă însă nu a fost chemată în judecată în această calitate.
Nu s-a pus în discuţie dreptul reclamantei de a formula o cerere de chemare în garanţie cum pretinde neîntemeiat recurenta astfel că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 61 pct. 2 C. proc. civ.
Negăsindu-se întemeiate criticile formulate împotriva deciziei, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC U. SA, împotriva deciziei comerciale nr. 40 din 16 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 512/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 493/2006. Comercial → |
|---|
