ICCJ. Decizia nr. 564/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.564/2006
Dosar nou nr. 12502/1/2005
Dosar vechi nr. 3030/2005
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 262/ C din 12 februarie 2001, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul C.L.C.N. cu sediul social în Cluj Napoca, împotriva pârâtei SC B.A. SA cu sediul social în Cluj napoca, reţinând în principal că prin lăsarea pârâtei în spaţiu şi acceptarea ultimei chirii stabilite de comun acord, reclamanta a acceptat în mod tacit plata chiriei în cuantumul ultimei negocieri. Reclamanta avea obligaţia să propună modificarea contractului prin act adiţional sau somarea pârâtei la eliberarea spaţiului.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ prin Decizia civilă nr. 671 din 11 iunie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.L.C.N., împotriva sentinţei civile nr. 262/ C din 12 februarie 2001 a Tribunalului Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, cu motivarea că pârâta a adus la cunoştinţă reclamantului că nu este de acord cu majorarea chiriei, iar pe de altă parte pârâta este apărată de dispoziţiile contractuale care nu prevăd majorarea chiriei.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială prin Decizia nr. 31 din 14 ianuarie 2001 a admis recursul declarat de reclamantul C.L.C.N., a modificat Decizia nr. 671 din 11 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul că a admis apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei nr. 262/ C din 12 februarie 2001 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza aceluiaşi tribunal pentru rejudecare.
În fundamentarea acestei soluţii au fost analizate clauzele contractului de închiriere, stabilindu-se că suprafaţa închiriată este de 453,52 m.p., termenul închirierii este de 18 ani, cu începere de la 28 noiembrie 1994, fără a se stabili chiria lunară. Rezultă că instanţele au dat o interpretare greşită clauzelor contractului, reţinând modificarea unilaterală a preţului. Însă părţile nu au convenit preţul aplicat, acesta urmând să fie determinat prin propunerile locatoarei, în raport de hotărârile consiliului local, preţuri care se modificau în raport de indicele general al preţurilor, rata oficială a inflaţiei. Pentru a pune în discuţie şi a se analiza calculul cifric al chiriei solicitată, având în vedere perioada de folosinţă a spaţiului precum şi analizarea cererii de reziliere a contractului în raport de clauzele contractului s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Rejudecând cauza în fond după casare, Tribunalul Comercial Cluj prin sentinţa comercială nr. 217 din 14 februarie 2005 a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul C.L.C.N., împotriva pârâtei SC R.B. SA, sucursala Cluj, prin aceea că a obligat pe pârâtă să plătească în favoarea reclamantei suma de 1.008.201.997 lei cu titlu de chirie neachitată, T.V.A. datorat, majorări chirie restantă, majorări chirie întârziere la plată, toate datorate până la data de 31 mai 2003. De asemenea au fost compensate cheltuielile de judecată.
În această fază procesuală, la data de 11 septembrie 2003, reclamantul a mai formulat o acţiune împotriva aceleiaşi pârâte, având în prezent denumirea de SC R.B. SA, sucursala Cluj, cerând obligarea acesteia la plata sumei totale de 20.583.555.983 lei, cauza fiind conexată la dosarul iniţial.
S-a apreciat, că în raport de hotărârea Curţii Supreme de Justiţie, s-a impus efectuarea a două expertize tehnice judiciare, una având ca obiectiv măsurarea suprafeţei imobilului închiriat pârâtei, iar alta stabilirea cuantumului chiriei în funcţie de această suprafaţă având ca punct de referinţă chiria existentă prin ultima hotărâre a consiliului local. Astfel, expertul M.S. a opinat că suprafaţa totală a imobilului este de 405,07 mp incluzând suprafaţa subsolului, a parterului şi etajului, reprezentând atât încăperile cu destinaţia de spaţiu comercial cât şi cea a dependinţelor aparţinând construcţiei situate în Cluj Napoca. În suplimentul la această expertiză s-a precizat că diferenţa dintre suprafaţa trecută în contract şi cea efectiv folosită de către bancă este de 48,45 m.p., în cartea funciară a imobilului fiind trecută în mod eronat întinderea de 379,26 m.p.
Având la bază expertiza descrisă mai sus, expertul contabil A.D.M. a efectuat un raport de expertiză tehnico-judiciară, ce a fost refăcut ulterior, stabilind că locatarul trebuie să plătească, în urma unor sume de bani achitate, un rest de plată de 1.008.201.997 lei, calcul efectuat până la data de 31 mai 2003. Calculul expus corespunde variantei a 3-a din raportul de expertiză, pornindu-se de la chiria recalculată de 26.377.590 lei care a fost indexată cu indicele inflaţiei începând cu luna iulie 1999.
Rezilierea contractului a fost respinsă întrucât pârâta şi-a îndeplinit într-o mare măsură obligaţiile decât a crezut reclamantul că nu a făcut-o, suma pe care o datorează fiind redusă în raport cu ceea ce s-a achitat şi cu cât s-a solicitat, neexistând motive de a concluziona că numai una dintre părţi şi-ar fi executat obligaţiile.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 191 din 22 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.L.C.N. împotriva sentinţei nr. 217 din 14 februarie 2005 pronunţată în dosarul nr. 305/2004 al Tribunalului Comercial Cluj, pe care a menţinut-o în întregime, obligând apelantul să plătească intimatei SC R.B. SA, sucursala Cluj, suma de 17.505.495 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Instanţa de apel, prin menţinerea sentinţei apelate, a reţinut în esenţă, aceeaşi situaţie de fapt şi de drept şi a preluat argumentele instanţei de fond. Mai mult, la termenul din 22 iunie 2005, stabilit pentru rejudecarea apelului, reprezentanta apelantului a declarat că nu a fost mandatată să solicite suplimentarea probaţiunii, că nu are alte cereri de formulat şi că solicită judecarea apelului.
