ICCJ. Decizia nr. 694/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.694/2006
Dosar nou nr. 14407/1/2005
Dosar vechi nr. 3507/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4877 din 12 septembrie 2000 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a admis acţiunea reclamantei SC M.S. SRL prin mandatara SC M.R.I.E. SRL în contradictoriu cu pârâta SC I.W. SRL cu sediul social în Craiova judeţul Dolj, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 39.331.800 lire italiene, reprezentând contravaloare marfă, la 39.311.717 lire italiene reprezentând penalităţi plus cheltuieli de judecată de 29.920.383 lei, iar valuta în echivalent în lei la data plăţii. De asemenea a fost anulată cererea reconvenţională ca insuficient timbrată.
Instanţa de fond a reţinut că în baza actului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de 30 august 1999, reclamanta a livrat pârâtei marfă, care nu a fost achitată integral, rămânând o diferenţă de preţ de 39.331.800 lire italiene, iar pentru neplata la termenele scadente, s-a convenit prin art. 8 plata penalităţilor de 0,5 % pe zi de întârziere.
Cererea reconvenţională a fost anulată ca insuficient timbrată, având în vedere că la 23 mai 2000 instanţa a pus în vedere pârâtei-reclamante să timbreze această cerere la valoarea pretenţiilor de 900.000.000 lei, respectiv cu 27.645.000 lei, precum şi timbru judiciar în valoare de 50.000 lei, obligaţie pe care nu a realizat-o.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia civilă nr. 50 din 16 ianuarie 2001 a admis apelul formulat de pârâta SC I.W. SRL Craiova împotriva sentinţei civile nr. 4877 din 12 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că în mod greşit s-a dispus anularea cererii reconvenţionale ca insuficient timbrată, deoarece la dosar fond se află dovada achitării taxei de timbru, cu chitanţă în valoare de 27.645.000 lei şi anexat timbru judiciar de 50.000 lei.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3687 din 29 mai 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.S. SRL prin mandatara SC M.R.I.E. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 50 din 16 ianuarie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu argumentarea că în mod justificat s-a dispus desfiinţarea hotărârii tribunalului sub aspectul soluţionării cererii reconvenţionale, fiind plătită taxa de timbru şi timbrul judiciar.
Rejudecând cauza în fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 12507 din 16 noiembrie 2004 a admis cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC M.S. SRL cu sediul social în Italia, prin mandatar SC M.R.I.E. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC I.W. SRL Craiova, prin aceea că a obligat pârâta-reclamantă la plata sumei de 20.313,18 euro (echivalentul a 39.331.800 lire italiene) reprezentând rest de preţ neachitat şi la suma de 20.302,8 euro (echivalentul a 39.311.717 lire italiene) reprezentând penalităţi de întârziere. A mai fost obligată pârâta-reclamantă şi la plata sumei de 174.870.385 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă. De asemenea a fost respinsă cererea reconvenţională ca neîntemeiată.
În fundamentarea acestei soluţii s-a apreciat că în baza contractului de vânzare-cumpărare din 30 august 1999 reclamanta a livrat pârâtei cantitatea de 10.006 kg de materie primă poliuretanică, în valoare totală de 52.131.800 lire italiene. Marfa a fost livrată cu scrisoarea de transport internaţional de mărfuri, pârâta confirmând primirea mărfii. Reclamanta a emis factura din 15 septembrie 1999 din care pârâta a achitat la data de 10 noiembrie 1999 suma de 12.800.000 lire italiene.
Din analiza probelor nu s-a făcut dovada prejudiciului suferit de pârâta-reclamantă şi calitatea necorespunzătoare a materiei prime furnizate. Pârâta-reclamantă nu a sesizat nici un fel de viciu calitativ sau cantitativ al mărfii livrate în termenul prevăzut în contract şi nici nu a putut dovedi că în prelucrarea materiei prime a respectat toate instrucţiunile producătorului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 593 din 22 iunie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta SC I.W. SRL Craiova, împotriva sentinţei nr. 12.507 din 16 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Instanţa de apel a stabilit că au fost respectate de instanţa de fond dispoziţiile legale privind rolul activ al judecătorului. La termenul de judecată din 24 iunie 2003 a fost admisă efectuarea unei expertize contabile şi s-a respins proba cu expertiză tehnică, avându-se în vedere că obiectivele acestei probe nu concordau cu apărările pârâtei din întâmpinare, de altfel prin care se solicitau daune pentru neexecutarea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale, fără a se face referire la viciile ascunse ale mărfurilor livrate.
