ICCJ. Decizia nr. 734/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.734/2006
Dosar nou nr. 10338/1/2005
Dosar vechi nr. 2489/2005
Şedinţa publică din 17 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.L.M.C.N. a chemat în judecată SC S.G. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 2.688.034.576 lei, reprezentând restanţe bugetare actualizate cu rata inflaţiei, provenind din contract, T.V.A. şi majorări de întârziere, reziliere contract de închiriere, evacuarea pârâtei din spaţiu precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
La rândul său pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantului la restituirea sumei de 548.284.523 lei cu titlu de plată nedatorată aferentă perioadei octombrie 2000 – august 2003, sumă care provine tot din executarea contractului de închiriere încheiat cu reclamanta.
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa nr. 40 din 1 octombrie 2004, după administrarea probelor şi precizarea temeiurilor legale în susţinerea acţiunii principale şi a cererii reconvenţionale, a respins ca nefondate ambele cereri.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de închiriere urmare licitaţiei din data de 20 martie 1995, prin care s-a stabilit o chirie lunară de 3.528.514 lei, care urma să fie indexată cu rata oficială a inflaţiei, şi renegociată, în cazul în care indicele general al preţurilor se modifica, potrivit art. 5 din contract, cu un minim de 5 %. S-a mai stabilit de instanţa de fond că pârâta a achitat chiria lunară în cuantumul stabilit prin contract, potrivit facturilor emise de reclamantă şi că în sarcina sa nu poate fi reţinută nici o culpă în legătură cu recalcularea chiriei indexată, pretinsă prin acţiune.
Pentru verificarea modului în care s-au efectuat plăţile, în cauză a fost efectuată o expertiză, ale cărei concluzii nu au fost reţinute de instanţa de fond întrucât s-a apreciat că pentru perioada care nu a intrat sub incidenţa prescripţiei, nu se poate calcula decât chiria negociată şi nu chiria reactualizată (indexată lunar). Această concluzie a avut în vedere faptul că anterior datei de 20 octombrie 2000, dreptul de a pretinde chiria a intrat sub incidenţa prescripţiei. Potrivit acestor argumente, a fost respinsă acţiunea principală reţinându-se că imobilul în litigiu a fost retrocedat în octombrie 2003, şi că reclamantul nu are calitatea să pretindă evacuarea pârâtei din spaţiu. Cererea reconvenţională prin care pârâta a solicitat să i se restituie suma de 490.917.284 lei cu titlu de plată nedatorată a fost respinsă pentru motivul că modul de calcul al chiriei actualizate astfel cum a fost înţeles de pârâtă, este eronat. În concret, tribunalul a stabilit că actualizarea chiriei lunare se face prin aplicarea indicelui de inflaţie la chiria contractuală, iar rezultatul deja actualizat nu poate să constituie bază de calcul pentru actualizarea lunii următoare.
Sentinţa tribunalului a fost apelantă de reclamant care a invocat nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei pentru motivul că a interpretat greşit clauzele contractului de locaţiune cu privire la modul de calcul al indexării, cât şi dispoziţiile legale referitoare la prescripţia extinctivă. Intimata pârâtă a formulat cerere de aderare la apelul declarat de reclamant prin care a solicitat admiterea în parte a apelului şi, în fond, admiterea cererii reconvenţionale.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială prin Decizia nr. 121/2005, a admis în parte apelul reclamantului C.L.M.C.N., a modificat în parte sentinţa în sensul obligării pârâtei SC S.G. SRL Cluj napoca la plata sumei de 1.852.247.749 lei reprezentând diferenţă chirie actualizată. Prin aceeaşi decizie, restul dispoziţiilor sentinţei au fost menţinute, iar cererea pârâtei de aderare la apelul declarat de reclamant a fost respinsă.
Din analiza motivelor de apel, Curtea a reţinut că prin contractul de locaţiune s-a prevăzut obligaţia de indexare lunară a chiriei şi că pentru perioada octombrie 2000 – august 2003, reclamantul era în drept să pretindă actualizarea chiriei, utilizând ca bază de calcul chiria actualizată şi nu chiria negociată cum pretinde intimata. Totodată a fost respinsă apărarea pârâtei potrivit căreia baza de calcul pentru actualizare trebuie să fie cea negociată în anul 1997, în considerarea faptului că a intervenit prescripţia până în luna octombrie 2000, cu motivarea că părţile au stabilit prin contract posibilitatea majorării progresive a chiriei cu rata inflaţiei, iar faptul că nu mai este în drept să pretindă chiria pentru perioada prescrisă nu afectează aplicarea indicelui de inflaţie, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, care a stabilit o chirie de 47.458.987 lei lunar.
