ICCJ. Decizia nr. 846/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.846/2006
Dosar nou nr. 15830/1/2005
Dosar vechi nr. 3865/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2806 din 26 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta pârâtă SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta reclamantă N.F.E.;
A obligat-o pe pârâta reclamantă să-i restituie reclamantei pârâte bunurile aflate pe terenul proprietatea ei, situat în Bucureşti, sau contravaloarea acestora;
A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind rezilierea contractului de asociere autentificat la B.N.P. M.E.;
A respins cererea de obligare a pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de 3.500.000 lei;
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamantei asupra terenului situat în Bucureşti;
A respins ca inadmisibilă cererea de înscriere în cartea funciară a litigiului dintre părţi privind terenul;
A admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat-o pe reclamanta pârâtă la plata sumei de 12.000 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua plăţii;
A compensat cheltuielile de judecată.
Prin încheierea din camera de consiliu, de la 14 aprilie 2004, instanţa a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei comerciale nr. 2806/2004, în sensul că în loc de „respinge cererea de obligare a pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de 3.500.000 lei" s-a trecut „respinge cererea de obligare a pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de 3.500.000.000 lei".
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi şi, prin Decizia comercială nr. 684 din 24 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială au fost admise apelurile, a fost anulată sentinţa comercială nr. 2806 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi s-a reţinut cauza spre rejudecare, stabilindu-se termen de judecată la 8 decembrie 2004.
În rejudecare, prin Decizia comercială nr. 337 din 20 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a respins acţiunea principală formulată de reclamanta pârâtă SC B. SRL în contradictoriu cu apelanta pârâtă N.F.E. (fostă V.F.E.), împotriva sentinţei comerciale nr. 2806 din 26 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, după cum urmează:
A respins capătul de cerere privind rezilierea contractului de asociere autentificat la 20 decembrie 2000 la B.N.P. M.E., pentru autoritate de lucru judecat;
A respins ca inadmisibilă cererea de înscriere în cartea funciară a litigiului dintre părţi, privind terenul situat în Bucureşti;
A respins ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în sumă de 3.500.000.000 lei, privind restituirea către reclamanta pârâtă a bunurilor aflate pe terenul situat în Bucureşti sau a contravalorii acestora, precum şi cel privind instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamantei pârâte asupra terenului situat în Bucureşti.
A admis cererea reconvenţională restrânsă formulată de pârâta reclamantă şi a obligat-o pe reclamanta pârâtă să-i plătească pârâtei reclamante suma de 12.000 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. la data plăţii;
A obligat-o pe reclamanta pârâtă să-i plătească pârâtei reclamante suma de 63.236.960 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut că pentru primul capăt de cerere al acţiunii principale privind rezilierea contractului de asociere se constată că sunt incidente dispoziţiile art. 163 C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat; în ce priveşte capătul de cerere referitor la înscrierea în cartea funciară a litigiului privind terenul, a constatat că instanţa nu a fost legal investită cu soluţionarea acestuia;
De asemenea, cererea de obligare a pârâtei reclamante la plata despăgubirilor în cuantum de 3.500.000.000 lei, reprezentând contravaloarea investiţiei efectuate de reclamanta pârâtă pe terenul proprietatea acesteia s-a reţinut a fi neîntemeiată, având în vedere clauza înscrisă în art. 7.2. din contractul de asociere, iar în ce priveşte cererea reclamantei pârâte de restituire a bunurilor sale aflate pe terenul pârâtei reclamante şi, în subsidiar, a plăţii contravalorii acestora, a considerat că nu este fondată, pentru că reclamanta pârâtă nu a făcut cumulativ dovada dreptului de proprietate sau de folosinţă a bunurilor respective, precum şi a existenţei bunurilor în speţă pe terenul proprietatea pârâtei reclamante şi raportul de expertiză a concluzionat că nu se poate preciza cui aparţin acestea; în ce priveşte capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamantei pârâte asupra terenului a reţinut că nu este fondat, întrucât reclamanta pârâtă nu deţine imobilul în speţă;
A mai reţinut că având în vedere cuprinsul clauzei înscrise în contractul de asociere la art. 7.3 alin. (3), obligatorie, conform art. 969 C. civ., cererea reconvenţională, astfel cum a fost restrânsă în apel, se constată că este întemeiată, nerespectarea fazelor de execuţie a lucrărilor de către antreprenor atrăgând plata de daune interese în valoare de 4.000 dolari S.U.A. /lună, nu mai mult de 3 luni şi, în consecinţă, reclamanta pârâtă datorează despăgubiri pârâtei reclamante în cuantum de 12.000 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. la data plăţii.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii principale şi respingerii cererii reconvenţionale.
