ICCJ. Decizia nr. 818/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.818/2006
Dosar nou nr. 10279/1/2005
Dosar vechi nr. 2474/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C.T. SA a chemat în judecată pe pârâţii L.N. şi R.A.C. Iaşi solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului încheiat între părţi, întrucât reţeaua de canalizare a realizat-o în anul 1990 S.D., autoarea reclamantei iar pârâtul L.N. s-a racordat ilegal la aceasta.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa nr. 214/ E din 19 decembrie 2004 a respins acţiunea considerând că obiectul contractului încheiat între părţi îl constituie preluarea apelor reziduale şi meteorice şi epuizarea lor, reglementat prin OG nr. 32/2002, prin care activitatea desfăşurată de R.A.C., este un serviciu public iar reţeaua de canalizare este parte a sistemului public de alimentare cu apă.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 48 din 5 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut că indiferent de proprietarul unei porţiuni din reţeaua de canalizare, contractul încheiat între pârâţi are ca obiect prestarea de servicii, nicidecum administrarea reţelei publice de canalizare. Totodată investiţia pentru serele D., ce cuprindea 22 de cămine în reţeaua de canalizare, a fost realizată din fonduri centralizate ale M.A.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta susţine că în mod greşit instanţele au reţinut că pârâtul L.N. s-a racordat la reţeaua publică de canalizare, când, în realitate, acesta s-a racordat la reţeaua internă de canalizare proprietatea reclamantei. Instalaţia de canalizare interioară nu este parte a reţelei publice, iar în proprietatea publică trec numai racordul de la cămin spre reţea, inclusiv căminul de racord. Întrucât numai căminele sunt racorduri ale reţelei publice, iar pârâtul L.N. s-a racordat la căminul R.A.J.A.C. Iaşi, nu trebuia să încheie contractul întrucât prestarea de servicii se realizează în condiţiile în care este racordat direct la reţeaua publică.
În mod greşit instanţele au apreciat că obiectul contractului, prestarea de servicii, nu are legătură cu instalaţia de canalizare, pentru că regia autonomă nu se poate angaja să furnizeze un serviciu prin intermediul unor bunuri la care nu are nici un drept.
Motivarea instanţei de apel este greşită când pretinde că problema dreptului de proprietate asupra instalaţiei de canalizare este indiferentă în contractul de prestare de servicii; numai dacă este proprietara reţelei de canalizare regia autonomă poate încheia contractul de prestări servicii.
Mai susţine recurenta că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de probă, critică încadrată în pct. 10 din art. 304 C. proc. civ., text abrogat prin Legea nr. 219/2005.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prin contractul a cărui nulitate se cere a fi constatată, R.A.J.A.C. Iaşi s-a obligat să presteze servicii de evacuare a apelor uzate şi meteorice şi de epurare a acestora, cu respectarea regulamentului aprobat prin H.C.J.I. nr. 28/2000. Astfel, obiectul contractului dintre părţi, îl constituie evacuarea şi epurarea apelor uzate şi a celor meteorice, iar pentru acest serviciu, cocontractantul este obligat la plata unor sume de bani.
Instanţa de apel a reţinut judicios, că nu are importanţă, în derularea contractului, dacă reţeaua de canalizare este proprietate publică sau privată, întrucât raportul contractual nu prevedea administrarea reţelei ci numai evacuarea şi epurarea apelor uzate.
În condiţiile în care apele uzate sunt preluate, de regia autonomă, pentru epurare, este necesară încheierea unui contract cu beneficiarul acestui serviciu, indiferent de proprietatea reţelei de canalizare. Acesta este argumentul pentru care instanţele nu s-au preocupat, prioritar, de stabilirea dreptului de proprietate a reţelei şi nici de legalitatea racordării beneficiarului la sistemul de canalizare.
Este adevărat că recurenta are deschise căile judiciare pentru a clarifica atât dreptul său de proprietate asupra instalaţiei interioare de canalizare, cât şi modalitatea de racordare a pârâtului L.N. la aceasta; dar nu o poate face în acţiunea privind nulitatea contractului de prestări servicii, ce are obiect preluarea contra cost a apelor uzate.
De aceea nu se poate susţine pertinent nici critica relativă la motivarea contradictorie dată hotărârii instanţei de apel.
Motivele întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. nu mai pot face obiectul analizei netemeiniciei deciziei atacate întrucât prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005 textul a fost abrogat, iar dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 48 din 5 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.T. SA, împotriva deciziei nr. 48 din 5 aprilie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1715/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 817/2006. Comercial → |
|---|
