ICCJ. Decizia nr. 950/2006. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.950/2006
Dosar nou nr. 17234/1/2005
Dosar vechi nr. 4276/2005
Şedinţa de la 7 martie 2006
Asupra conflictului de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 281 din 15 martie 2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială creditoarea SC B.L.M. SA a solicitat deschiderea procedurii falimentului debitoarei SC E.M.T. SA, care îi datorează suma de 6.772.578.545 lei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a pronunţat sentinţa civilă nr. 495 din 7 martie 2003, prin care a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, deoarece potrivit art. 6 din Legea nr. 64/1995 republicată competenţa teritorială în materie de faliment este la tribunalul în a cărei rază teritorială are sediul debitorul, iar în cauză administratorul judiciar a depus înscris de la O.R.C. Bucureşti care atestă că debitoarea şi-a schimbat sediul în Bacău.
Prin sentinţa civilă nr. 327 din 6 octombrie 2005 Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis aceeaşi excepţie de necompetenţă teritorială şi a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, deoarece în adresa din 6 octombrie 2005 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bacău se menţionează că în baza de date nu figurează societatea debitoare.
Înalta Curte, analizând înscrisurile dosarului, constată că potrivit adresei O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti, emisă la data de 20 ianuarie 2005, debitoarea SC E.M.T. SA a solicitat prin cererea de înscriere de menţiuni, înregistrată la 13 august 2002 schimbarea sediului social din Bucureşti, în consecinţă la data formulării cererii de deschidere a procedurii falimentului respectiv 15 martie 2004 sediul debitoarei se afla în Bacău.
Faptul că deşi prin încheierea nr. 12519 din 20 august 2002, a judecătorului delegat, s-a admis cererea înregistrată la 13 august 2002, privind schimbarea sediului debitoarei în Bacău, iar ulterior debitoarea a nesocotit dispoziţiile legale privind înregistrarea sa în O.R.C. de pe lângă Tribunalului Bacău nu este de natură să atragă competenţa teritorială de la fostul sediu întrucât nu figurează înregistrată la O.R.C. Bacău, aşa cum rezultă din adresa din 11 octombrie 2005.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că sediul debitoarei s-a schimbat, la cererea acesteia, începând cu data de 20 august 2002 de la Bucureşti la Bacău şi în consecinţă potrivit art. 6 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului dintre SC B.L.M. SA Bacău şi SC E.M.T. SRL Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 978/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 95/2006. Comercial → |
---|