ICCJ. Decizia nr. 844/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.844/2006
Dosar nou nr. 13155/1/2005
Dosar vechi nr. 3194/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 11916 din 3 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC R.R. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC S.C.S.V. SRL Bucureşti ca nefondată.
Reclamanta a formulat apel şi prin Decizia comercială nr. 539 din 7 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 642.123.241 lei, reprezentând dobânda legală calculată potrivit raportului de expertiză şi la 52.261.061 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, a respins excepţiile de prematuritate şi de necompetenţă materială invocate, iar pe fond a reţinut că soluţia instanţei este dată cu respectarea legii, dobânda legală fiind calculată la termenul scadent fixat prin facturile necontestate, partea având, potrivit principiului disponibilităţii dreptul să pretindă penalităţi de întârziere prevăzute în contract sau numai dobânda comercială care este prevăzută de lege şi curge de drept în obligaţiile comerciale care privesc plata unor sume de bani.
Împotriva acestei din urmă hotărâri pârâta a formulat recurs invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 3434 pct. 2 lit. a) C. proc. civ. excluzând aplicarea clauzei compromisorii pe motiv că nu a fost invocată în termen, deoarece faţă de caracterul devolutiv al apelului ea putea fi formulată şi instanţa de apel era obligată să analizeze dacă este sau nu incidentă în cauză şi dacă s-au respectat normele privitoare la competenţa materială.
Pe fond, s-a încălcat contractul părţilor, potrivit căruia prin clauza prevăzută în art. 10, s-a prevăzut plata de penalităţi de întârziere şi nu dobânzi, încât, nici partea nici instanţa nu puteau modifica convenţia, în aceste limite trebuind să se manifeste şi principiul disponibilităţii.
Recursul este nefondat.
Aşa cum precizează art. 298 C. proc. civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsură în care nu sunt potrivnice. Rezultă că, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, în principiu, în apel pot apărea aceleaşi incidente ca şi în faţa primei instanţe şi în principiu, ele vor fi rezolvate după aceleaşi reguli aplicabile la instanţa de fond, precum sunt cele reglementate prin art. 136 C. proc. civ., potrivit cărora excepţiile de procedură care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 şi art. 132 nu vor mai putea fi invocate, cu excepţia celor de ordine publică.
Ori, chiar dacă potrivit prevederilor art. 343 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în cazul în care părţile au încheiat o convenţie arbitrală pe care una din părţi o invocă în instanţă, aceasta este obligată să îşi verifice competenţa, ea va reţine totuşi spre soluţionare procesul, dacă pârâtul şi-a formulat apărările pe fond, deoarece clauza compromisorie exprimă voinţa părţilor de a supune arbitrajului eventualele litigii, iar formularea de apărări pe fond prezumă că partea în favoarea căreia a fost stabilită a renunţat la aplicarea acesteia.
Nefiind deci, o excepţie de ordine publică, necompetenţa materială trebuie invocată la judecarea în fond, în condiţiile art. 136 C. proc. civ. şi nu în faza căilor de atac, astfel că, în mod legal, instanţa de apel a respins excepţia ridicată direct în faţa acestei instanţe.
Pe fond, rezultă că obiectul acţiunii l-a constituit obligarea la plata dobânzilor legale, care îşi au izvorul în art. 43 C. com. şi OG nr. 9/2000, acestea fiind şi temeiurile în baza cărora au fost acordate şi nu contractul părţilor care nu a fost, deci, nicicum, încălcat, după cum nici legea, care nu interzice cumulul penalităţilor de întârziere cu dobânda comercială, cea dintâi urmărind sancţionarea plăţii cu întârziere a facturilor, iar cea din urmă rentabilitatea capitalului, partea stabilind cadrul investirii instanţei, limite în care s-a şi pronunţat.
Aşa fiind, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite, soluţia instanţei de apel fiind legală încât, aplicând art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.C.S.V. SRL Bucureşti, împotriva încheierii din 1 februarie 2005 şi a deciziei nr. 539 din 7 iunie 2005 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pronunţată în dosar nr. 2149/2003
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 753/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 849/2006. Comercial → |
|---|
