ICCJ. Decizia nr. 693/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.693/2006
Dosar nou nr. 11751/1/2005
Dosar vechi nr. 2842/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti reclamanta SC R.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC C.A. SA solicitând să se dispună rezilierea contractului de închiriere din 23 aprilie 2001 încheiat între părţi şi obligarea pârâtei să restituie suma de 60.203,38 dolari S.U.A. inclusiv T.V.A. în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea serviciilor de cazare plătită în avans şi neutilizată până la data formulării acţiunii.
Prin sentinţa arbitrală nr. 198 din 15 iunie 2004, tribunalul arbitral a admis acţiunea astfel cum a fost formulată cu plata cheltuielilor de judecată în sumă de 64.445.962 lei.
În motivarea soluţiei, tribunalul arbitral a reţinut că deşi reclamanta şi-a respectat obligaţiile asumate prin contractul încheiat de a plăti în avans contravaloarea serviciilor de cazare pârâta în mod culpabil nu şi-a îndeplinit obligaţiile, refuzul de a primi şi caza în hotelul său clienţii reclamantei nefiind rezultatul unei cauze fortuite şi nici a unei împrejurări mai presus de voinţa sa.
A mai reţinut că în ce priveşte referirile din întâmpinare cu privire la restituirea unor echipamente de aer condiţionat, pârâta nu a formulat o cerere expresă sub forma unei cereri reconvenţionale, neputând fi luată în discuţie.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat acţiune în anulare fiind invocate dispoziţiile art. 364 lit. b) şi i) C. proc. civ.
Astfel se susţine că, clauza cuprinsă de părţi în cap. VII art. 1 din contract este inoperantă întrucât nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 3431 C. proc. civ., situaţie în care lipseşte clauza compromisorie, iar Curtea de arbitraj nu avea competenţa să soluţioneze cauza.
Hotărârea arbitrală încalcă şi dispoziţiile imperative ale legii, întrucât înainte de sesizarea instanţei arbitrale se impunea ca reclamanta să încerce soluţionarea prin conciliere directă în condiţiile art. 7201 C. proc. civ.
De asemenea se susţine că prin întâmpinare s-a învederat că utilajele livrate de M.A.C. în baza addendumului la contract nu corespund calitativ, motiv pentru care a solicitat ridicarea lor de către finanţator, respectiv reclamanta, iar asupra acestei solicitări care are caracterul unei cereri reconvenţionale, instanţa arbitrală nu s-a pronunţat şi nu a pus-o în discuţia părţilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială prin Decizia nr. 541 din 13 mai 2005 a respins ca nefondată acţiunea în anulare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că în contractul de închiriere din 23 aprilie 2001 părţile au convenit că orice neînţelegere decurgând din interpretarea sau executarea contractului său în legătură cu acesta, şi care nu poate fi soluţionat pe cale amiabilă, să fie soluţionate de către Comisia de arbitraj a C.C.I.B. Aceasta este o clauză compromisorie conform art. 343 şi art. 3431 C. proc. civ. spre deosebire de art. 3432 care arată în mod expres că prin compromis, părţile trebuie să arate, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, iar art. 3431 C. proc. civ. nu cuprinde o sancţiune pentru lipsa menţiunilor privind numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, ceea ce înseamnă că în această situaţie, arbitrii sunt desemnaţi potrivit regulilor de procedură arbitrală ale instituţiei pentru care părţile au optat neîndoielnic.
În ceea ce priveşte procedura concilierii directe, dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. trebuie respectate numai atunci când litigiul se judecă de către o instanţă de judecată nu şi în cazul arbitrajului.
Cu referire la al 3-lea motiv al acţiunii în anulare, instanţa de apel a reţinut că în întâmpinarea depusă la dosarul arbitral, pârâta a arătat că nu înţelege să formuleze cerere reconvenţională, fapt pentru care nu s-a achitat nici o taxă arbitrală şi problema nu a fost luată în discuţie.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta, în termen şi legal timbrat criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că în contractul de închiriere s-a prevăzut în adevăr că neînţelegerile vor fi soluţionate pe calea arbitrajului numai că această convenţie este inoperantă întrucât nu cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 3431 C. proc. civ.
