ICCJ. Decizia nr. 799/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.799/2006
Dosar nou nr. 10601/1/2005
Dosar vechi nr. 2555/2005
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 11 septembrie 2000 reclamanta F.P.S., în prezent A.V.A.S. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Fierbinţi, solicită instanţei obligarea pârâtei la plata sumei totale de 18.369.005.963 lei compusă din suma de 152.343.750 lei, reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata ratelor la scadenţă conform actelor adiţionale din 6 octombrie 1998, respectiv 1 iunie 2000 la Convenţia din 15 noiembrie 1993, suma de 48.750.000 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata ratelor la scadenţă, conform actelor adiţionale din 6 octombrie 1998, respectiv 1 iulie 2000 la Convenţia din 30 martie 1994, suma de 595.023.000 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata ratelor la scadenţă conform actului adiţional din 6 octombrie 1998 la Convenţia din 1 august 1995, suma de 1.757.331.310 lei reprezentând rate scadente şi neachitate, precum şi penalităţi de întârziere conform actului adiţional din 6 octombrie 1998 la Convenţia din 2 mai 1997, suma de 602.157.903 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata la scadenţă a ratelor conform actului adiţional din 6 octombrie 1998 la Convenţia din 17 octombrie 1996, suma de 15.213.400.000 lei reprezentând rata scadentă şi neachitată, precum şi penalităţi de întârziere conform actului adiţional din 6 octombrie 1998 la Convenţia din 25 iulie 1997.
Prin sentinţa comercială nr. 760/ F din 21 octombrie 2004, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, respinge ca nefondată excepţia perimării cererii reclamantei, ridicată de pârâtă, admite în parte cererea formulată de reclamantă şi obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 507.523.000 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia perimării fiind neîntemeiată; mai reţine instanţa că potrivit convenţiilor din 15 noiembrie 1993, 30 martie 1994, 1 august 1995, 2 mai 1997, 17 octombrie 1996 şi 25 iulie 1997, reclamanta a pus la dispoziţia pârâtei diferite sume de bani pentru restructurare financiară prin recapitalizare în vederea restabilirii activităţii sale economice, că sumele în cauză urmau a fi recuperate potrivit art. 2 lit. c) în perioada 1995 – 2000 din dividendele suplimentare faţă de anul 1994, iar potrivit art. 4 din Convenţia din 1997, potrivit art. 3 lit. b) din Convenţia din 1996 şi potrivit art. 6 din Convenţia din 1997, prin majorarea preţului de vânzare al acţiunilor sau al valorii de lichidare; reţine, de asemenea, instanţa că, fondurile în cauză neputând fi recuperate prin preţul de vânzare – cumpărare a acţiunilor, în procesul de privatizare, prin acte adiţionale la ultimele trei convenţii s-a convenit un grafic de rambursare, cu plata penalităţilor de întârziere, pârâta achitând în parte sumele solicitate, deşi conform expertizei administrate în cauză, s-a constatat că fondurile alocate au fost recuperate prin preţul de vânzare a acţiunilor prin contractul din 22 octombrie 1998, astfel că actele adiţionale evocate cuprind obligaţii de plată nedatorate de pârâtă; reţine, însă, instanţa că pârâta nu a respectat termenele de rambursare a sumelor prevăzute de Convenţia din 1995 şi actul adiţional din 6 octombrie 1998, astfel că datorează penalităţi în sumă de 507.523.000 lei.
Prin Decizia comercială nr. 344 din 21 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta – reclamantă, împotriva sentinţei instanţei de fond, reţinând că actele adiţionale invocate de apelantă au avut în vedere situaţia existentă la data încheierii lor, iar contractul de vânzare de acţiuni, prin care intimata şi-a îndeplinit obligaţiile de rambursare a fondurilor puse la dispoziţie de reclamantă prin majorarea preţului de vânzare a acţiunilor aşa cum s-a convenit în art. 3 lit. b) din Convenţia din 1996, s-a perfectat ulterior, respectiv la 22 octombrie 1998.
Nemulţumită de soluţie, reclamanta formulează recurs prin care, cu invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, pe care o critică pentru netemeinicie şi nelegalitate, admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei civile formulate de instanţa de fond în sensul admiterii acţiunii sale aşa cum aceasta a fost precizată.
