ICCJ. Decizia nr. 811/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.811/2006
Dosar nou nr. 10346/1/2005
Dosar vechi nr. 2491/2005
Şedinţa publică din 23 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 88/ C din data de 13 octombrie 2004 Tribunalul Comercial Cluj a admis acţiunea formulată de reclamanta SC B.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC N. SA, actualmente SC A.M. SA, a dispus rezilierea contractului de vânzare cumpărare din 13 iunie 2002 încheiat între părţi şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.284.551.846 lei şi T.V.A., reprezentând prejudiciul efectiv suferit (1.470.138.550 lei) şi câştigul nerealizat (814.413.294 lei) precum şi la cheltuieli de judecată în sumă de 71.347.547 lei şi 2.000 euro, cuantumul fiind stabilit prin încheierea de îndreptare de eroare materială din 29 noiembrie 2004.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că între reclamantă în calitate de cumpărătoare şi pârâtă – vânzătoare s-a încheiat la data de 13 iunie 2002 contractul având ca obiect livrarea de furaje destinate creşterii puilor de carne, stabilind prin clauzele contractului că parametrii de calitate pentru furaje sunt conform celor prezentate şi acceptate de cumpărător, calitatea fiind garantată prin certificatul de calitate eliberat de producător.
Ori, reţine instanţa, probatoriul administrat, respectiv expertiza tehnică de specialitate, sanitar veterinară coroborată cu celelalte înscrisuri depuse de părţi respectiv procesele verbale încheiate la 2 iulie 2002 şi 14 iulie 2002 precum şi nota de constatare încheiată la 26 iulie 2002 au relevat împrejurarea că furajele predate de vânzătoare cumpărătoarei nu erau la parametrii de calitate pentru furaj în conformitate cu parametrii prezentaţi şi acceptaţi de reclamantă la data încheierii contractului, existând diferenţe negative importante atât la furajul de pornire cât mai ales la cel de creştere.
Ca atare, prima instanţă constată că pârâta, în aceste circumstanţe, nu şi-a executat obligaţia care îi incumba în calitate de vânzătoare de a preda obiectul contractului astfel cum a fost convenit sub aspectul compoziţiei chimice, fiind îndeplinite condiţiile rezilierii contractului în temeiul art. 1020-1021 C. civ.
Totodată instanţa constată că prejudiciul creat reclamantei urmare neexecutării contractului, este cert, actual şi nerecuperat, iar cuantumul solicitat nu a fost contestat de către pârâtă nici în ce priveşte paguba efectivă şi nici în privinţa câştigului nerealizat.
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 29 noiembrie 2004 de îndreptare a erorii materiale cu referire la cuantumul cheltuielilor de judecată, pârâta a declarat apel, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în principal anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Satu Mare, iar în subsidiar, în raport de criticile formulate pe fondul cererii, desfiinţarea sentinţei şi reţinerea spre rejudecare cu administrarea de noi probatorii.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 122 pronunţată la data de 31 martie 2005 a respins ca nefondat apelul pârâtei, constatând legală şi temeinică sentinţa primei instanţe şi încheierea de îndreptare eroare materială din data de 29 noiembrie 2004.
Răspunzând criticilor formulate de pârâtă, Curtea de Apel reţine în considerentele deciziei următoarele:
- excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Cluj a fost corect respinsă de prima instanţă, în raport de dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. incidente în cauză potrivit cărora în afara instanţei de la domiciliul /sediul pârâtului, în materie comercială mai sunt competente, între altele instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii; ori, în cauză contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat la Cluj, la sediul reclamantei, iar în ce priveşte locul executării obligaţiilor stipulate în contract, executarea prestaţiei principale ce-i incumba pârâtei de a livra furajele, aceasta s-a executat în comuna Gilău la F.B., incidente fiind şi dispoziţiile art. 7 alin. (2) C. proc. civ.;
- pe fondul cauzei, Curtea de Apel constată că prima instanţă a administrat un probatoriu, vast şi complex, stabilind o situaţie de fapt corectă în sensul că pârâta nu şi-a îndeplinit una din obligaţiile principale izvorâtă din contract, aceea de a preda „bunul vândut" în măsura determinată prin contract, ceea ce justifică incidenţa art. 1020-1021 C. civ. în ce priveşte rezoluţiunea contractului cu daune interese;
- referitor la încheierea de îndreptare eroare materială atacată, Curtea reţine aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., fiind vorba de o greşeală de calcul a cuantumului cheltuielilor de judecată dovedite de reclamantă.
