ICCJ. Decizia nr. 978/2006. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.978/2006

Dosar nr. 40425/3/2005

Şedinţa din camera de consiliu de la 8 martie 2006

Asupra conflictului negativ de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 5610 din 30 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială a admis acţiunea formulată de B.R.S. şi a obligat pârâta SC I.N. SA la plata sumei de 2.769.758.140 lei, contravaloare investiţii, a dobânzii legale în valoare de 6.737.332.993,22 lei calculate pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2004, precum şi a dobânzii ce urma a fi calculată în continuare până la achitarea integrală a debitului principal.

Pârâta a declarat apel împotriva acestei sentinţe.

Prin Decizia nr. 410 din 17 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a reţinut cauza pentru rejudecare, în temeiul art. 297 alin. (3) teza finală C. proc. civ.

La termenul de la 15 noiembrie 2005, instanţa de apel a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială, considerând că au devenit incidente dispoziţiile Legii nr. 219/2005 şi art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul judecă procesele în materie comercială al căror obiect are o valoare de un miliard lei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei materiale, faţă de soluţia pronunţată asupra apelului promovat în cauză şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, susţinând că instanţa de apel şi-a încălcat propria hotărâre anterioară, că s-a avut în vedere o situaţie de fapt eronată şi anume că valoarea cererii de chemare în judecată este mai mică de un miliard. De asemenea, s-a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi a fost trimisă cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere valoarea obiectului litigiului, care este mai mare de un miliard lei precum şi prevederile art. 3 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, curţile de apel judecă ca instanţe de apel apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă, instanţa competentă să soluţioneze litigiul dintre reclamanta B.R.S. prin lichidator judiciar F.G.D.S.B. şi pârâta SC I.N. SA Bucureşti este Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi va fi trimis dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa soluţionării litigiului, în conflictul negativ de competenţă, dintre Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, reclamanta B.R.S., lichidator F.G.D.S.B. Braşov şi pârâta SC I.N. SA Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 978/2006. Comercial