ICCJ. Decizia nr. 666/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.666/2006
Dosar nou nr. 22317/1/2004
Dosar vechi nr. 6611/2004
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2916 din 11 decembrie 2003 Tribunalul Buzău a admis în parte cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta SC L.L. SRL Alba Iulia împotriva pârâtelor SC M.E. SRL Buzău şi SC R.T.P.R. SRL Buzău, constatând nulitatea procesului verbal de licitaţie încheiat la data de 26 octombrie 2002.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 10.575 euro către reclamantă, reprezentând 30 % din valoarea obligaţiei garantate.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri cu titlu de daune în valoare de 10.000 euro.
Pârâta a fost obligată la 23.270.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de comision, pârâta procedând abuziv la vânzarea mărfurilor reclamantei, la un preţ derizoriu faţă de cel practicat pentru produsele similare, creându-i astfel un prejudiciu. Instanţa a apreciat că pârâta, a scos la vânzare prin licitaţie, bunurile proprietatea reclamantului, fără a-i notifica acest lucru, încălcând dispoziţiile prevăzute de art. 71 din Legea nr. 99/1999.
S-a apreciat în acest context că procesul verbal de licitaţie încheiat la 26 octombrie 2002 este nul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
S-a invocat netemeinicia prin prisma reţinerii greşite a stării de fapt, situaţie în care în mod nejustificat instanţa nu a reţinut că între părţi nu s-a încheiat un contract de gaj.
Apelanta a criticat soluţia instanţei şi pentru faptul că instanţa a reţinut dreptul de proprietate al reclamantei asupra mărfurilor.
Analizând actele şi lucrările cauzei, în raport de criticile formulate în apel, Curtea, prin Decizia nr. 248 din 29 martie 2004 a admis apelul ca fondat şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a înlăturat obligaţia de plată a sumei de 10.575 euro.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a obligat intimata-reclamantă la 9.485.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie în ceea ce priveşte netemeinicia, instanţa a reţinut:
Părţile au încheiat un contract de comision în raport de care pârâta avea dreptul de a reţine materialele puse la dispoziţie pentru prelucrare de către reclamantă, cu titlu de garanţie, dacă aceasta nu plătea manopera pentru prelucrare.
Cum reclamanta nu a plătit contravaloarea prelucrării materialelor, pârâta a procedat legal la vânzarea bunurilor reţinute în gaj, după cum s-a apreciat că, instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 18 şi următoarele din Legea nr. 99/1999 ca fiind incidente raporturilor contractuale dintre părţi, fapt ce a condus în mod eronat la obligarea pârâtei la 10.575 euro, reprezentând 30 % din valoarea obligaţiei considerate garantată.
Împotriva acestei decizii au introdus recurs în termen legal, reclamanta şi pârâta SC M.E. SRL.
Reclamanta invocă, prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. ca temei al cererii de recurs, solicitând admiterea acestuia, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei.
În dezvoltarea motivelor de recurs se critică Decizia apreciindu-se că, în motivarea hotărârii există o contradicţie între considerente şi dispozitiv.
Astfel, instanţa a reţinut că intimata a procedat legal la valorificarea bunurilor recurentei, reţinute în gaj şi deci, vânzarea la licitaţie a fost legală, însă se menţine dispoziţia instanţei de fond cu privire la constatarea nulităţii procesului verbal de licitaţie.
Se critică Decizia în raport şi de stabilirea greşită a naturii juridice a raporturilor comerciale dintre părţi cât şi în raport de interpretarea eronată a dispoziţiilor Legii nr. 99/1999.
Astfel, în mod arbitrar instanţa a înlăturat natura juridică a contractului de garanţie aşa cum corect stabilise instanţa de fond, considerând că între părţi s-a încheiat un contract de comision.
În atare situaţie, recurenta a invocat înlăturarea nejustificată a dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 99/1999 în raport de care executarea silită pentru neplata unor datorii este legată de constituirea unei garanţii mobiliare.
Se mai invocă faptul că în situaţia în care acest contract de comision nu a fost încheiat, soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
Recurenta pârâtă invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa cum rezultă din cererea de recurs, recurenta critică Decizia, pe considerentul că instanţa nu s-a pronunţat şi asupra motivului de apel, privind anularea licitaţiei din 26 octombrie 2002, respectiv asupra condiţiilor de legalitate a procesului verbal încheiat.
Examinând legalitatea deciziei în raport de criticile formulate de recurente urmează a se reţine că recursul reclamantei este fondat pentru cele ce urmează, fiind incidente motivele de recurs invocate, iar recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel, aşa cum rezultă din motivarea deciziei, îşi sprijină soluţia pe considerente străine pricinii, pe schimbarea naturii convenţiei încheiate de părţi şi pe interpretarea eronată a dispoziţiilor Legii nr. 99/1999.
Din probele administrate în cauză, nu rezultă, aşa cum greşit a reţinut instanţa de apel că între părţi s-a încheiat un contract de comision pentru export.
Înscrisul denumit contract de comision, a fost întocmit de pârâta recurentă unilateral nefiind însuşit de reclamanta recurentă.
Ori, dacă acordul de voinţă al părţilor pentru încheierea unui asemenea contract nu s-a realizat, contractul invocat este inexistent.
Convenţia reală, în baza căreia s-au născut raporturile juridice dintre părţi, prevedea prelucrarea de către pârâtă a materialelor textile puse la dispoziţie de reclamantă, plata pentru manoperă urmând a se face la 30 de zile după ridicarea produselor.
Considerând că reclamanta recurentă nu a plătit contravaloarea manoperei, pârâta recurentă a procedat la vânzarea la licitaţie a bunurilor, invocând ca temei Legea nr. 99/1999, pe considerentul că bunurile sunt deţinute în gaj.
Aşa cum rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată, recurenta reclamantă a invocat ca temei al acesteia chiar dispoziţiile Legii nr. 99/1999.
În atare situaţie, urmează a se reţine că, instanţa de fond a soluţionat cauza în cadrul judiciar impus de părţi, astfel că instanţa de apel trebuia să judece în calea devolutivă a apelului în acest cadru.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond, pe baza materialului probator a stabilit în mod corespunzător că licitaţia a încălcat dispoziţiile legii, constând în aceea că bunurile nu au fost vândute într-o manoperă comercială rezonabilă aşa cum prevede art. 69 din Legea nr. 99/1999 dar şi fără notificarea reclamantei,
În atare situaţie se impune a se reţine că instanţa a admis apelul fără temei legal, motiv pentru care, reţinând ca întemeiate criticile formulate în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se va admite recursul recurentei reclamante, se va modifica Decizia şi se va respinge apelul pârâtei ca nefondat.
Pe cale de consecinţă, pentru cele ce preced, urmează a se respinge recursul recurentei pârâte ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă, conform dovezilor depuse în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC L.L. SRL Alba Iulia.
Modifică Decizia nr. 248 din 29 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti şi respinge apelul pârâtei ca nefondat.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC M.E. SRL Buzău, împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pârâta la 19.844.050 ROL cheltuieli de judecată către reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 671/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 660/2006. Comercial → |
|---|
