ICCJ. Decizia nr. 790/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.790/2006
Dosar nou nr. 3301/1/2004
Dosar vechi nr. 10990/2004
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de fată:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1457 din 30 aprilie 2004, Tribunalul Caraş Severin a respins acţiunea formulată de către reclamantă, a admis cererea reconvenţională formulată de pârât, a fost menţinut contractul de asociere din 15 aprilie 1999, încheiat între părţi şi obligată reclamanta la plata sumei de 40.270 euro, precum şi 8 % dobândă lunară, până la achitarea debitului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere raporturile juridice dintre părţi, care decurg din contractul de asociere din data de 15 aprilie 1999. Faţă de împrejurarea că pârâtul a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce îi reveneau, respectiv a împrumutat societatea reclamantă cu suma de 16.000 dolari S.U.A. şi 20.000 mărci germane, acţiunea reclamantei, privind rezilierea contractului de asociere a fost respinsă, acesta fiind menţinut.
Faţă de cererea reconvenţionala, instanţa a constatat temeinicia acesteia, în raport de nerespectarea clauzelor contractuale de către societatea reclamantă, din actele anexate rezultând o diferenţă neachitată de 40.027 euro, căreia i se aplică dobânda de 8 % lunar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând soluţia primei instanţe faţă de dispoziţiile art. 158 şi 159 C. proc. civ. şi împrejurarea că pricina a fost soluţionată de secţia civilă a Tribunalului Caraş Severin, deşi cauza are natură comercială. Pe fondul cererii de apel s-a susţinut că au fost ignorate prevederile legale în materie, respectiv legea nr. 313/1979, decretul nr. 311/1954, art. 948 şi art. 1088 C. civ. si OG nr. 9/2000 precum şi faptul că nulitatea contractului este determinată de existenta unei clauze leonine în cuprinsul acesteia.
Prin Decizia civilă nr. 266/ A din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins apelul declarat de reclamantă, apreciind sentinţa de fond temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen şi motivat reclamanta, dezvoltând motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.:
- sentinţa atacată a fost pronunţată de secţia civilă a Tribunalului Caraş Severin, deşi cauza este de natură comercială, instanţa de apel respingând în mod greşit acest motiv.
- Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 40.027 euro deşi în contract se prevede clar suma împrumutată, respectiv 400.032.000 lei. Mai mult decât atât, asupra sumei împrumutate a fost aplicată o dobândă de 8 % lunar, fiind ignorat faptul că până în prezent reclamanta a achitat pârâtului suma de 2 miliarde de lei.
- Dispoziţiile art. 969 C. civ. trebuie interpretate într-o manieră restrictivă, deoarece pârâtul a perceput o dobândă ilegală.
- Atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au ignorat prevederile legii bancare, care interzice efectuarea de operaţiuni bancare de către alte persoane decât cele autorizate de B.N.R.
- Ambele instanţe au respins cererile de probatorii, respectiv proba testimonială şi efectuarea unei expertize financiar-contabile, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Faţă de cererea de recurs intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a învederat că nu au fost dezvoltate motive de recurs, ci au fost reiterate motivele din apel, exercitarea acestuia constituind abuz de drept procesual, recurenta solicitând casarea cu trimitere în vederea administrării unor probe pe care nu le-a solicitat în faţa instanţei de fond.
Înalta Curte constată că în cauză nu se evidenţiază motive de nelegalitate a deciziei atacate, recursul fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la natura juridică a prezentei cauze, în raport de necompetenţa primei instanţe de a soluţiona pricina, Înalta Curte constată că faţă de raporturile juridice dintre părţi, care decurg din încheierea contractului de asociere din 15 aprilie 1999, litigiul are natură comercială. Calitatea de persoană juridică a societăţii reclamante şi natura comercială a contractului încheiat între părţi, determină aplicarea jurisdicţiei de soluţionare, aşa cum rezultă din faptul că hotărârile pronunţate au fost soluţionate de secţii comerciale. Potrivit legii de organizare judecătorească, întrucât Tribunalul Caraş Severin îşi desfăşoară activitatea numai pe două secţii, civilă şi penală, soluţionarea în fond a prezentei cauze a fost încredinţată secţiei civile.
