ICCJ. Decizia nr. 773/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.773/2006
Dosar nr. 12142/1/2005
Dosar vechi nr. 2940/2005
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Deliberând asupra recursurilor de faţă,
Reclamanta A.N.A.R. – D.A.J. Craiova, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele SC T. SA Bucureşti şi SC C.E.C. SA, acestea să fie obligate la plata sumei de 10.733.598.176 lei potrivit protocolului.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâtele contractul-abonament din 15 martie 2002, privind livrarea de produse şi servicii apă, rezervându-şi conform art. 8 din contract, dreptul de a reaşeza valoarea contractului; noile preţuri şi tarife s-au aplicat începând de la data actului de notificare respectiv OUG nr. 107/2002 şi a protocolului încheiat.
Prin precizarea de acţiune reclamanta a modificat acţiunea din acţiune în constatare în acţiune în pretenţii şi obligarea intimatei la plata sumei de 8.152.492.388 lei, a cerut introducerea în cauză a SC T. SA Bucureşti şi obligarea acesteia la plata sumei de 6.469.864.281 lei debit şi 1.682.682.107 lei penalităţi conform protocolului cu aceasta.
Instanţa de fond a dispus introducerea în cauză a SC T. SA Bucureşti.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 28 din 1 februarie 2005 a admis acţiunea modificată şi precizată, a obligat pe pârâtele SC C.E.C. SA şi SC T. SA Bucureşti la plata către reclamantă a sumei de 6.469.864.281 lei debit, 4.117.762.626 lei penalităţi de întârziere şi 145.971.269 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că procedura prealabilă s-a efectuat faţă de pârâta SC C.E.C. SA, iar pârâta SC T. SA nu este independentă de prima pârâtă, în cauză punându-se în discuţie o răspundere unică astfel încât procedura concilierii se consideră realizată.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC T. SA a fost respinsă apreciindu-se de asemenea că, în speţă operează o responsabilitate comercială solidară.
Pe fond s-a avut în vedere că expertiza contabilă a stabilit că prejudiciul suferit de A.N.A.R. – D.A.J. este de 6.469.864.281 lei, iar penalităţile de întârziere sunt de 4.117.762.626 lei până la 30 septembrie 2004.
Instanţa a apreciat că prevederile OUG nr. 107/2002 trebuie interpretate în sensul că toţi utilizatorii, având drepturi egale să folosească sursele de apă, au şi obligaţia să plătească serviciile de asigurare a apei brute în sursă şi nu consumul efectiv cum s-a convenit printr-un protocol încheiat de părţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele SC C.E.C. SA şi SC T. SA Bucureşti. SC C.E.C. SA susţine că valoarea serviciilor specifice de gospodărire a apelor prestate de reclamantă nu este justificată nici cantitativ nici calitativ şi au fost greşit calculate potrivit tarifelor noi prevăzute de OUG nr. 107/2004 deşi acest act normativ nu a abrogat OUG nr. 63/1998.
Se mai arată că, actul adiţional la contractul nr. 103/2002 a fost semnat cu obiecţiuni, iar protocolul încălcat nu are caracter obligatoriu fiind şi denunţat ulterior prin adresă, astfel încât valoarea despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză este eronată.
Pârâta SC T. SA Bucureşti critică hotărârea arătând că, în mod greşit s-a apreciat că are calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care cele două pârâte sunt societăţi distincte şi în speţă nu operează o răspundere solidară; SC T. SA se consideră terţ faţă de contractele încheiate de reclamantă cu cealaltă pârâtă şi nici procedura concilierii nu a fost făcută în ceea ce o priveşte.
Criticile de fond sunt aceleaşi cu cele invocate de pârâta SC C.E.C. SA.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 169 din 17 mai 2005 a respins ca tardiv apelul pârâtei SC T. SA şi ca nefondat apelul pârâtei SC C.E.C. SA.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că hotărârea a fost comunicată pârâtei SC T. SA la 21 februarie 2005, iar apelul declarat la 10 martie 2005, peste termenul de apel de 15 zile prevăzut de art. 284 C. proc. civ.
Referitor la apelul pârâtei SC C.E.C. SA s-a apreciat că obligaţiile părţilor au fost stabilite prin contractul din 15 martie 2002 şi în art. 8 din acest contract reclamanta, în calitate de furnizor, şi-a rezervat dreptul de a reaşeza valoarea totală a contractului operând modificări legale de preţuri şi tarife, ce vor fi aduse la cunoştinţă pârâtelor, de la data fixată prin actul legal de modificare.
Preţul iniţial pentru apa brută prevalată s-a calculat potrivit HG nr. 981/1998, anexa 4 şi HG nr. 472/2000, anexa 3 iar ulterior potrivit art. 42 din OUG nr. 63/1998, care stabileşte că centralele termoelectrice plătesc cantitatea de apă efectiv consumată, respectiv diferenţa dintre cantitatea de apă prevalată şi cantitatea de apă restituită.