În contra acestei decizii, pârâta a declarat recurs, în termen legal, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 9 şi 10 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a susţinut următoarele:
- instanţa de apel a încălcat prevederile art. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 7 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 59 C. com., potrivit cărora competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revenea instanţei de la sediul pârâtului, respectiv Tribunalului Satu Mare;
- au fost încălcate prevederile contractului de vânzare cumpărare încheiat de părţi referitoare la procedura de urmat şi obligaţiile celor două părţi contractante în cazul ivirii unor reclamaţii referitoare la calitatea produselor livrate (art. 5 şi 6 din contract);
- procesele verbale de analiză emise de L.C.I.A. pentru C.C.B. se referă doar la lotul de furaje din care s-au prelevat mostrele şi nu la întreaga cantitate de furaje livrată, iar pe de altă parte termenul de valabilitate de 60 zile a furajelor analizate a fost depăşit;
- concluziile raportului de expertiză, determinant în formarea convingerii instanţei cuprinde date greşite, fiind ignorate prevederile legale în materie ce stabilesc limitele admise de lege pentru abaterile de la compoziţia declarată a furajelor;
- în mod nelegal instanţele au respins toate cererile de probaţiune formulate respectiv o contraexpertiză tehnică şi o expertiză contabilă;
- cererea de reziliere a contractului apare ca inadmisibilă în condiţiile în care în cauză nu s-a dovedit neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, respectiv legătura de cauzalitate între produsul livrat şi mortalităţile înregistrate de intimată;
- cuantumul şi natura sumelor ce constituie daunele interese au fost stabilite fără un fundament în probele administrate;
- obligarea la plata T.V.A. este în contradicţie cu dispoziţiile art. 137 alin. (3) lit. b) Cod Fiscal, care exclud din baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată sumele reprezentând daune interese stabilite prin hotărâre judecătorească;
- încheierea de îndreptare eroare materială din data de 29 noiembrie 2004 încalcă dispoziţiile legale deoarece pretinsele erori materiale din dispozitivul sentinţei nu există, cheltuielile solicitate în plus nefiind dovedite.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj a fost corect respinsă de instanţe, ipoteza reglementată de art. 10 (4) C. proc. civ., instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii, rezultă din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare ce face obiectul litigiului, contract care s-a încheiat la sediul reclamantei în Cluj Napoca, ce se află pe raza teritorială a Tribunalului Comercial Cluj.
Cum potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, pârâtul nu o poate contesta, astfel că sub acest aspect critica recurentului apare nefondată.
2. Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu aplicarea greşită a legii, sunt necesare câteva precizări prealabile.
În argumentarea criticilor subsumate acestui motiv, autorul recursului invocă o serie de aspecte pe situaţia de fapt reţinută din examinarea materialului probator administrat, pe concluziile reţinute din constatările experţilor, or aceste chestiuni constituie atributul suveran al judecătorului fondului şi nu pot face obiectul controlului de legalitate.
Încadrarea faptelor reţinute însă, în raport cu legea, cade sub incidenţa controlului Înaltei Curţi, aspecte care vor fi examinate în cele ce urmează.
3. Referitor la inadmisibilitatea acţiunii în reziliere, potrivit art. 1021 C. civ., atunci când una din părţi nu-şi execută obligaţia sa, în contractele sinalagmatice, cealaltă parte este în drept să ceară, sau rezilierea contractului cu daune sau executarea lui, condiţia rezolutorie fiind totdeauna subînţeleasă în atare contracte.
În cauză, reclamanta a optat pentru rezilierea contractului cu daune interese, dispoziţiile legale invocate fiind corect aplicate în raport cu situaţia de fapt reţinută din probatoriul administrat.
Recurenta pârâtă s-a obligat să livreze reclamantei furaje pentru pui şi de creştere la parametrii de calitate conveniţi şi acceptaţi la încheierea contractului, obligaţie pe care nu şi-a executat-o, în condiţiile în care s-au stabilit diferenţe importante faţă de parametrii din reţeta acceptată la contractare, astfel că reclamanta a optat pentru reziliere cu daune interese.
4. Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 referitoare la respingerea probelor solicitate de recurentă, nu subzistă, deoarece nu are în vedere ipoteza pct. 10 al art. 304 care vizează nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare sau dovezi administrate. În cauză instanţa de apel a respins motivat prin încheierea din 24 martie 2005 probele solicitate de pârâtă.
5. Critica referitoare la cuantumul sumelor stabilite cu titlu de daune interese, şi la cuantumul cheltuielilor de judecată vizează aspecte de netemeinicie care scapă controlului casaţiei în actualul context legislativ.
6. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la taxa pe valoarea adăugată critica este nefondată. Potrivit art. 137 alin. (3) lit. b) din C.F. nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată sumele reprezentând daune interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, dacă sunt percepute peste preţurile sau tarifele negociate. Ori, această condiţie nu este îndeplinită în ce privesc daunele interese acordate pentru a fi excluse de la aplicarea T.V.A.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport va fi respinsă, constatând că nu au fost dovedite în condiţiile legii, cheltuielile solicitate, respectiv cu înscrisuri originale care să ateste sumele pretinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.M. SA, împotriva deciziei nr. 122 din 31 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de intimata SC B.I. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 819/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 81/2006. Comercial → |
|---|
