ICCJ. Decizia nr. 565/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.565/2006
Dosar nou nr. 12761/1/2005
Dosar vechi nr. 3095/2005
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1140/ C din 2 decembrie 2004, pronunţat de Tribunalul Vâlcea, secţia comercială a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC C.C. SA cu sediul social în judeţul Vâlcea, împotriva pârâtei SC S. SRL cu sediul social în judeţul Vâlcea. De asemenea a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC S. SRL, împotriva pârâtei SC C.C. SA şi în consecinţă a obligat pe pârât să vândă reclamantei imobilul H.C. cu sediul în Călimăneşti, compus din construcţii identificate prin contractul de leasing imobiliar din 2 aprilie 1999 şi terenul aferent pentru care s-a obţinut titlul de proprietate conform legii la preţul prevăzut în contract la art. 8 lit. c) alin. (2) pentru construcţii şi la art. 2 alin. (4) pentru teren. A mai fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 174.000 lei precum şi la plata daunelor cominatorii de câte 200.000 lei pe zi de întârziere până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut că părţile au încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 2 aprilie 1999, pe o perioadă de 5 ani, iar înainte de finalizarea contractului, pârâta în calitatea de utilizatoare şi-a exprimat opţiunea de a cumpăra imobilul în condiţiile prevăzute de contract. Deşi acest contract prevede obligaţii corelative pentru ambele părţi, nu conţine un pact comisoriu expres care să conducă la rezilierea de drept a lui, fără intervenţia instanţei, care ar avea astfel numai sarcina de a constata îndeplinirea condiţiilor prevăzute în pactul comisoriu şi de a constata rezilierea contractului. Ca urmare, dacă locatorul nu a uzat de posibilitatea legală de a proceda la rezilierea contractului în perioada în care acesta se afla în derulare, cererea sa, formulată după expirarea contractului prin ajungerea la termen şi după expirarea contractului prin ajungerea la termen şi după ce utilizatorul şi-a exprimat opţiunea de cumpărare a bunului, nu poate fi primită. Din rapoartele de expertiză a reieşit că pârâta a efectuat lucrările prevăzute în anexa 2 la contractul de leasing, fiind identificate pe teren. Deşi în contractul de leasing s-a prevăzut că terenul aferent construcţiilor, pus la dispoziţia utilizatorului este de 14.546 m.p. în realitate, locatorul a obţinut titlul de proprietate pentru o suprafaţă de 7,573,19 m.p., conform răspunsului la interogator al reclamantei, diferenţa fiind restituită foştilor proprietari şi ca urmare realizarea unei părţi din investiţiile exterioare prevăzute în anexă s-a făcut cu întârziere şi parţial.
Analizând acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL, împotriva pârâtei SC C.C. SA, privind obligarea acesteia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru imobil s-a constatat că este întemeiată şi a fost admisă în totalitate, deoarece la finalizarea contractului de leasing, utilizatorul este în drept să opteze pentru cumpărarea imobilului în temeiul clauzei irevocabile de vânzare, iar locatorul nu se poate opune de vreme ce opţiunea a fost făcută în termen, iar contractul a expirat şi nu sa dispus, anterior, rezilierea pentru motive imputabile utilizatorului.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 19/ A-C din 23 februarie 2005 a admis apelul declarat de reclamanta SC C.C. SA, împotriva sentinţei nr. 1140/ C din 2 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pe SC C.C. SA să vândă terenul de 14.546 m.p. prin negociere, aşa cum s-a obligat prin contract, fiind menţinută în rest sentinţa.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a stabilit că, în conformitate cu dispoziţiile cap. II art. 2 alin. (4) din contractul de leasing din 2 aprilie 1999, în funcţie de opţiunea utilizatorului, la expirarea contractului, terenul aferent imobilului va fi vândut utilizatorului de către locator, prin negociere directă, la preţul pieţei. Astfel, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că terenul face obiectul contractului de leasing încheiat între părţi, deoarece pentru aceasta există o promisiune de vânzare-cumpărare şi în consecinţă va obliga apelanta SC C.C. SA să vândă terenul în suprafaţă de 14.546 mp prin negociere.
Împotriva deciziei nr. 19/ A-C din 23 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a promovat recurs reclamanta SC C.C. SA, care a criticat această hotărâre judecătorească sub aspectele că instanţa de apel a dispus în mod greşit obligarea la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a suprafeţei de teren, întrucât acesta nu se poate perfecta datorită neexecutării culpabile din partea SC S. SRL, încălcarea principiului interdependenţei, de asemenea aceeaşi instanţă nu s-a pronunţat asupra unuia dintre motivele de apel invocate, motiv care dacă ar fi fost analizat ar fi putut conduce la adoptarea unei soluţii diferite, precum şi agravarea situaţiei reclamantei în propria cale de atac şi în lipsa unei cereri exprese din partea acesteia, obligând-o să înstrăineze către intimată o suprafaţă de teren de 14,546 mp în loc de o suprafaţă de 7.573,19 mp, la cât fusese obligată prin hotărârea instanţei de fond, invocând ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Intimata pârâtă SC S. SRL a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, urmează a admite recursul declarat de reclamanta SC C.C. SA în limitele şi pentru următoarele considerente.
Instanţele judecătoreşti anterioare au stabilit, amplu motivat şi bine documentat, adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu întinderea reală a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc, precum şi răspunderea care intervine în situaţia nerespectării clauzelor contractuale, aşa cum părţile le-au prevăzut, prin liberul lor acord de voinţă în contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare din 2 aprilie 1999, lăsând însă neclarificată situaţia juridică a suprafeţei de teren aferentă construcţiei.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că suprafaţa de teren aferentă construcţiilor, pusă la dispoziţia utilizatorului este de 7.573,19 mp, justificată de titlul de proprietate şi răspunsul la interogatoriu oferit de reclamantă, iar instanţa de apel, a considerat că prin contractul de leasing părţile au convenit că urmează a fi perfectată o vânzare-cumpărare a unei suprafeţe de 14.456 mp prin negociere.
În speţă se impune aprofundarea sub aspect probator a regimului juridic al terenului în litigiu, urmând a fi administrate probe suplimentare şi documentaţii complete care să stabilească indubitabil corecta situaţie de fapt şi de drept şi care să conducă la reala suprafaţă a terenului ce urmează a fi vândut utilizatorului de către locator prin negociere directă la preţul pieţii.
De remarcat că instanţa de apel, sub incidenţa acestei critici a încălcat dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., prin aceea că, admiţând apelul reclamantei, schimbând în parte sentinţa atacată, în sensul obligării de a vinde terenul în suprafaţă de 14.546 mp prin negociere, a creat apelantului, în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată, în condiţiile în care el nu a consimţit la aceasta.
Pentru aceste raţiuni juridice, urmează a admite recursul declarat de reclamanta SC C.C. SA, împotriva deciziei nr. 19/ A-C din 23 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia recurată şi în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ., va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.C. SA, împotriva deciziei nr. 19 din 23 februarie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 564/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 627/2006. Comercial → |
|---|
