ICCJ. Decizia nr. 674/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.674/2006
Dosar nou nr. 9332/1/2005
Dosar vechi nr. 2237/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 noiembrie 2003, reclamanta A.D.S. a chemat în judecată pârâta SC H.S. SA solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate rezilierea contractului de concesiune din 21 aprilie 2000, conform pactului comisoriu de grad 3 prevăzut la capitolul 5 art. 53 potrivit adresei din 1 august 2003.
De asemenea s-a mai solicitat şi obligarea la plata sumei de 84.544.016 lei redevenţă neachitată la termenele scadente şi 26.304.392 lei penalităţi de întârziere precum şi cheltuieli de judecată.
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 967 din 17 februarie 2004 a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru redevenţele datorate de către pârâtă până în trimestrul 3 al anului 2000 inclusiv şi pentru penalităţile de întârziere aferente.
S-a admis în parte acţiunea şi pârâta a fost obligată la plata sumei de 69.985.432 lei cu titlu de redevenţe neachitate şi s-a constatat totodată reziliat de drept contractul de concesiune încheiat de părţi.
Împotriva acestei sentinţe a promovat apel reclamanta criticile vizând modul eronat în care s-a reţinut situaţia de fapt în examinarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, suma de 84.544.016 lei, reprezentând în realitate contravaloarea prejudiciului calculat la nivelul redevenţei şi al penalităţilor datorate, în speţă aplicându-se dispoziţiile art. 1082 C. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 174 din 25 februarie 2005 a respins apelul, ca nefondat.
În motivarea soluţiei instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a făcut o prezentare corectă a situaţiei de fapt stabilind că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, pârâta din motive care nu sunt de natură s-o exonereze de răspundere nu şi-a îndeplinit la rândul său obligaţiile faţă de reclamantă neputând face dovada achitării redevenţelor.
De asemenea s-a reţinut că acţiunea reclamantei se referă la perioade anterioare trimestrului 1 al anului 2000, respectiv la redevenţe pentru anii 1999-2000, 2000-2001 şi în continuare până la sfârşitul anului 2003, deşi din contract rezultă că acesta a intrat în vigoare la 1 martie 2000, astfel că toate pretenţiile anterioare datei de 10 noiembrie 2000 sunt prescrise conform art. 3 din decretul nr. 167/1958.
Cu petiţia înregistrată la data de 27 mai 2005, reclamanta a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că s-au interpretat greşit clauzele contractului de concesiune, şi a decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Înalta Curte, faţă de obiectul cauzei dedus judecăţii în considerarea dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a ridicat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Pe excepţia invocată din oficiu de către instanţă se reţine că la data înregistrării şi soluţionării cauzei potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) competenţa soluţionării cauzei, aparţinea tribunalului faţă de obiectul principal respectiv constatarea rezilierii de drept a contractului de concesiune.
Competenţa materială este reglementată de norme imperative, deci are caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, chiar cu autorizarea instanţei.
Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (6) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.D.S. Bucureşti.
Casează Decizia nr. 174 din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 967 din 17 februarie 2004 a Judecătoriei sector 2 şi trimite cauza spre competenţă soluţionare în fond la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 679/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 670/2006. Comercial → |
|---|