În susţinerea recursului său, recurenta reclamantă invocă următoarele motive de casare:
Motivul I, constând în nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii, în speţă a art. 156 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a respins cererea de amânare a judecării cauzei, fără a lua în considerare imposibilitatea fortuită de prezentare a reprezentantului său, determinată de necesitatea prezenţei acestuia într-un alt dosar, împrejurare ce a condus la nerespectarea dreptului la apărare, dar şi la încălcarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor;
Motivul II, întemeiat de asemenea pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în speţă a art. 480 şi urm. C. civ., deoarece reclamanta a făcut dovada în apel a dreptului de proprietate sau de folosinţă asupra bunurilor solicitate a i se restitui, contrar celor greşit reţinute de instanţa de apel;
Motivul III, fondat tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor din contractul de asociere şi art. 969 C. civ., având în vedere că, în speţă, nu este vorba de nerealizarea contractului din culpa reclamantei, întrucât după cum rezultă din procesul verbal de constatare a contravenţiei aflat la dosar, reprezentanţii M.L.P.A.T. au oprit lucrările pe care reclamanta le începuse în termenii contractului, motivat de faptul că autorizaţia pe care pârâta avea obligaţia să o obţină şi să o predea antreprenorului nu corespundea cu obiectul contractului de asociere, în concluzie, neputându-se reţine culpa antreprenorului, atât timp cât documentul a fost procurat de pârâtă.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Primul motiv de recurs formulat de recurenta reclamantă nu este întemeiat, deoarece imposibilitatea de prezentare în instanţă a apărătorului ales, cum s-a susţinut în speţă, chiar învederată printr-o cerere scrise depusă la dosar, justificată de existenţa unui alt dosar la care acelaşi apărător trebuia să se prezinte, nu constituie un motiv temeinic de amânare, întrucât o atare situaţie nu reprezintă o împrejurare invincibilă şi imprevizibilă, iar apărătorul în cauză avea obligaţia de a asigura substituirea în unul dintre dosare şi dacă acest lucru era imposibil, trebuia să probeze imposibilitatea survenită.
Drept urmare, nu i se poate reproşa instanţei faptul că nu a acordat un nou termen de judecată, pentru motivul invocat şi nu se poate reţine că nu a fost respectat dreptul la apărare sau că a fost încălcat principiul contradictorialităţii, aşa cum eronat se susţine.
În ce priveşte motivele II şi III de recurs, este de precizat, în primul rând, că prin formularea lor se tinde, aşa cum s-a solicitat de altfel, la admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii introductive şi respingerii cererii reconvenţionale, ori, solicitarea recurentei reclamante este parţial inadmisibilă, având în vedere că, faţă de cadrul procesual iniţial stabilit, în acest moment procesual, nu ar putea fi luat în considerare decât capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a anumitor bunuri, sau a contravalorii lor, estimată la 500.000.000 lei, întrucât doar acest capăt de cerere a fost admis de instanţa de fond şi, în considerarea principiului disponibilităţii, reclamanta nu a apelat sentinţa tribunalului pe celelalte aspecte, ci s-a axat doar pe critica cererii reconvenţionale formulate de pârâtă.
Oricum, al doilea motiv de recurs este neîntemeiat pentru că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate sau de folosinţă asupra bunurilor solicitate spre a-i fi restituite, aşa cum susţine, deoarece nu a probat existenţa unui drept de proprietate asupra acestor bunuri (facturile prezentate arătând un alt proprietar), că acestea ar fi aceleaşi cu cele aflate pe terenul pârâtei şi că există o identitate indiscutabilă între bunurile conţinute în titlul reclamantei şi cele aflate în continuare pe proprietatea pârâtei.
În atare situaţie, se constată că hotărârea curţii de apel, care a luat în considerare întregul material probator existent la dosarul cauzei (facturile în care figurează cumpărător o altă societate şi nu reclamanta, notificările transmise de pârâta reclamantă care sub acest aspect nu echivalează cu o recunoaştere a pretenţiilor formulate de reclamanta pârâtă, procesul verbal de la dosar fond, declaraţia dată de C.F., cât şi concluziile raportului de expertiză) şi a apreciat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau de folosinţă a acestor bunuri şi a existenţei lor pe terenul pârâtei este corectă şi va fi menţinută, ca atare.
Cel de-al treilea motiv de recurs este şi el neîntemeiat, deoarece hotărârea curţii de apel nu a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor contractului şi art. 969 C. civ., ci, dimpotrivă, a fost pronunţată tocmai cu respectarea lor, dându-i-se o judicioasă interpretare.
Astfel, s-a avut în vedere că, prin sentinţa comercială nr. 16822 din 18 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat rezilierea de drept a contractului de asociere încheiat între părţi, din culpa reclamantei pârâte, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, în aceste condiţii, activându-se obligatoriu clauza înscrisă la art. 7.3 alin. (3) din acest contract, deoarece între prima neexecutare şi data încetării contractului prin reziliere trecuseră mai mult de 3 luni, astfel încât corect s-a reţinut că cererea reconvenţională, astfel cum a fost restrânsă în apel, este întemeiată, reclamanta pârâtă datorând despăgubiri pârâtei reclamante, în cuantum de 12.000 dolari S.U.A. în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. la data plăţii.
În consecinţă, reţinându-se că şi celelalte capete de cerere formulate prin acţiunea reclamantei au primit o corectă soluţionare şi motivare a soluţiei pronunţate, iar reclamanta nu a formulat în recurs nici o critică de natură să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., hotărârea acesteia va fi menţinută şi se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamantă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta reclamantă va fi obligată la plata sumei de 4.165 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 337 din 20 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 4.165 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă N.F.E.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 847/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 842/2006. Comercial → |
|---|
