ICCJ. Decizia nr. 810/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.810/2006
Dosar nou nr. 33199/1/2004
Dosar vechi nr. 11039/2004
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
M.I.E. a chemat în judecată SC M. SA şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la restituirea sumei de 40.322,58 euro, reprezentând fonduri Phare, la 261.790.000 lei reprezentând cofinanţare de la bugetul de stat, plus dobânda aferentă calculată conform art. 18 alin. (3) din C.G.C.G., cu motivarea că pârâta nu a respectat procedura de achiziţie cuprinsă în anexa IV din contract pentru implementarea proiectului.
La rândul său pârâta a formulat cererea reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 12500 euro, reprezentând plata finală asumată de acesta prin contract.
Tribunalul Harghita sesizat cu aceste cereri, după analiza contractului, prin sentinţa nr. 658/2004 a respins ambele cereri, a stabilit că desfăşurarea proiectului Phare se întindea pe o perioadă îndelungată, că fondurile urmau să se plătească, potrivit art. 4 alin. (2) din C.S.C.G., în două tranşe şi că nerealizarea condiţiei licitaţiei pentru achiziţionarea maşinii de frezat de către pârâtă s-a datorat plăţii cu întârziere a primei tranşe de 50.000 euro de către reclamant cât şi imposibilităţii organizării unei licitaţii internaţionale datorită refuzului firmelor furnizoare de a participa la aceasta, furnizori externi care au făcut oferte ferme de preţ aşa încât singura posibilitate a pârâtei pentru a obţine utilajul a fost negocierea directă.
Sentinţa nr. 658 din 27 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia civilă, a fost apelată de reclamantul M.I.E., care a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o soluţie netemeinică şi nelegală întrucât nu a avut în vedere anexa „Proceduri de Achiziţie" din contractul care impunea ca pentru valori mai mari de 150.000 euro să se organizeze licitaţie internaţională pentru achiziţionarea utilajului necesar realizării proiectului pentru care s-au acordat fondurile Phare.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios, prin Decizia nr. 196 din 12 octombrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului apreciind că situaţia de fapt a fost corect reţinută, iar soluţia primei instanţe reflectă analiza judicioasă a clauzelor contractului. În esenţă, instanţa de apel a reţinut că reclamantul şi-a întemeiat Decizia de reziliere a contractului pe dispoziţiile art. 11 alin. (3), că această reziliere operează atunci când autoritatea contractantă constată că beneficiarul (în speţă pârâta), fără justificare nu-şi îndeplineşte obligaţiile după ce acesta a fost atenţionat prin scrisoare să le respecte. A mai stabilit instanţa de apel că notificarea despre rezilierea contractului a fost făcută de reclamant după realizarea în totalitate a contractului, că virarea primei tranşe din fonduri a fost făcută cu întârziere şi că organizarea unei licitaţii presupunea existenţa unei surse certe de finanţare. S-a mai stabilit de către instanţa de apel că reclamantul însuşi i-a comunicat pârâtei că termenul pentru solicitarea plăţii finale este 31 octombrie 2001, această comunicare având valoarea unui accept de finalizare a proiectului în condiţiile în care achiziţia utilajului s-a realizat prin negociere directă cu firmele producătoare care au depus ofertele. În final, curtea de apel a reţinut că chiar în ipoteza în care s-ar constata neîndeplinirea unei condiţii din contract autoritatea contractantă are posibilitatea să refuze ultima tranşă şi nicidecum să solicite restituirea întregii sume avansate, câtă vreme proiectul a fost realizat.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş a declarat recurs, M.I.E., prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susţinut:
- Instanţa de apel i-a respins cererea pentru lipsă de apărare formulată în temeiul art. 156 alin. (2) C. proc. civ., astfel că s-a aflat în imposibilitate de a-şi susţine motivele şi de a explica instanţei poziţia sa în raport de o speţă complexă a cărei rezolvare are implicaţii în ceea ce priveşte modul în care instanţele române judecă astfel de cauze care decurg din implementarea proiectelor de finanţare cu bani ai U.E.