În fine, cererea pârâtei de aderare la apel a fost respinsă ca nefondată iar criticile aduse soluţiei de respingere a cererii reconvenţionale, ca neîntemeiate, considerându-se că în raport de baza de calcul analizată în cererea principală pentru determinarea chiriei, pretenţiile pârâtei privind restituirea unei sume reprezentând plată nedatorată sunt nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.G. SRL pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, respingerea apelului reclamantului, admiterea cererii de aderare la apel, admiterea cererii reconvenţionale şi respingerea acţiunii principale.
În dezvoltarea motivului invocat, recurenta a susţinut că:
- Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor decretului nr. 167/1958, întrucât prin actualizarea chiriei pentru o perioadă prescrisă i-a dat reclamantului posibilitatea să solicite retroactiv, contrar normelor imperative, sume de bani cu titlu de chirie care nu au fost solicitate până în anul 2000. Autorul a considerat că în raport de data introducerii acţiunii, o aplicare corectă a legii impune luarea în calcul a chiriei contractuale, respectiv aceea de 3.528.514 lei, care urma să fie actualizată cu rata inflaţiei, doar începând de la data introducerii acţiunii, respectând astfel prevederile decretului nr. 167/1958.
- Aplicarea greşită a prevederilor art. 969 C. civ., care constituie „legea părţilor".
În susţinerea acestui motiv recurenta admite că potrivit art. 4 din contractul de închiriere, chiria poate fi indexată cu rata oficială a inflaţiei dar consideră că de vreme ce nu s-a respectat art. 5 şi 6 din acelaşi contract, care stabilea în sarcina părţilor obligaţia de a renegocia anual chiria, instanţa nu trebuia să dea eficienţă voinţei unei părţi şi să ia în considerare o chirie impusă de instanţă care nu era parte în contract, încălcând astfel prevederile art. 969 C. civ.
- Instanţa a schimbat temeiul juridic al acţiunii invocat de reclamantă care a înţeles să invoce normele de drept comun (art. 1430 C. civ.) atunci când a calificat creanţa ca fiind bugetară, citând OG nr. 39/2003. Recurenta a considerat că prin această interpretare s-a creat o situaţie de favoare reclamantului.
- Asupra limitelor criticilor aduse deciziei recurate în condiţiile în care aderarea la apelul intimatei a fost respinsă, recurenta a precizat că prin soluţia pronunţată i s-a creat o situaţie mai grea decât cea care rezultă din sentinţa instanţei de fond, astfel că poate să atace atât admiterea acţiunii principale cât şi cererea reconvenţională, cu rezerve în ce priveşte această ultimă cerere.
Recursul este nefondat.
Înainte de a examina dacă prescripţia dreptului de a pretinde o anumită sumă cu titlul de chirie pe o perioadă afectează baza de calcul pe perioada următoare care nu intră sub incidenţa acestei sancţiuni, trebuie precizat că includerea de către părţi în convenţia pe care au încheiat-o a clauzei de indexare a avut ca scop consolidarea chiriei de bază (negociată) în raport de devalorizarea monedei. Această prevedere, necontestată de părţi, se regăseşte în art. 4 din contract prin care s-a stabilit că chiria lunară se indexează cu rata oficială a inflaţiei. Aceasta înseamnă aşa cum rezultă de altfel şi din raportul de expertiză că în fiecare lună, se ia drept bază de calcul chiria indexată din luna precedentă. Deşi recurenta admite că chiria lunară se indexează, porneşte de la premiza că pentru perioada în care chiria actualizată nu mai poate fi pretinsă, întrucât a intrat sub incidenţa prescripţiei, aceasta nu mai poate constitui bază de calcul pentru determinarea cuantumului chiriei pentru lunile următoare. Cu alte cuvinte, prescripţia a stins dreptul la acţiune pentru chiria actualizată, pe întreaga perioadă anterioară datei introducerii acţiunii. Aceasta mai înseamnă, în opinia recurentei, că intimatul nu mai poate beneficia de indexarea care a operat succesiv până la data introducerii acţiunii datorită prescripţiei şi că se porneşte pentru stabilirea sumei datorate pe perioada octombrie 2000 – august 2003 de la chiria adjudecată care era de 3.528.514 lei lunar, la nivelul anului 1997.
Această critică nu poate fi primită întrucât nu indexarea ca mod de calcul este supusă prescripţiei aşa cum susţine recurenta ci, cuantumul chiriei determinat prin indexare aşa cum corect a apreciat instanţa de apel.
