ICCJ. Decizia nr. 843/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.843/2006
Dosar nou nr. 12222/1/2005
Dosar vechi nr. 2960/2005
Şedinţa publică din 22 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 31 decembrie 2004, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a fost încuviinţată executarea silită prin poprire asupra conturilor debitoarei SC H. SA Bucureşti, deschise la terţii popriţi B.C.R. şi B.R.D. M.C.C. până la concurenţa sumei de 52.000 dolari S.U.A., în baza titlului executoriu, contract de asistenţă juridică din 4 iunie 2001 şi cheltuieli de executare, conform procesului verbal din 8 decembrie 2004, la cererea creditoarei S.C.A.P.I.A., considerându-se că sunt întrunite condiţiile art. 372 şi următoarele C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr. 389 din Camera de consiliu de la 11 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că în concordanţă cu dispoziţiile art. 376 alin. (1) C. proc. civ. părţile au convenit asupra caracterului de titlu executoriu al contractului de asistenţă juridică sens în care sunt şi modificările aduse Legii nr. 51/1995, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, prin Legea nr. 255/2004. Cât priveşte celelalte apărări, ele vizează aspecte care nu pot fi analizate pe această cale, încât, s-a apreciat că încheierea este legală.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs debitoarea susţinând că a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 372 C. proc. civ., potrivit cărora executarea silit se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care potrivit legii, constituie titlu executoriu, condiţie neîndeplinită în cauză, orice clauză prin care părţile ar stabili că înscrisul constituie titlu executoriu fiind lipsită de relevanţă juridică, nici Legea nr. 51/1995, nici alt act normativ, aflat în vigoare la momentul încheierii contractului neconţinând o astfel de prevedere.
A mai susţinut că, nelegală este şi susţinerea instanţei de apel conform căreia contractul de asistenţă juridică a dobândit caracter de titlu executoriu ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 51/1995 prin Legea nr. 255/2004, deoarece o astfel de susţinere vine în contradicţie cu principiul neretroactivităţii legii, regimul obligaţiilor asumate de părţile contractante fiind guvernat de legea în vigoare la momentul încheierii contactului.
Prin urmare, greşit a fost investit contractul cu formulă executorie.
O altă critică o constituie neanalizarea condiţiilor de admisibilitate a cererii de încuviinţare executare silită şi în lumina dispoziţiilor art. 379 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă existenţa aspectului invocat precum caracterul neexigibil al creanţei, obligând instanţa de apel să îl analizeze şi nu să îl înlăture, cum nelegal a procedat, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 355 C. proc. civ. să respingă cererea de încuviinţare executare silită.
Sub aspectul lipsei caracterului exigibil al creanţei a arătat că obiectul contractului îl reprezintă asistenţă şi reprezentare în dosarele privind revendicarea imobilelor din Bd. Ferdinand, mandatul încredinţat nereferindu-se expres la un dosar, respectiv dosarul nr. 2003/2003 al Tribunalului Bucureşti, care nici nu exista pe rolul instanţelor, ci doar dosarul nr. 4272/2001 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, având ca obiect revendicarea aceluiaşi imobil pe calea dreptului comun, dosar suspendat la data de 14 septembrie 2001, în baza Legii nr. 10/2001, ca urmare a demarării procedurii de notificare reglementată de această lege. Pe de altă parte, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 2003/2003 s-au formulat mai multe cereri şi prin sentinţa civilă nr. 2002 din 3 martie 2004 s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere referitor la contestaţia formulată de reclamanţi împotriva deciziei de transmitere a notificării spre soluţionare A.V.A.S., soluţie atacată cu recurs, fondul cauzei nefiind deci, rezolvat nici până în prezent.
Ori, onorariul de succes de 54.000 dolari S.U.A. a fost convenit a se plăti după obţinerea soluţiei favorabile pe fond încât în lipsa pronunţării unei asemenea soluţii favorabile pe fondul dosarelor privind revendicarea, onorariul de succes nu este datorat sau, cel puţin, scadent.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În privinţa primei critici, trebuie constatat de la început că obiectul încheierii atacate nu a vizat investirea cu formulă executorie a contractului de asistenţă juridică ci încuviinţarea executării silite pe baza unui titlu deja investit cu formulă executorie, procedură separată şi ataşat cererii de încuviinţare executare silită.