În susţinerea aceluiaşi motiv recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., iar în ce priveşte amânarea pronunţării acordată de instanţa de apel a arătat că în mod greşit s-a reţinut faptul că au avut loc dezbateri în faţa acestei instanţe din moment ce nu a fost prezentă la termen întrucât solicitase amânarea judecării apelului pentru „lipsă de apărare".
- Programul rezultând din contract putea fi realizat cu succes dar nu în orice condiţii întrucât finanţarea unui program Phare este subordonată în primul rând contractului, principiilor dreptului european şi român, echităţii şi nu oportunităţii invocate de beneficiar.
- S-au interpretat greşit prevederile art. 11 alin. (3) din contract întrucât s-a considerat că proiectul poate fi realizat printr-o cheltuială neligibilă în condiţiile în care achiziţia utilajului nu s-a realizat prin licitaţie internaţională.
- S-au încălcat prevederile art. 977 C. proc. civ., întrucât interpretarea contractului nu s-a făcut după intenţia comună a părţilor atunci când s-a stabilit că licitaţia nu a fost organizată datorită unor factori obiectivi, fără să fie anunţată autoritatea contractantă despre faptul că procedura de achiziţie nu a fost respectată, prin acest procedeu fiind modificat unilateral contractul.
Pentru toate aceste motive, reclamantul recurent a solicitat admiterea recursului şi în fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul este fondat.
Motivele de recurs urmează să fie abordate sub aspectul asigurării dreptului la apărare şi a asigurării unui proces echitabil cu respectarea principiilor procesului comercial cât şi sub aspectul naturii raporturilor juridice dintre părţile în proces.
- În ce priveşte prima ipoteză propusă pentru examinare în cadrul motivului de nelegalitate invocat, este de reţinut că în adevăr, la primul termen de judecată în faţa instanţei de apel a fost depusă de reclamantul-apelant o cerere pentru lipsă de apărare, motivată.
Această cerere a fost respinsă şi s-a reţinut cauza pentru examinarea apelului, deşi nici o parte nu solicitase judecata în lipsă.
Este adevărat că art. 156 C. proc. civ., stabileşte că instanţa poate să acorde un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată şi că aceste dispoziţii recunosc dreptul instanţei de a dispune asupra acordării termenului, însă nu se poate trece peste faptul că soluţionarea unei astfel de cereri este în strânsă legătură cu celelalte principii ale procesului comercial. În concret, prin refuzul de a se acorda termenul solicitat, recurentei i s-a încălcat dreptul la apărare şi la o judecată echitabilă într-o cale de atac devolutivă în care se putea rediscuta fondul procesului.
Recurenta a pus în discuţie şi lipsa de eficienţă a amânării judecăţii apreciind că în condiţiile în care nu a avut cunoştinţă despre faptul că i s-a respins cererea pentru lipsă de apărare nu se afla în situaţia de a depune concluzii scrise.
În adevăr, art. 156 alin. (2) C. proc. civ., stabileşte că, în cazul în care se refuză amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare, instanţa va amâna, la cererea părţii, pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise. În speţă cererea pentru lipsă de apărare a fost formulată în scris aşa încât amânarea pronunţării acordată a fost lipsită de orice eficienţă în ce priveşte asigurarea dreptului la apărare. Nu în ultimul rând, este de reţinut că există o strânsă legătură între dreptul la apărare care trebuie asigurat în toate fazele procesuale şi dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., invocate de recurent ca fiind nesocotite întrucât prin drepturile şi îndatoririle stabilite în sarcina instanţei în legătură cu dezbaterea procesului aceasta este garantul protecţiei judiciare a drepturilor subiective. Această protecţie este oferită imparţial de către instanţele competente în cadrul reglementărilor procesual civile, prin care a fost stabilit dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicţie în scopul aflării adevărului precum şi prin posibilitatea acordată de legea procesual civilă de a se reconsidera sau de a se reanaliza o situaţie juridică stabilită prin hotărâre judecătorească, prin căile de atac devolutive şi nu numai.
