ICCJ. Decizia nr. 695/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.695/2006
Dosar nou nr. 16380/1/2005
Dosar vechi nr. 4003/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 11596 din 12 octombrie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea reclamantei SC C.P. SRL în contradictoriu cu pârâta SC I. SA care a fost obligată la plata sumei de 21.000 dolari S.U.A. echivalent în lei precum şi 485.075.500 lei dobândă aferentă acestei sume.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că pretenţia reclamantei izvorăşte din contractul de intermediere din 5 octombrie 2000, prin care pârâta s-a obligat să-i plătească un comision de 21.000 dolari S.U.A. în termen de 5 zile de la semnarea contractului de cumpărare a instalaţiei de gazeificare. Reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia însă pârâta nu i-a achitat comisionul, aşa încât datorează această sumă cât şi dobânda legală pretinsă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta criticile vizând faptul că pentru cererea completatoare privind dobânda legală nu s-a efectuat procedura de conciliere, încălcând dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., şi că s-au apreciat greşit dovezile administrate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 486 din 2 iunie 2005, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa criticată numai sub aspectul obligării pârâtei la plata dobânzii care urmează să fie cea legală ce se va calcula în conformitate cu OG nr. 9/2000 cu ocazia procedurii de executare silită în caz că debitoarea nu înţelege să-şi execute de bună voie obligaţia.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de control judiciar a reţinut că sub aspectul sumei de 21.000 dolari S.U.A. dovada obligaţiei pârâtei faţă de reclamantă a fost realizată după cum atestă menţiunea după factura fiscală din 17 octombrie 2001.
S-a reţinut totodată că cererea completatoare privind dobânda este o cerere accesorie ce nu necesită procedură prealabilă, dar că nu există dovezi privind calculul corect al sumei de 485.075.550 lei, astfel că s-a reţinut că potrivit art. 43 C. com., pârâta datorează dobânda legală aferentă sumei de 21.000 dolari S.U.A. începând cu data de 23 octombrie 2001 când creanţa este certă lichidă şi exigibilă şi până achitarea debitului, urmând a fi calculată cu ocazia executării judecătoreşti în conformitate cu OG nr. 9/2000.
După pronunţarea soluţiei în apel, SC I. SA a formulat o cerere prin care solicita lămurirea dispozitivului deciziei şi aplicarea acestuia în raport de dispoziţiile stipulate de instanţă în baza OG nr. 9/2000, respectiv indicarea articolului aplicabil în cazul în speţă.
Se mai arată că prin soluţia dată instanţa de apel i-a creat în propria cale de atac o soluţie mai grea.
Prin încheierea Camerei de Consiliu din 13 septembrie 2005 instanţa de apel a respins cererea ca nefondată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că cererea nu îndeplineşte condiţiile legii respectiv a art. 2811 C. proc. civ., întrucât în considerentele deciziei se stabileşte clar modul de calcul al dobânzii ne mai fiind necesare alte lămuriri.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs apelanta, petentă criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că impunerea lămuririi cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea obligaţiilor admise în baza OG nr. 9/2000, întrucât potrivit acestui act normativ dobânda legală se stabileşte în funcţie de natura relaţiilor economice dintre părţi astfel că se impunea precizarea exactă a articolului la care se face referire.
Recursul este nefondat.
Susţinerile recurentei din cadrul cererii de lămurire a dispozitivului deciziei date în apel sunt în realitate critici aduse acesteia care ar fi putut fi valorificate numai în calea de atac a recursului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât se solicită menţionarea în dispozitivul hotărârii a prevederilor art. 4 din OG nr. 9/2000 potrivit cărora „în relaţiile de comerţ exterior sau în alte relaţii economice internaţionale, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6 % pe an".
Ori, în speţă nu au fost relaţii economice internaţionale, actul dedus judecăţii fiind un contract de comision încheiat între două persoane juridice române situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din OG nr. 9/2000, potrivit cărora „dobânda legală se stabileşte, în materie comercială, când debitorul este comerciant la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R.".
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 şi art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SA Oradea împotriva încheierii de la 13 septembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 2587/2004, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata SC C.P. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 699/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 693/2006. Comercial → |
|---|