Prin urmare discuţia legată de caracterul contractului de asistenţă juridică de titlu executoriu poate fi analizată în această fază doar din perspectiva condiţiilor generale pe care trebuie să le îndeplinească cererea de încuviinţare executare silită în conformitate cu art. 3731 C. proc. civ. şi care, chiar dacă nu sunt cuprinse în mod exhaustiv în C. proc. civ., ele trebuie deduse din coroborarea dispoziţiilor art. 372, 376 şi 379 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 372 C. proc. civ. executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu iar, potrivit art. 376 C. proc. civ. se investesc cu formulă executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.
Art. 379 alin. (1) C. proc. civ. prevede că nici o urmărire nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.
În raport de aceste texte de lege, este evident că nu se poate încuviinţa o cerere de executare silită în lipsa unui titlu executoriu care, în speţă există, iar Legea nr. 255/2004 de modificare a Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat nu a fost aplicată retroactiv, deoarece aceasta era în vigoare la momentul îndeplinirii actelor de executare sub a căror incidenţă au intrat, chiar dacă anterior era aplicabilă o altă lege, simpla menţiune că actul constituie titlu executoriu prin voinţa părţilor, nefiind suficientă la acea dată de vreme ce, nu se începuse încă executarea silită.
Din analiza dispoziţiilor art. 372 C. proc. civ., rezultă că orice dispoziţie legală care reglementează existenţa titlurilor executorii, ca o condiţie a oricărei urmăriri silite face parte din categoria normelor de executare silită care sunt norme de procedură.
Ori, în această materie este aplicabilă regula tempus regit actum, existând şi o consacrare legală prin dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora dispoziţiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege. Tot în raport cu principiul neretroactivităţii legii, art. 725 alin. (4) C. proc. civ., prevede că actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus dispoziţiilor legii vechi.
În cazul în care acest act de procedură ar putea fi anulat potrivit legii vechi, el nu va fi menţinut, chiar dacă potrivit legii noi ar fi valabil.
Prin urmare, această critică nu poate fi primită, hotărârea instanţei de apel sub acest aspect, fiind corectă.
În schimb, din textele de lege sus evocate rezultă că pentru a se cere încuviinţarea executării silite creanţa trebuie, printre alte condiţii, să fie exigibilă deoarece nu se poate executa anterior, ceea ce este supus unui termen, în afara excepţiilor prevăzute de art. 382 C. proc. civ. şi această condiţie trebuie să rezulte din conţinutul cererii de încuviinţare executare silită şi titlul executoriu ataşat, faţă de obiectul acesteia încât, în mod nelegal, instanţa de apel a apreciat-o ca fiind o problemă de fond care poate fi analizată, doar pe alte căi procedurale.
Ori, din cererea de încuviinţare executare silită aflată la dosar nu rezultă nimic în legătură cu caracterul scadent (exigibil) al creanţei atât timp cât, în cauză, potrivit titlului executoriu este vorba despre un onorariu de succes a cărui încasare presupunea finalizarea cu succes, în primă instanţă a litigiilor pornite împotriva debitoarei având ca obiect revendicarea imobilelor din Bd. Ferdinand introduse de foştii proprietari.
Deci, în lipsa unor astfel de menţiuni în cererea de încuviinţare în legătură cu soluţionarea litigiilor aceasta nu putea fi admisă, decât cu încălcarea dispoziţiilor legale citate deja, iar din actele în apel, rezultă că soluţionarea, în primă instanţă, a dosarelor legate de cererile avute în vedere de părţi nu a fost finalizată.
Aşa fiind, recursul este fondat, hotărârea instanţei de apel fiind nelegală încât, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis şi Decizia modificată în sensul că se va admite apelul şi se va schimba încheierea, în sensul că se va respinge cererea de încuviinţare executare silită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitoarea SC H. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 389 din 11 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială pe care o modifică în sensul că admite apelul debitoarei declarat împotriva încheierii din 13 decembrie 2004 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 22769/2004 pe care o schimbă în tot şi respinge cererea creditoarei S.C.A.P.I.A. Bucureşti de încuviinţarea executării silite.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 888/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 841/2006. Comercial → |
|---|