În acest context, era de observat de către instanţa de apel că în speţă părţile nu şi-au manifestat voinţa ca apelul să se judece în lipsa lor aşa încât, judecarea apelului a încălcat dreptul părţilor de a dispune de proces, cu alte cuvinte de a continua procesul în lipsa lor.
Faţă de cele ce preced prima critică este întemeiată.
- Cu referire la a doua abordare a criticilor formulate în recurs privind aplicarea art. 977 C. civ., este de reţinut faptul că, mai întâi trebuia examinată natura raporturilor juridice stabilite între părţile în proces.
Din acest punct de vedere, din înscrisul aflat la recurs, rezultă că raporturile juridice s-au stabilit printr-un contract încheiat de autoritatea contractantă (M.I.E.) şi o societate comercială (intimata-pârâtă), în baza căruia societatea primea fonduri Phare şi fonduri de la bugetul de stat cu titlu de finanţare nerambursabilă pentru achiziţionarea de echipamente. Conform anexei la contract „Proceduri de achiziţie" pentru contractele de finanţare cu valori mai mari de 150.000 euro, beneficiarii aveau obligaţia să organizeze organiza licitaţii internaţionale pentru achiziţia de echipamente. În contextul arătat ceea ce se reproşează intimatei este nerespectarea procedurii de achiziţie, situaţie care nu poate fi analizată fără a se reţine că în discuţie este un raport juridic complex, care constă mai întâi în acordarea unui ajutor financiar pentru un program descentralizat (ajutor extern al comunităţii europene) prin programul Phare şi în al doilea rând în implementarea programului prin achiziţia de echipamente. mai rezultă din actele dosarului că litigiul s-a născut ca urmare a nerealizării achiziţiei utilajului prin licitaţie internaţională, de dezlegarea dată acestei probleme fiind dependente celelalte clauze ale contractului de finanţare care se referă la restituirea sumelor acordate şi respectiv la neacordarea ultimei tranşe de plată.
Din analiza precedentă se desprinde concluzia că instanţa de apel nu a clarificat un aspect esenţial şi anume dacă litigiul îşi are izvorul într-un fapt de comerţ, dacă prin natura lui contractul este comercial, având în vedere că s-a încheiat de autoritatea contractantă în scopul realizării unui proiect bazat pe achiziţia de utilaje şi dacă este determinat pentru o astfel de apreciere faptul că fondurile Phare se adresează prin intermediul autorităţii contractante unei societăţi comerciale.
Aşadar, dispoziţiile art. 977 invocate de recurentă şi art. 11 alin. (3) din C.G.C.G. nu pot fi examinate decât în contextul arătat, care impune şi analiza modului în care s-a realizat achiziţia utilajului de către societatea comercială în raport cu autoritatea publică finanţatoare.
În fine, interpretarea clauzelor contractului în temeiul art. 977 C. civ., invocat de recurentă, nu ar putea fi luată în discuţie mai înainte de a se analiza dacă operează prezumţia de comercialitate, care nu a putut fi pusă în discuţie pentru prima dată în recurs fără a priva părţile de un grad de jurisdicţie în funcţie de dezlegarea care s-ar da acestei probleme. Din acest punct de vedere, excepţiei pusă în discuţia părţilor în această cale de atac, nu i s-au dat efecte.
În consecinţă, potrivit art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul se va admite iar Decizia pronunţată în apel va fi casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecare la aceeaşi instanţă pentru ca părţilor să li se asigure un real drept la apărare cu respectarea celorlalte principii ale procesului comercial şi pentru a nu le priva de un grad de jurisdicţie în urma dezlegărilor care se vor da problemelor privind natura şi modul de executare a contractului pe care se structurează achiziţia prin licitaţie internaţională pentru realizarea programului de finanţare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.I.E. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 196/ A din 12 octombrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe, secţiei comerciale şi contencios administrativ, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 812/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 803/2006. Comercial → |
|---|