De asemenea se susţine că în cauză se impunea ca înaintea sesizării instanţei arbitrale reclamanta să încerce soluţionarea litigiului prin conciliere directă în condiţiile art. 7201 C. proc. civ. şi ale art. 2 alin. (2) din regulile de conciliere facultativă ale Curţii de Arbitraj, potrivit cărora „părţile pot conveni ca procedura de conciliere să fie obligatorie", fapt prevăzut în contractul ce formează obiectul litigiului.
Instanţa în mod greşit, susţine recurenta, nu a analizat cererea reconvenţională prin care a solicitat ridicarea de către finanţator, respectiv reclamanta, a echipamentelor care au făcut obiectul addendumului la contract.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 364 C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiunea de anulare pentru motivele enumerate la lit. a) - i).
Acţiunea în anulare în speţă face referire la lit. b) respectiv tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante; lit. f) care precizează că tribunalul nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, şi lit. i), hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.
Astfel critica privind clauza compromisorie nu poate fi reţinută întrucât din examinarea clauzelor cuprinse în contract în ciuda imperfecţiunilor clauzei compromisorii înscrise în contract exprimă în mod neîndoielnic opţiunea părţilor de a supune spre soluţionare orice dispută dintre ele arbitrajul şi stabileşte, chiar într-o manieră lapidară, instanţa arbitrală.
De altfel art. 3431 C. proc. civ. nu cuprinde o sancţiune pentru lipsa menţiunilor invocate de recurentă.
Urmează a fi înlăturată şi critica privind lipsa concilierii prealabile, având în vedere că dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. se referă strict la litigiile ce urmează a fi judecată de instanţele judecătoreşti fără nici o referire la procedura arbitrală.
De reţinut că, nici prin contract părţile nu au convenit ca procedura de conciliere să fie obligatorie, prevederile cap. VII, art. 1 neputând fi interpretate în acest sens, fapt reţinut şi de instanţa de apel, corespondenţa purtată între părţi şi aflată la dosar reprezentând tocmai încercarea de soluţionare amiabilă a litigiului la care se referă cap. VII.
Cu privire la critica privind nepronunţarea asupra unui lucru cerut cu referire la art. 364 lit. b) C. proc. civ. se reţine că prin întâmpinarea formulată în faţa tribunalului arbitral (dosar arbitral) pârâta-recurentă a solicitat şi insistat în continuarea contractului de închiriere între părţi încheiat pe o perioadă de 5 ani şi nu rezilierea acestuia, cu asigurarea prestărilor de servicii pentru turiştii individuali şi în grupuri, în cadrul clauzelor negociate.
Chiar dacă pârâta a precizat că nu o face pe cale reconvenţională, instanţa arbitrală avea obligaţia să ia în discuţie cererea formulată privind aspectele legate de calitatea utilajelor livrate de M.A.C. în baza addendumului la contract, finanţator fiind reclamanta.
S-a susţinut că utilajele livrate nu realizează condiţiile înscrise în contract, aceste neajunsuri fiind comunicate reclamantei conform adresei din 15 mai 2003 cu revenire la 15 iulie 2003.
Cum instanţa arbitrală nu a pus în discuţie această cerere, natura ei şi temeiul legal, putând avea fie aspect reconvenţional, fie o excepţie de neexecutare a contractului care ar fi pus în discuţie cererea principală privind rezilierea contractului, instanţa de apel în mod nelegal a procedat la înlăturarea acestei critici situaţie în care se impune discutarea acestei cereri şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 366 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC C.A. SA Bistriţa, împotriva deciziei nr. 541 din 13 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.
Modifică Decizia Curţii de apel în sensul că admite acţiunea în anulare, anulează în parte sentinţa arbitrală nr. 198 din 15 iunie 2004 a Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 695/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 689/2006. Comercial → |
|---|
