ICCJ. Decizia nr. 856/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.856/2006
Dosar nou nr. 13786/1/2005
Dosar vechi nr. 3352/2005
Şedinţa publică din 1 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 27 aprilie 2004, reclamantul V.N.C. a chemat în judecată pe pârâta B.I.R., prin lichidator SC R.V.A. SA, sucursala Alexandria, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate stingerea obligaţiei principale izvorâtă din contractul de credit din 10 aprilie 1997 încheiat de B.I.R. cu debitoarea SC F.C. SRL Alexandria şi să se constate stingerea ipotecii instituite asupra apartamentului proprietatea sa situat în Alexandria.
Prin sentinţa comercială nr. 1987 din 18 iunie 2004 instanţa a respins ca nefondată acţiunea în constatare.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul şi prin Decizia comercială nr. 494 din 3 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, apelul a fost admis şi sentinţa schimbată în sensul că s-a constatat stinsă ipoteca instituită prin contractul de ipotecă autentificat la 9 aprilie 1997 asupra apartamentului situat în Alexandria, respingându-se, ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea stingerii obligaţiei principale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu justifică un interes personal, conform art. 111 C. proc. civ. în ceea ce priveşte judecarea cererii de constatare a stingerii obligaţiei principale pe cale directă, dar, analizând incidental, în raport de dispoziţiile art. 1800 C. civ., potrivit cărora ipoteca se stinge prin stingerea obligaţiei principale, conform probelor administrate, rezultă că, dreptul de a cere executarea silită a obligaţiei principale s-a prescris, în condiţiile art. 16 lit. b) din decretul nr. 167/1958 încât s-a stins şi ipoteca instituită. Astfel, s-a concluzionat că, instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală atunci când a reţinut că efectul întreruptiv al prescripţiei s-a produs prin formularea unor cereri de executare silită, respectiv de declanşare a procedurii falimentului faţă de debitoarea principală deşi o parte a cererilor au fost respinse, iar pentru restul nu s-a făcut dovada datoriilor, termenul de prescripţie pentru executarea silită împlinindu-se la 20 noiembrie 2003, fără a fi deci întrerupt.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând, în drept, dispoziţiile art. 299 C. proc. civ. fără a se raporta la vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. dar, în raport de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ. şi având în vedere dezvoltarea motivelor invocate, acestea vor fi încadrate din oficiu, în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 4052 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. potrivit cărora, cursul prescripţiei a fost întrerupt pe data depunerii cererilor de executare silită a debitorului principal, respectiv la, 9 iulie 2001 şi la 15 noiembrie 2002 cât şi a dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., care nu cer o încuviinţare a executării silite în afara investirii în cazul executării prin poprire în cazul celor 4 bilete la ordin, care a avut loc la 3 septembrie 2002 respectiv, a dispoziţiilor din materia Legii nr. 64/1995, la 25 iulie 2001, admiţându-se cererea de deschidere a procedurii faţă de debitorul principal, încât toate aceste cereri având efect întreruptiv în sensul art. 16 lit. b) din decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 42 alin. (2) C. com., excepţia trebuia respinsă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 4052 C. proc. civ. prescripţia dreptului de a cere executarea silită se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu. Textul precizează în alin. (3) că prescripţia nu este însă întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.
Din interpretarea legii rezultă că întreruperea prescripţiei prin cererea de executare este provizorie şi condiţionată, efectul întreruptiv dispărând retroactiv dacă se iveşte una din situaţiile la care se referă art. 4052 alin. (3) C. proc. civ. şi creditorul va putea porni o nouă executare, numai dacă se află înăuntrul termenului de prescripţie.
Ori, tocmai aceste situaţii au fost avute în vedere de instanţa de apel, fiind dovedit în cauză că cererile de executare, pe de o parte, au fost în final respinse, fie ele întemeiate pe dreptul comun, fie pe Legea nr. 64/1295, iar pe de altă parte, în cazul executării biletelor la ordin, s-a invocat doar investirea lor cu formulă executorie dar nu s-a dovedit dacă s-a şi formulat o cerere de executare silită prin poprire a acestor titluri executorii şi s-a înfiinţat poprirea pentru a se produce astfel efectul întreruptiv al prescripţiei.
Aşa fiind, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală fiind pe deplin respectate dispoziţiile art. 4052 C. proc. civ. respectiv, art. 457 şi următoarele C. proc. civ., încât motivele de recurs încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.
În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins, iar hotărârea instanţei de apel menţinută ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta B.I.R., sucursala Alexandria, prin lichidator SC R.V.A. SA, sucursala Alexandria, împotriva deciziei nr. 494 din 3 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 859/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 752/2006. Comercial → |
|---|