Deşi prin cererea de apel s-a solicitat completarea probatoriului cu efectuarea unei expertize tehnice, fără a se indica specialitatea, apărătorul apelantei nu s-a mai prezentat pentru a-şi susţine cererea. S-a constatat că nici nu ar mai fi utilă efectuarea unei asemenea expertize după aproape 5 ani de la livrarea materiei prime, care avea termen de garanţie limitat la 3 luni şi care ulterior a fost supusă prelucrării chimice, fiind transformat în produse finite. Expertiza contabilă efectuată în cauză a pus în lumină existenţa unui prejudiciu pentru apelantă, rezultat din valorificarea materiei prime fără a se putea însă stabili legătura de cauzalitate cu presupusele vicii ascunse ale materiei prime livrate.
Împotriva deciziei nr. 593 din 22 iunie 2005 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a promovat recurs pârâta SC I.W. SRL Craiova, care a criticat această hotărâre judecătorească sub aspectele că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, s-au încălcat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., care reglementează rolul activ al judecătorului atunci când s-a respins proba efectuării unei expertize tehnice de specialitate, au fost reţinute în motivare împrejurări nereale, a fost interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbată natura ori înţelesul vădit al acestuia, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.W. SRL Craiova, pentru următoarele considerente.
Instanţele judecătoreşti anterioare, în fond după casare, au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părţi, întinderea drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc în cadrul contractului de vânzare-cumpărare din 30 august 1999, modalităţile şi termenele de plată, achitarea taxelor vamale şi a T.V.A. - ului, transportul şi condiţiile de livrare, recepţie, precum şi regimul sancţionator care poate interveni atunci când nu sunt respectate clauzele contractuale.
Amplu documentat şi bine argumentat, în esenţă, s-a apreciat că pârâta nu a făcut dovada conform art. 1169 C. proc. civ. că reclamanta ar fi cunoscut viciile lucrului vândut, conform art. 1356 C. civ.) respectiv existenţa unei situaţii de dol.
În speţă nu se impunea efectuarea unei expertize tehnice de un inginer chimist, având ca obiectiv dacă la recepţionarea mărfii se puteau observa viciile materialelor livrate de reclamant, dacă parametrii erau corespunzători şi dacă lotul mai putea fi utilizat şi dacă marfa trebuia tratată chimic, deoarece livrarea a fost efectuată la data de 21 septembrie 1999, termenul de valabilitate era depăşit la momentul expertizei şi materia primă era deja folosită.
De remarcat că instanţele judecătoreşti au dat eficienţă juridică dispoziţiilor cuprinse în art. 129 C. proc. civ., prin aceea că rolul activ manifestat de judecător a fost efectiv, s-au respectat în egală măsură toate drepturile procesuale ale părţilor, s-a stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, a stabilirii unei situaţii de fapt şi de drept reale, fără însă a se substitui îndatoririi părţilor de a urmări desfăşurarea şi finalizarea procesului.
Este de necontestat că obligaţia cumpărătorului, aşa cum este stipulat în art. 7 din contractul părţilor, constă în aceea de a face recepţia cantitativă şi calitativă a mărfii în termen de 5 zile de la data livrării şi eventualele probleme se vor comunica imediat şi în scris vânzătorului la scadenţa celor 5 zile, împrejurări interpretate corect în toate fazele procesuale.
Pentru aceste raţiuni juridice urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.W. SRL cu sediul social în Craiova, împotriva deciziei nr. 593 din 22 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinite nici una din condiţiile prevăzute din condiţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga recurenta SC I.W. SRL la plata sumei de 1456 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.W. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 593 din 22 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată de 1456 RON către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 697/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 682/2006. Comercial → |
|---|
