ICCJ. Decizia nr. 743/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.743/2006
Dosar nr. 10511/1/2005
Dosar vechi nr. 2532/2005
Şedinţa publică din 21 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 4919/COM/2003 al Tribunalului Constanţa, secţia comercială, reclamanta SC D.J. SRL Mangalia a acţionat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti (fostă F.P.S., în prezent A.V.A.S. Bucureşti) pentru ca în contradictoriu cu această pârâtă să se constate prin hotărâre judecătorească nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. a SC D.A. SA Jupiter din 12 iulie 1996 cu consecinţa neopozabilităţii hotărârii respective faţă de SC D.J. SRL Mangalia.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin încheierea nr. 8870 din şedinţa din Camera de Consiliu de la 2 decembrie 2003 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.P.A.P.S. Bucureşti invocată de această pârâtă, şi a respins cererea reclamantei ca fiind formulată în contra unei persoane fără calitate procesuală.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Constanţa a reţinut că la data adoptării hotărârii A.G.A., F.P.S. - ul respectiv A.P.A.P.S. nu mai avea calitate de acţionar la SC D.A. SA Jupiter care să îi confere dreptul de a participa la şedinţele A.G.A.; această calitate a pierdut-o prin vânzarea acţiunilor sale către F.P.P. (S.I.F. T.) prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 27 iunie 1996.
Apelul declarat de reclamanta SC D.J. SRL Mangalia împotriva hotărârii de mai sus a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 298/ COM din 28 octombrie 2004.
Ulterior, prin cererea ce a format obiectul dosarului nr. 6741/ COM/2004 al Tribunalului Constanţa, secţia comercială, SC D.J. SRL Mangalia a solicitat revizuirea hotărârii din 2 decembrie 2003 a aceluiaşi tribunal şi a deciziei nr. 298/ COM din 28 octombrie 2004, susţinând că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unui lucru care nu a fost cerut în raport de obiectul dedus judecăţii, soluţionarea situaţiei de fapt nefiind realizată prin hotărâre judecătorească. Au fost invocate în drept prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 165/ COM din 20 ianuarie 2005 instanţa investită cu judecarea cererii de revizuire, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire invocată de A.V.A.S. Bucureşti şi pe cale de consecinţă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, reţinând că în speţă, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a condus în mod firesc la inutilitatea cercetării fondului pricinii.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta SC D.J. SRL Mangalia a declarat apel, soluţionat prin Decizia civilă nr. 136/ COM din 19 mai 2005 de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, care a respins, ca nefondat apelul reclamantei.
La pronunţarea acestei hotărâri instanţa de apel a reţinut că legal şi temeinic prin hotărârea tribunalului s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire formulată în cauză şi nu sunt motive pentru reformarea hotărârii apelate.
La data de 17 iunie 2005 reclamanta SC D.J. SRL Mangalia a declarat recurs împotriva deciziei nr. 136/ COM din 19 mai 2005 a Curţii de Apel Constanţa şi împotriva sentinţei civile nr. 165/ COM din 20 ianuarie 2005 a Tribunalului Constanţa, motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursul reclamantei este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în apel nu se poate cere decât pentru motivele expres prevăzute de lege care sunt legate de situaţia de fapt.
Prin hotărârea judecătorească împotriva căreia s-a formulat cerere de revizuire a fost respinsă definitiv acţiunea reclamantei ca urmare a admiterii excepţiei dirimante a lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S. Bucureşti.
Aşadar prin această sentinţă Tribunalul Constanţa nu a soluţionat situaţia de fapt şi în mod corect instanţa de apel a reţinut că nu pot forma obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti ale instanţei pe fond prin care nu s-a soluţionat fondul pricinii.
Prin admiterea excepţiei peremtorii a lipsei calităţii procesuale pasive, analizate prioritar prin hotărârea judecătorească menţionată, cu respectarea prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., corect a reţinut instanţa de apel că promovarea unei cereri de revizuire este inadmisibilă.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., cum în prezent acest text procedural este abrogat, prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000, urmează ca acest motiv să nu mai facă obiectul unei analize, aşa cum dispun şi prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ.
În atare împrejurări, se va face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi recursul reclamantei se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC D.J. SRL Mangalia, împotriva deciziei civile nr. 136/ COM din 19 mai 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 744/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 740/2006. Comercial → |
---|