Dacă s-ar da curs punctului de vedere exprimat de recurentă, art. 4 din contract prin care s-a convenit indexarea lunară ar fi lipsit de conţinut. A admite o bază de calcul de 3.528.514 lei convenită la încheierea contractului (proces verbal de adjudecare) ar însemna să se considere fără nici un temei că moneda a fost stabilă de la încheierea contractului (1996) până la data introducerii acţiunii (2000), concluzie care ar fi contrazisă de comunicările statistice avute în vedere la determinarea sumei datorate.
În consecinţă, prin admiterea acţiunii principale nu s-au încălcat prevederile imperative ale decretului nr. 167/1958 întrucât efectul extinctiv a operat asupra dreptului de a obţine chiria indexată şi nu asupra modului de calcul.
- În adevăr, potrivit art. 969 C. civ., convenţia este legea părţilor şi sub acest aspect instanţa de apel a dat eficienţă clauzei agreată de părţi (art. 4) prin care au stabilit că chiria se determină prin indexare lunară. Această clauză funcţionează chiar dacă părţile nu au înţeles să se supună propriilor reglementări stabilite prin art. 5 şi 6 din contractul de închiriere. Faptul că nu au renegociat anual chiria aşa cum au stabilit prin art. 5 şi nici nu au încheiat acte adiţionale din care să rezulte negocierea anuală a chiriei de bază, nu înlătură aplicarea art. 4 din contract. Cu alte cuvinte prevederile contractului au fost interpretate şi au produs efecte în sensul acordului stipulat cu privire la chiria adjudecată, indexată lunar. Prin urmare, nu se poate pune problema intervenţiei instanţei în convenţia părţilor aşa cum susţine recurenta. Instanţa, soluţionând apelul, a dezlegat problema litigioasă legată de cuantumul sumei datorate respectând scopul urmărit de părţi prin încheierea convenţiei. Mai trebuie reţinut cu privire la aceeaşi critică şi faptul că actualizarea chiriei prin aplicarea indicelui lunar al inflaţiei este tocmai un element de echilibru, o clauză de prevedere şi de armonizare a intereselor patrimoniale ale părţilor contractante faţă de moneda naţională care în perioada analizată s-a depreciat. Aşadar, nu s-a încurajat voinţa unilaterală a unei părţi cum susţine recurenta, întrucât clauza de indexare a fost stabilită de ambele părţi de comun acord. În fine, în litigiu fiind un contract comercial, nu se poate reţine că, prin analiza clauzelor acestuia, s-a nesocotit principiul egalităţii părţilor atât în ce priveşte clauzele negociate la încheierea contractului cât şi al egalităţii de tratament în faţa legii.
- În ce priveşte calificarea chiriei ca fiind creanţă bugetară, este de reţinut că, în adevăr, sub acest aspect instanţa de apel, a făcut câteva consideraţii greşite cu privire la chiria în discuţie.
După cum s-a mai arătat, instanţa a avut de analizat clauzele unui contract comercial pentru a stabilit dacă s-a aplicat corect excepţia prescripţiei extinctive şi dacă s-a determinat corect cuantumul chiriei. Acest raport juridic este de drept comercial şi nu are nici o legătură cu destinaţia pe care intimata reclamantă o dă sumelor încasate din acest contract.
Ca urmare controversa din acest litigiu trebuie privită ca fiind axată pe o obligaţie comercială de plată a chiriei şi nu pe o obligaţie bugetară, care excede contractului analizat, aşa încât considerentele referitoare la aplicarea unor dispoziţii privind obligaţiile bugetare sunt excesive. Independent de destinaţia ulterioară a sumelor încasate de intimată cu titlu de chirie şi de calitatea acesteia în structura organelor locale, şi dacă s-ar admite că aceasta este o simplă persoană juridică aşa cum susţine recurenta, clauzei de indexare (art. 4) nu i se poate da o altă interpretare decât prin nesocotirea voinţei părţilor contractante.
- În fine, sub aspectul criticilor pe care recurenta era îndreptăţită să le formuleze, în condiţiile în care s-a respins cererea de aderare la apel, rezerva recurentei este întemeiată în sensul că, în adevăr, ceea ce se putea critica este soluţia din acţiunea principală, pe care instanţa de apel prin modificarea sentinţei fondului, a admis-o. Aceasta înseamnă că celelalte critici care indirect vizează şi cererea reconvenţională, de principiu, nu ar putea fi examinate.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea deciziei astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.G. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 121 din 31 martie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 736/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 636/2006. Comercial → |
|---|
