ICCJ. Decizia nr. 768/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.768/2006
Dosar nou nr. 3570/1/2005
Dosar vechi nr. 789/2005
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. 6278/2003 şi precizată ulterior, reclamantul D.T. a chemat în judecată pe pârâtele SC S.A.U. SA Timişoara şi SC S.A.U. SA Câmpeni, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 14.616 euro reprezentând indemnizaţia de asigurare din contractul de asigurări de bunuri din 4 ianuarie 2001, la 900.000.000 lei folos tras şi la 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea interlocutorie din 13 ianuarie 2004, Tribunalul Alba a respins ca neîntemeiate excepţiile privind lipsa concilierii prealabile a părţilor reglementată de prevederile art. 7201 C. proc. civ. şi prescripţia dreptului la acţiune al reclamantului, invocate de pârâta SC S.A.U. SA Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 505/ CA din 28 septembrie 2004, Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul D.T. A fost obligată pârâta SC S.A.U. SA Timişoara, la plata sumei de 332.546.050 lei cu titlu de indemnizaţie de asigurare din contractul de asigurări de bunuri din 4 ianuarie 2001.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 900.000.000 lei cu titlu de folos netras şi la plata daunelor morale.
S-a respins acţiunea faţă de pârâta SC S.A.U. SA Câmpeni.
S-au compensat cheltuielile de judecată până la limita sumei de 6.280.000 lei la care va fi obligată pârâta SC S.A.U. SA Timişoara.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamantul D.T. a încheiat cu pârâta SC S.A.U. SA contractul de asigurare de bunuri din 4 ianuarie 2001, prin care a asigurat un gater de tăiat lemne pentru valoarea de 650.000.000 lei, care a fost distrus prin incendiul din noaptea de 27 ianuarie 2001, împreună cu alte bunuri asigurate.
Că reclamantul a notificat-o pe pârâta SC S.A.U. SA Câmpeni, care a refuzat plata indemnizaţiei motivat de faptul că incendiul a fost provocat intenţionat.
Că din probele dosarului nu rezultă faptul că incendiul a fost provocat şi că în ceea ce priveşte suma solicitată cu titlu de indemnizaţie sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, chiar dacă suma asigurată este mai mare, că valoarea gaterului la data producerii incendiului era de 354.336.000 lei, din care după incendiu se pot recupera 650 dolari S.U.A., din valorificarea fierului vechi rezultat, rămânând ca pârâta să achite reclamantului suma de 332.546.050 lei.
Cu privire la celelalte pretenţii s-a reţinut că sunt nefondate în raport de prevederile Legii nr. 136/1995 şi de probele dosarului.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 309/ A din 10 decembrie 2004 a admis apelul reclamantului D.T., împotriva sentinţei civile nr. 505/CA/2004 a Tribunalului Alba pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâta SC S.A.U. SA Timişoara la plata sumei de 332.546.050 lei actualizată în raport cu nivelul inflaţiei calculat de la data de 1 februarie 2001 până la executarea hotărârii.
S-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
A respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC S.A.U. SA Bucureşti, împotriva aceleiaşi sentinţe. A fost obligată pârâta la 38.085.000 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamant.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta SC S.A.U. SA Bucureşti a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În criticile formulate, recurenta pârâtă susţine în esenţă următoarele:
- că instanţa de apel a respins în mod cu totul eronat prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantului în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din decretul nr. 167/1958, acţiunea fiind prescrisă, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7, 8 şi 9;
- că au fost aplicate incorect dispoziţiile art. 7 şi 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958, reţinându-se greşit că s-a început o executare împotriva sa în condiţiile în care reclamantul nu a înregistrat nici o cerere în acest sens, interpretând greşit corespondenţa purtată între părţi, ca fiind acte începătoare de executare;
- că s-a invocat pe cale de excepţie neîndeplinirea procedurii de conciliere directă imperativ prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9, instanţa apreciind eronat că, corespondenţa purtată are valoarea procedurii prealabile de conciliere;
- că la pronunţarea deciziei s-a avut în vedere o expertiză tehnică extrajudiciară efectuată de expert G.V., care nu a fost încuviinţată ca probă, încălcându-se principiile contradictorialităţii şi dreptului său la apărare, care guvernează procesul civil şi nu expertiza tehnică efectuată în cauză de expert tehnic G.A., care a stabilit fără dubiu că incendiul s-a datorat unui scurt circuit electric (art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.), caz în care operează excluderea specială din asigurare, prevăzută de art. 4 pct. 5 din C.S.A.C.C. 96;
- că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut prin motivele de apel şi prin acţiunea introductivă.
Recursul pârâtei urmează a se admite pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs care vizează excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, conform art. 304 pct. 9, 7 şi 8 C. proc. civ. este întemeiat.
Potrivit art. 3 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, în raporturile juridice care izvorăsc din asigurare termenul de prescripţie este de doi ani, iar prin art. 7 alin. (1) din acelaşi decret se stabileşte că prescripţia începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.
În materia contractelor de asigurare în general şi de bunuri în special, dreptul la acţiune se naşte la data producerii riscului asigurat, dată de la care asiguratul este îndreptăţit să pretindă asigurătorului plata indemnizaţiei din asigurare.
În cauză, din actele dosarului rezultă că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie este data de 28 ianuarie 2001, când a avut loc incendiul care a distrus bunul asigurat şi nu data de 18 aprilie 2003 cum greşit a reţinut instanţa.
Refuzul plăţii despăgubirii nu are nici o legătură cu începerea, întreruperea ori suspendarea termenului de prescripţie.
Astfel se constată că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit prevederile art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958, apreciind că, corespondenţa purtată în perioada 27 februarie 2001 – 18 aprilie 2003, are valoare de act începător de executare.
Cum dreptul la acţiune al reclamantului s-a născut la 28 ianuarie 2001, dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie de doi ani prevăzut de lege şi s-a împlinit la 28 ianuarie 2003, anterior datei introducerii cererii de chemare în judecată a reclamantei (15 octombrie 2003), se constată prescrisă acţiunea reclamantului.
În raport de această situaţie, dat fiind că excepţia prescripţiei are prioritate în soluţionarea recursului, nu se mai justifică analiza celorlalte motive de casare ce privesc fondul cauzei.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. urmează să admită recursul pârâtei, să modifice Decizia în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul D.T. ca nefondat, a admiterii apelului pârâtei declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, care va fi schimbată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca prescrisă şi să menţină restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la respingerea acţiunii faţă de pârâta SC U.A.C. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC S.A.U. SA Bucureşti, agenţia Câmpeni, împotriva deciziei nr. 309/ A din 10 decembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamant ca nefondat, admite apelul pârâtei declarat împotriva sentinţei nr. 505/ CA din 28 septembrie 2004 a Tribunalului Alba, pe care o schimbă în sensul că respinge acţiunea reclamantului D.T. ca prescrisă.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei cu privire la respingerea acţiunii faţă de pârâta SC S.A.U. SA Câmpeni.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 769/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 755/2006. Comercial → |
|---|