S-a avut în vedere că la calculul exact al cuantumului chiriei, aşa cum a dispus instanţa de casare, nu se poate realiza în afara unei lucrări de specialitate, în completarea raportului de expertiză iniţial, că o astfel de probă nu poate fi administrată atâta timp cât partea interesată nu doreşte acest aspect. Din oficiu o astfel de probă nu se poate administra deoarece presupune avansarea unor cheltuieli, astfel că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică în raport de probele administrate şi temeiurile de drept expuse.
Împotriva deciziei civile nr. 191 din 22 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamantul C.L.C.N., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că instanţa de rejudecare a încălcat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora în caz de casare, hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru judecătorii fondului, a fost dată o greşită interpretare clauzelor contractului, suprafaţa spaţiului a fost determinată greşit de expert ea fiind în realitate de 495,12 m.p., greşit a fost luată în consideraţie varianta a 3-a a raportului de expertiză contabilă şi greşit nu s-a dispus rezilierea contractului, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi pct. 10 C. proc. civ.
Intimata pârâtă SC R.B. SA, sucursala Cluj, a depus întâmpinare motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţă a recurentului reclamant.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs şi de excepţia ridicată în întâmpinare, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a le respinge ca nefondate, pentru următoarele considerente.
Verificând întreaga documentaţie existentă la dosarul cauzei, reiese neîndoios că la data de 9 aprilie 1996 contractul de închiriere pentru suprafeţele locative cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, are ca părţi contractante în calitatea de locator C.L.C.N. şi în cererea de chemare în judecată cât şi căile de atac au fost exercitate de C.L.C.N., care este titular de drepturi şi îşi poate asuma obligaţii, împrejurare care determină respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţă a recurentei.
Instanţele judecătoreşti anterioare, rejudecând în fond după casare cauza, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor existente, precum şi regimul juridic sancţionator aplicabil în situaţia nerespectării clauzelor contractuale.
Au fost respectate cu rigurozitate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Astfel, aşa cum a stabilit instanţa de recurs, chiria aplicabilă este cea propusă de locator şi acceptată de locatară, iar în speţă reclamanta a solicitat chiria de 300.000 lei /m.p. /lună, conform hotărârii C.L. nr. 224 din 6 mai 1999, cu începere de la 1 iulie 1999. Această solicitare a locatoarei nu contravine clauzelor contractului, nu este o modificare unilaterală, având în vedere că prin contractul părţilor nu au stabilit cuantumul chiriei, aceasta fiind stabilită în raport de hotărârile C.L. Chiria fiind stabilită prin hotărârea C.L., neatacată pe căile legale, pârâta putea s-o accepte, sau, în caz de refuz, conform art. 7 contractul înceta, cu consecinţa eliberării spaţiului de către locatară.
S-a reţinut că pârâta nu a fost de acord cu chiria solicitată de reclamantă, dar a continuat să folosească spaţiul, cea ce se interpretează ca o acceptare tacită.
Amplu documentat şi bine argumentat expertul tehnic judiciar ing. M.S., atât în raportul de expertiză cât şi în suplimentul la acest raport, a exprimat o opinie fără echivoc în sensul că suprafaţa totală determinată a spaţiului ce face obiectul contractului de închiriere din 12 septembrie 1995 este de 405,07 m.p., din care suprafaţa încăperilor cu destinaţia de spaţiu comercial este de 294,75 m.p. şi a dependinţelor de 110,32 m.p. (dosar nr. 3820/2003 al Tribunalului Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ).
Raportat şi la poziţia procesuală precum şi la concluziile exprimate de părţi, a fost valorificată varianta nr. 3 din raportul de expertiză contabilă întocmit de expert contabil autorizat A.D.M., urmată de răspunsurile la obiecţiuni, având ca referinţă chiria recalculată de 26.377.590 lei care a fost indexată cu indicele de inflaţie începând cu luna iulie 1999 până în luna mai 2003, suma finală rămasă de achitat de către pârâtă fiind de 1.008.201.997 lei.
De remarcat că în tot timpul procesului, instanţele, în fond după casare, au vegheat la respectarea dispoziţiilor legale, au ordonat măsurile necesare soluţionării cererilor, au respectat în egală măsură toate drepturile procesuale ale părţilor, au stăruit prin toate mijloacele de probă la o corectă stabilire a situaţiei de fapt şi de drept, lămurind cauza sub toate aspectele, pronunţând astfel hotărâri legale şi temeinice, inclusiv referitor la rezilierea contractului, neputându-se reţine culpa intimatei în neexecutarea obligaţiei de plată a chiriei.
Pentru aceste raţiuni juridice, urmează a respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentului reclamant, respingând ca nefondat şi recursul declarat de reclamantul C.L.C.N., împotriva deciziei civile nr. 191 din 22 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinite nici una din cerinţele art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentului reclamant.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.L.C.N., împotriva deciziei nr. 191 din 22 iunie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 561/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 565/2006. Comercial → |
|---|
