ICCJ. Decizia nr. 887/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.887/2006
Dosar nr. 17186/1/2005
Dosar vechi nr. 4260/2005
Şedinţa publică din 2 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 3474/2005 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pârâta A.V.A.S., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată la trecerea în proprietatea statului, a bunurilor cu privire la care s-a instituit sechestrul, consemnat în procesul-verbal din 21 septembrie 2004.
Reclamanta, în motivarea cererii, a invocat refuzul pârâtei de a trece bunurile sechestrate, în contul creanţelor pe care le datorează statului.
La dosarul cauzei, părţile au depus înscrisuri justificative.
Prin sentinţa comercială nr. 151 din 23 septembrie 2005, instanţa de fond a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că modalitatea propusă de reclamantă pentru stingerea datoriilor către stat, prin preluarea bunurilor sechestrate de către pârâtă, nu este prevăzut de nici-un act normativ.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe, a introdus recurs reclamanta.
Criticile invocate, vizează interpretarea greşită de către instanţă a dispoziţiilor prevăzute de OUG nr. 51/1998, care reglementează posibilitatea de stingere a creanţelor bugetare, prin trecerea în proprietatea statului a bunurilor sechestrate de A.V.A.S., pentru acoperirea debitelor.
Ori, prima instanţă a respins în mod nelegal cererea introductivă, confirmând ca justificat refuzul pârâtei de a accepta această modalitate de stingere a debitului pe care reclamanta îl datorează statului.
În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, modificarea sentinţei iar pe fond admiterea acţiunii.
Criticile sunt nefondate.
Instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt, reţinând că pârâta intimată a preluat de la C.A.S. Galaţi o creanţă în valoare de 1.228.886.339 ROL datorată de recurenta reclamantă.
În vederea executării acestui debit, s-au sechestrat bunurile aparţinând acesteia, aşa cum au fost consemnate în procesul verbal din 21 septembrie 2004.
Respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta recurentă, prima instanţă a interpretat corect dispoziţiile OUG nr. 51/1998, concluzionând judicios că, pârâta intimată nu putea fi obligată legal, la preluarea bunurilor sechestrate în contul creanţei datorate, de debitoare.
Acest debit, aşa cum rezultă din dosarul cauzei a fost preluat de intimata pârâta ca o creanţă privilegiată a statului, ca datorie publică.
Pentru recuperarea acestor datorii, ca şi cea din speţa de faţă executarea silită se face potrivit art. 60 din OUG nr. 51/1998 asupra tuturor bunurilor urmăribile ale debitorului.
Instanţa de fond, în mod întemeiat a reţinut că această, cale de stingere a creanţelor bugetare datorate statului, este prioritară şi nu poate fi schimbată la cererea debitorilor.
Într-adevăr prin Ordinul 127 din 17 aprilie 2003 al M.M.S.S., s-a prevăzut şi modalitatea prin care creanţele bugetului asigurărilor de stat să se poată stinge prin transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile deţinute în proprietate de debitor, dar în această situaţie se cere acordul ordonatorului principal de credite.
De aceea se impune a fi reţinut că acest text de lege nu instituie în sarcina pârâtei intimate obligativitatea acceptării acestei modalităţi de stingere a creanţelor, şi din aceste consideraţii aceasta a apreciat că în temeiul art. 38 din OUG nr. 51/1998 în cazul de faţă, stingerea datoriei trebuie realizată prin plata datoriei, care în speţă nu se putea face decât prin executare silită.
Corect a reţinut prima instanţă că, dreptul şi libertatea de a alege metoda de stingere a creanţei revine, exclusiv creditorului, în speţă intimatei, care şi în raport de art. 12 din OUG nr. 51/1998 a decis legal că executarea silită şi nu preluarea în natură a bunurilor sechestrate, reprezintă modalitatea de a valorifica la cel mai înalt nivel creanţele preluate prin protocolul menţionat.
Deşi criticile formulate se află în câmpul de aplicaţie a motivelor de recurs invocate respectiv art. 304 pct. 8 şi 9, ele nu pot fi reţinute ca fondate pentru considerentele ce preced, urmând ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins, ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SA Galaţi, împotriva sentinţei civile nr. 151 din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 853/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 885/2006. Comercial → |
|---|