Faţă de motivele de nelegalitate invocate, respectiv art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să le analizate grupat, constatând că invocarea acestora este nefondată.
Prin contractul încheiat între părţi la data de 15 aprilie 1999, societatea reclamantă şi pârâtul au convenit să desfăşoare împreună activităţi comerciale. Pentru aducerea la îndeplinire a prezentului contract SC A.C. SRL s-a obligat să obţină licenţă de emisie, aprobări şi vize necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare a reţelelor, iar pârâtul a împrumutat societatea evocată cu echivalentul sumelor de 16.000 dolari S.U.A. si 20.000 mărci germane, calculaţi la cursul din data de 15 aprilie 1999 la 400.032.000 lei. De asemenea, părţile au determinat prin contract câştigurile şi pierderile din asociere, în sensul că reclamanta nu va beneficia de nici un procent din profitul realizat până la data când pârâtul îşi va recupera suma împrumutată, împreună cu dobânda aferentă de 8 % lunar, asupra sumei scadente.
Având în vedere prevederile art. 969 C. civ., precum şi calificarea ce se impune a fi dată contractului încheiat între părţi, care conţine caracteristicile unui contract nenumit, urmează a fi reţinute următoarele efecte juridice.
Obiectul contractului a fost stabilit prin specificarea sumelor în valută, precizându-se valoarea acestora şi în lei, în raport de data încheierii contractului. În consecinţă, recurenta reclamantă nu poate pretinde că suma împrumutată este de 400.032.000 lei, această sumă reprezentând transformarea valutei în lei la momentul încheierii contractului, văzând şi dispoziţiile art. 41 C. com.
În ceea ce priveşte existenţa clauzei leonine, la capitolul V din contract, în mod corect ambele instanţe nu au reţinut aplicabilitatea acesteia. Dispoziţiile art. 1513 şi art. 1514 C. civ., invocate de către reclamantă, care conţin dispoziţii privind contractul de societate civilă, nu se aplică în situaţia de faţă, legea comercială urmând să reglementeze actul juridic încheiat între părţi. Aceasta înseamnă că în privinţa încheierii, executării actului, dovezii drepturilor, a prescripţiei sunt aplicabile dispoziţiile legii comerciale, iar acolo unde C. com. nu cuprinde dispoziţii, va fi completat cu C. civ.: art. 1 C. com. dispune, în comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică C. civ.„. În concluzie, clauza privind lipsa profitului reclamantei până la momentul la care pârâtul îşi va recupera sumele investite, nu poate fi calificată ca fiind leonină, în concret, pentru că pârâtul nu şi-a atribuit totalitatea câştigurilor si neparticiparea la pierderi. Pe de altă parte, principul libertăţii contractuale, permite pierderile în asociere.
În virtutea libertăţii de voinţă, în situaţia de faţă, părţile semnatare ale contractului au generat au contract nenumit, prin care au determinat, de comun acord, clauzele contractuale şi implicaţiile: participarea la beneficii şi la pierderi, cuantumul dobânzii aplicabile sumelor scadente, obligaţiile părţilor, încetarea asocierii.
În ceea ce priveşte obligaţia restituirii sumei împrumutate de către reclamantă la care se va aplica o dobândă lunară de 8 %, deoarece prin convenţie părţile pot determina cuantumul dobânzii, stabilit prin acordul ambelor părţi, astfel cum s-a procedat în cauza de faţă, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei, în sensul de a fi abuzivă.
Cât priveşte solicitarea reclamantei în sensul completării probatoriilor, sens în care se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, în raport de caracterul nedevolutiv al recursului şi faţă de împrejurarea că în faţa instanţei de apel, reclamanta a lăsat la aprecierea instanţei a dispune asupra necesităţii efectuării unei expertize contabile, aceste critici nu pot fi primite în această fază procesuală.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL, împotriva deciziei civile nr. 266/ A din 28 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 789/2006. Comercial → |
|---|
