ICCJ. Decizia nr. 765/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.765/2006
Dosar nou nr. 19707/1/2004
Dosar vechi nr. 5569/2004
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă:
Reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. Galaţi a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 666.804.484 lei contra-valoarea prestaţiilor şi majorărilor de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că, a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii şi a prestat serviciile emiţând facturi fiscale pe perioada 22 august – 11 decembrie 2002.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 3254 din 14 octombrie 2003 a admis acţiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 500.122.051 lei contra-valoare facturi şi 142.779.404 lei majorări calculate până la 15 martie 2002 şi cheltuieli de judecată în sumă de 23.853.029 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că reclamanta a efectuat serviciile conform contractului, iar pârâta, deşi şi-a însuşit devizul a refuzat plata invocând un pretins calcul eronat.
Potrivit art. 6 din contract se datorează penalităţi de întârziere de 0,2 % pentru depăşirea termenului de plată.
Împotriva acestei sentinţei a declarat apel pârâta SC S. SA Brazi susţinând că în facturi au fost menţionate adaosuri, au fost calculate ore suplimentare şi au fost introduse în calcul costuri pentru prima de vacanţă, iar excepţia necompetenţei teritoriale a fost greşit soluţionată fără a avea în vedere prevederile contractuale.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia comercială nr. 172 din 25 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei reţinând că devizul anexat la contract a fost însuşit de către pârâtă şi nu a fost depus un alt calcul de către aceasta şi nici nu s-a cerut o expertiză.
S-a considerat că penalităţile au fost corect acordate potrivit art. 6 din contract, iar competenţa teritorială a fost respectată deoarece reclamanta nu a înţeles să uzeze de art. 13 din contract, clauza fiind stipulată în favoarea prestatorului.
Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă invocându-se motive ce se pot încadra în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. civ. care dau valoare de lege contractului părţilor prin aceea că nu s-a respectat art. 13 din contract, ce stabileşte o competenţă teritorială exclusivă.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este adevărat că potrivit art. 13 din contract litigiile dintre părţi se vor soluţiona de instanţa de la sediul prestatorului dar această clauză este stipulată tocmai în favoarea prestatorului aşa cum corect subliniază instanţa de apel.
Cum prestatorul este reclamanta iar aceasta a ales competenţa teritorială rezultă că ea a renunţat la beneficiul acestei clauze.
De altfel regula în materie comercială este competenţa teritorială alternativă conform art. 10 pct. 4 C. proc. civ.
Negăsindu-se întemeiat motivul de recurs invocat de recurentă, urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S. SA Brazi, jud. Prahova, împotriva deciziei nr. 172 din 25 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 770/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 748/2006. Comercial → |
|---|
