ICCJ. Decizia nr. 637/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.637/2006
Dosar nou nr. 13688/1/2005
Dosar vechi nr. 3327/2005
Şedinţa publică din 15 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul P.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA, sucursala D.F.E.E. Târgovişte, anularea facturii din 1 iunie 2004 şi obligarea pârâtei să procedeze la rebranşarea şi furnizarea energiei electrice.
Prin sentinţa civilă nr. 279 din 9 aprilie 2005, Tribunalul Dâmboviţa a admis în parte acţiunea şi a anulat în parte factura pentru suma de 58.476.083 lei obligând pârâta să rebranşeze locuinţa reclamantului la sistemul de alimentare cu energie electrică.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat apel solicitând schimbarea hotărârii, în sensul respingerii acţiunii.
Prin Decizia civilă nr. 187 din 7 iulie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut, în esenţă, că potrivit expertizei tehnice efectuată în cauză, s-a constatat că facturarea consumului de energie electrică în regim pauşal trebuie raportată la consumatorii casnici existenţi la momentul efectuării expertizei nerezultând dovezi potrivit cărora ar fi existat şi alţi consumatori, iar urmare a verificării metrologice a contorului s-au constatat înregistrări în plus, ceea ce demonstrează că diferenţa facturată nu a fost real consumată şi modalitatea de calcul în regim pauşal pentru perioada anterioară emiterii facturii nu poate fi legal acceptată faţă de dispoziţiile HGR. nr. 1007/2004, care nu permit calculul prin estimare, fără a exista o convenţie.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta invocând, în drept, dispoziţiile art. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Privitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii deoarece, pe de o parte se reţine că energia facturată putea fi consumată într-un interval de 3 ani anterior emiterii facturii, ceea ce a condus la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe de altă parte, se reţine că această cantitate de energie a fost consumată în 12 ani, perioada 1992-2004.
Cât priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a dat o interpretare greşită expertizei tehnice, expertul tehnic neconstatând că înregistrarea de către contor a valorii de 20.052 kw ar fi fost rezultatul necorespunderii din punct de vedere metrologic.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că, nepunându-se problema nedovedirii pretenţiilor, dar reţinându-se culpa în emiterea facturii prin estimarea consumului fără a exista o convenţie, soluţia instanţei este dată şi cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, HG nr. 1007/2004 nefiind în vigoare la data emiterii facturii încât, în mod nelegal aceasta a fost anulată în parte, actul fiind emis prin estimarea consumului datorită culpei reclamantului care nu a permis accesul la contor.
Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Privitor la primul motiv de recurs se constată că, recurentul nu critică hotărârea instanţei de apel sub acest aspect, ci hotărârea fondului ori, recursul are ca obiect verificarea legalităţii hotărârii pronunţată în apel.
Privitor la cel de al doilea motiv de recurs, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii şi nu a probelor încât, nici acest motiv nu poate fi primit.
În schimb, se constată că, instanţa de apel aplicând, în speţă, dispoziţiile HG nr. 1007/2004 şi confirmând prin soluţia dată hotărârea instanţei de fond, în privinţa cauzei nulităţii parţiale a facturii, a încălcat principiul neretroactivităţii legii, deoarece actul normativ a intrat în vigoare după emiterea acesteia, respectiv la 27 iulie 2004 ori, facturarea a privit perioada anterioară celor 3 ani datei la care a fost emisă, respectiv 1 iunie 2001 - 1 iunie 2004.
Aşa fiind, constatând, totodată, că facturarea s-a efectuat cu respectarea legii, în regim pauşal, nefiind posibilă citirea contorului, iar intimatul reclamant nu a sesizat, niciodată, nefuncţionarea contorului, Înalta Curte urmează a admite recursul pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va modifica Decizia recurată în sensul admiterii apelului formulat şi se va schimba în tot sentinţa instanţei de fond, respingându-se acţiunea în totalitate, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC F.D.F.E.E.E.M.N. SA, D.F.E.E. Târgovişte împotriva deciziei nr. 187 din 7 iulie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, modifică Decizia atacată în sensul că admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond. Schimbă sentinţa nr. 279 din 17 aprilie 2005 a Tribunalului Dâmboviţa şi respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 643/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 634/2006. Comercial → |
|---|