La data apariţiei OUG nr. 107/2000 s-a modificat vechea metodă de plată a consumului efectiv de apă înlocuindu-se cu cea de plată a apei brute prelevate din sursă.
Acest act normativ a prevăzut o nouă structură a tarifelor pentru servicii specifice de gospodărire a apelor, nivelul acestora şi a abrogat orice altă dispoziţie contrară deci şi OG nr. 63/1998.
Protocolul încheiat de părţi în decembrie 2002 consemna tocmai modul de aplicare a OUG nr. 107/2002 având caracter obligatoriu chiar dacă ulterior a fost denunţat unilateral.
Aşadar, Curtea de Apel Craiova a considerat ca justificată valoarea facturată a serviciilor având la bază schimbarea mecanismului de calcul al tarifului serviciului de asigurare a apei.
Decizia a fost atacată cu recurs de ambele pârâte.
Pârâta SC C.E.C. SA invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că în speţă trebuia aplicat art. 42 din OUG nr. 63/1998, care prevede că pentru centralele termoelectrice se plăteşte apa efectiv consumată care nu au fost expres abrogate de OUG nr. 107/2002, deoarece acest din urmă act normativ nu reglementează plata apei utilizate.
Este criticată creşterea exagerată a valorii serviciilor în baza actului adiţional la contractul nr. 103/2002 precizându-se că acest act adiţional a fost semnat cu obiecţiuni.
Se mai arată că expertiza nu a rezolvat problema ci a calculat ceea ce a cerut reclamanta iar aceasta putea cere rezilierea contractului faţă de refuzul beneficiarului de a încheia actul adiţional şi a negocia tarifele.
Pârâta SC T. SA Bucureşti îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că a fost greşit respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasivă în cauză neoperând o responsabilitate solidară şi nu s-a observat că procedura prealabilă a concilierii nu s-a îndeplinit în ceea ce o priveşte.
Pe fondul cauzei recurenta arată că este greşită soluţia deoarece se plăteşte doar apa efectiv consumată.
Recursurile celor două pârâte sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul pârâtei SC C.E.C. SA.
Obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţiile privind plata serviciilor şi a penalităţilor pe perioada octombrie – decembrie 2002 ulterior apariţiei OUG nr. 107 din 5 septembrie 2002.
Acest act normativ prevede în art. 4 pct. 5 că tarifele prevăzute în anexa 6 se aplică tuturor beneficiarilor de servicii şi se ajustează reciproc.
Neexcluzând nici o categorie de beneficiari, noul mod de calcul al plăţii apei brute asigurate în sursă consacrat de art. 1 din anexa 5 din OUG nr. 107/2002 a fost recunoscut iniţial de către pârâta SC C.E.C. SA prin încheierea protocolului din 2 decembrie 2002 prin care părţile stabileau de comun acord valorile de plată pentru perioada 1 octombrie 2002 – 31 decembrie 2002.
Ulterior acesta a fost denunţat de pârâtă.
Instanţele au aplicat corect dispoziţiile OUG nr. 107/2002 în cauză şi nu vechea reglementare, art. 42 din OUG nr. 63/1998 chiar dacă abrogarea acestui text nu s-a făcut expres.
Din modul de redactare a OUG nr. 107/2002 (art. 4 pct. 5) se înţelege că aplicabilitatea sa priveşte toţi beneficiarii iar textul din art. 14 al ordonanţei abrogă şi orice alte dispoziţii contrare celor acestui act normativ, deci implicit şi art. 42 din OUG nr. 63/1998, care prevedea un mod diferit de calcul al tarifelor.
Obiecţiunile invocate de pârâtă la încheierea actului adiţional şi la expertiză se circumscriu aceleiaşi pretenţii de aplicabilitate a art. 42 din OUG nr. 63/1998 şi nu sunt argumente în plus pentru a schimba soluţia legală pronunţată în cauză.
Nici ideea că reclamanta trebuia să ceară rezilierea contractului faţă de refuzul de încheiere a actului adiţional nu face recursul întemeiat deoarece opţiunea pentru reziliere sau executarea contractului aparţine creditorului.
Aşadar negăsindu-se întemeiate motivele de recurs ale pârâtei SC C.E.C. SA, urmează a fi respins recursul acesteia ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul pârâtei SC T. SA Bucureşti se constată că este bazat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi priveşte pretinsa rezolvare greşită a celor două excepţii, respectiv cea a lipsei calităţii procesuale pasive şi a prematurităţii acţiunii cât şi apărări de fond asemănătoare cu susţinerile pârâtei SC C.E.C. SA.
Faţă de soluţia de respingere a apelului ca tardiv declarat şi observând că nu se fac apărări şi critici ale acestei soluţii urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei SC T. SA Bucureşti întrucât instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 284 C. proc. civ. constatând că hotărârea de fond a fost comunicată la 21 februarie 2005, iar apelul declarat la 10 martie 2005 după expirarea termenului de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii SC C.E.C. SA şi SC T. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 169 din 17 mai 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 22 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 733/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 772/2006. Comercial → |
|---|