În susţinerea recursului său recurenta arată că, deşi la stabilirea preţului acţiunilor ce urmau a fi vândute prin contractul de privatizare s-a avut în vedere includerea fondurilor de restructurare în activul net contabil, preţul astfel stabilit fiind mult mai mare decât valoarea nominală a unei acţiuni, preţul real de vânzare obţinut s-a situat sub valoarea nominală, astfel că nu şi-a recuperat fondurile avansate cum greşit au reţinut instanţele de fond şi de apel.
Mai susţine recurenta că actele adiţionale prin care intimata s-a obligat să restituie fondurile de restructurare puse la dispoziţie de recurenta – reclamantă au fost încheiate la 6 octombrie 1998, după finalizarea negocierilor pentru vânzarea pachetului de acţiuni dar înainte de încheierea contractului de privatizare, tocmai avându-se în vedere că prin preţul de vânzare a acţiunilor nu s-au recuperat respectivele fonduri.
Recurenta invocă, în motivarea recursului, actul adiţional la Convenţia din 7 octombrie 1996 încheiat la 1 iunie 2000, ulterior încheierii contractului de privatizare, act care nu se găseşte la dosar şi pe care recurenta nu l-a prezentat nici instanţelor de fond sau de apel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că Decizia atacată este legală şi temeinică şi cerând şi cheltuieli de judecată.
Recursul reclamantei recurente este nefondat.
Cum recurenta nu indică nici o dispoziţie de lege ignorată sau greşit aplicată de instanţa de apel, recursul urmează a fi apreciat în lumina prevederilor din contractele invocate şi aflate la dosar şi care au fost avute în vedere şi de instanţa a cărei decizie este criticată.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că în mod corect au reţinut instanţele de fond şi de apel că în conformitate cu prevederile art. 4 din Convenţia din 1997, ale art. 3 lit. b) din Convenţia din 1996 şi ale art. 6 din Convenţia din 1997 fondurile puse la dispoziţie intimatei urmau a fi recuperate prin majorarea preţului de vânzare al acţiunilor în procesul de privatizare, finalizat prin contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni semnat la 22 octombrie 1998 (dosar de fond), data intrării sale în vigoare (conform art. 14 pct. 6 din contract), deci ulterior datei de 6 octombrie 1998, data actelor adiţionale prin care intimata era obligată la rambursarea fondurilor de restructurare nerestituite.
De altfel chiar recurenta menţionează că actele adiţionale au fost perfectate anterior semnării contractului de vânzare de acţiuni, precum şi că în preţul de ofertă al acţiunilor s-au inclus sumele aferente fondurilor de restructurare a căror rambursare o pretinde.
Mai mult, la art. 7.2.2. din contractul de vânzare de acţiuni evocat vânzătorul, respectiv recurenta, declară că „la data semnării prezentului contract, societatea, respectiv intimata, nu este obligată la plata de daune", iar la art. 7.4.1 se precizează că situaţiile financiare, puse la dispoziţia cumpărătorului, cuprind integral situaţia financiară a societăţii. Ori la dosarul cauzei nu se găseşte depusă nici o situaţie financiară care să evidenţieze datoria intimatei faţă de recurentă referitoare la rambursarea fondurilor structurale.
Este adevărat că, potrivit art. 8.8 lit. c) din contractul menţionat, cumpărătorul se obligă să asigure plata datoriilor societăţii către F.P.S., respectiv recurenta, iar potrivit art. 8.11.3 cumpărătorul constituie în favoarea vânzătorului drept gaj 50 % din acţiunile cumpărate, dar recurenta, prin adresa din 14 aprilie 2003 (dosar de fond) confirmând îndeplinirea obligaţiilor de către cumpărător, renunţă la dreptul de gaj menţionat.
Astfel fiind, se reţine că intimata nu poate fi obligată la restituirea sumelor rămase din fondurile de restructurare puse la dispoziţie de recurentă, care s-au reflectat în stabilirea preţului acţiunilor, cum întemeiat au reţinut instanţele de fond şi de apel, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi, pe cale de consecinţă, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Cu aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei comerciale nr. 344 din 21 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurenta – reclamantă la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata – pârâtă SC S. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 804/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 79/2006. Comercial → |
|---|
