ICCJ. Decizia nr. 969/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.969/2006
Dosar nr. 7683/1/2005
Dosar vechi nr. 1822/2005
Şedinţa publică din 8 martie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 octombrie 2000, reclamanta T.E. a chemat-o în judecată pe pârâta SC E. SA Botoşani, pentru a se constata calitatea sa de acţionară la această societate şi a fi obligată pârâta la plata dividendelor aferente anilor 1998 – 2000.
Prin sentinţa nr. 185 din 14 mai 2001, Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea reclamantei, a constatat că aceasta a avut calitatea de acţionar la pârâtă şi după data de 1 ianuarie 1998 şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 223.110.554 lei reprezentând dividende reactualizate până la 31 martie 2001, precum şi suma de 12.569.422 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 437 din 6 decembrie 2001 a admis recursul declarat de pârâtă, a modificat sentinţa mai sus menţionată şi, în rejudecare, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe aceasta la 4.334.711 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva celor două hotărâri, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare, ce a fost admis prin Decizia nr. 848 din 13 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială şi, admiţând recursul în anulare, instanţa supremă a decis casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei Tribunalului Botoşani, spre rejudecare.
Astfel investit cu soluţionarea fondului cauzei, Tribunalul Botoşani, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 424 din 14 aprilie 2004, a admis acţiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta, a constatat că reclamanta are calitatea de acţionar al societăţii pârâte şi după 1 ianuarie 1998 şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 428.715.166 lei, cu titlu de dividende şi suma de 52.811.453 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei sentinţe, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a precizat obiectul acţiunii, în sensul că dividendele pe care le pretinde sunt aferente unui număr de 1556 acţiuni, reprezentând 94,52 % din cele la care se referă acţiunea principală;
Pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a inadmisibilităţii acţiunii în constatare, care au fost respinse ca fiind nefondate şi în raport de împrejurarea că acestea au fost irevocabil soluţionate prin Decizia instanţei supreme;
Starea de fapt iniţială nu a suferit modificări, aşa încât pretenţia reclamantei priveşte exclusiv cuantumul dividendelor datorate şi, în acest sens, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile noului raport de expertiză contabilă efectuat în această etapă procesuală, astfel cum a fost corectat.
Prin Decizia nr. 155 din 8 iulie 2004, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În pronunţarea acestei decizii, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a motivat corespunzător respingerea excepţiilor invocate de pârâtă şi s-a pronunţat legal, în limitele stabilite prin art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta şi, prin Decizia nr. 5767 din 16 decembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială l-a respins, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că în primul ciclu procesual s-au stabilit judicios existenţa raportului juridic litigios, calitatea procesuală şi admisibilitatea acţiunii şi, acestea, nefiind supuse rejudecării în raport de limitele casării, nu pot fi invocate, din nou, în cel de-al doilea ciclu procesual şi reexaminate;
A mai reţinut că, urmare admiterii recursului în anulare, hotărârile atacate au fost casate parţial, numai cu privire la cuantumul dividendelor cuvenite reclamantei, sens în care s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă de fond şi, totodată, că instanţa de casare a stabilit limitele rejudecării cauzei, respectiv stabilirea cuantumului dividendelor cuvenite reclamantei în raport de acţiunile deţinute, adică de numărul acţiunilor achitate integral.
La data de 13 mai 2005, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., SC E. SA Botoşani a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei comerciale nr. 5767 din 16 decembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea acesteia şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei pronunţate de instanţa supremă.
Contestatoarea, în motivarea contestaţiei sale, susţine astfel că Înalta curte, în pronunţarea deciziei de respingere a recursului nu s-a pronunţat aproape asupra nici unuia dintre motivele de recurs pe care ea le-a invocat, ci nu a făcut decât să prezinte încă odată succesiunea fazelor procesuale prin care a trecut prezenta cauză şi, în motivarea deciziei de respingere, a abordat teoria casării cu trimitere spre rejudecare a unei hotărâri, arătând care sunt limitele acesteia.
De asemenea, în susţinerea afirmaţiilor sale, contestatoarea face o enumerare a motivelor de recurs, pentru a demonstra că, în raport de motivarea deciziei atacate, nu au fost examinate, acestea fiind următoarele:
- greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii; greşita aplicare a principiului neretroactivităţii legii civile cu privire la raporturile juridice ce au generat relaţiile dintre părţi; încălcarea principiului indivizibilităţii acţiunilor stabilit prin dispoziţiile imperative ale art. 102 din Legea nr. 31/1990 republicată; nereţinerea lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Contestaţia în anulare astfel formulată este introdusă în termenul legal în raport de dispoziţiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ., dar este nefondată şi va fi respinsă, în consecinţă, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În mod corect instanţa supremă, în motivarea deciziei pronunţate, a prezentat pe scurt succesiunea fazelor procesuale prin care a trecut cauza de faţă, pentru că, având în vedere soluţia adoptată, era firesc să releve parcurgerea de către această cauză a unui prim ciclu ordinar, în care s-au stabilit cadrul procesual, sub aspectul părţilor şi al admisibilităţii acţiunii şi, urmare admiterii recursului, casarea doar parţială a hotărârilor atacate şi trimiterea dosarului spre rejudecare, într-un al doilea ciclu procesual, instanţei de fond, numai privind aspectul stabilirii dividendelor cuvenite reclamantei în raport de procentul efectiv plătit din acţiuni.
În mod firesc şi necesar, a constatat şi că pârâta a reiterat aceleaşi excepţii şi apărări de fond, tinzând la o respingere a acţiunii pe cale de excepţie sau la o devoluţiune totală a cauzei, peste limita stabilită prin casarea parţială a hotărârilor pronunţate, cu ocazia soluţionării recursului în anulare, prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum s-a arătat mai sus.
Drept urmare, instanţa supremă a considerat că s-a dat o dezlegare legală cauzei, în limitele stabilite de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar chestiunile menţionate în susţinerea recursului (existenţa raportului juridic litigios, calitatea procesuală pasivă, admisibilitatea acţiunii şi altele) odată stabilite irevocabil în primul ciclu procesual, nu mai pot fi supuse rejudecării, în raport de limitele casării; deci, nu pot fi invocate din nou, spre a fi reexaminate, în cel de-al doilea ciclu procesual, fiind intrate în puterea lucrului judecat, împrejurare în care recursul a fost respins ca neîntemeiat.
În concluzie, analizând hotărârea astfel motivată, în raport de criticile formulate în contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum rezultă din cele mai sus arătate, se reţine că nu există nici un motiv de desfiinţare a hotărârii în raport de temeiul legal invocat, în sensul că instanţa, respingând recursul ar fi omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare, pentru că toate motivele de recurs au fost luate în considerare, au fost soluţionate şi au primit o motivare a soluţionării corespunzătoare.
Astfel fiind, se va respinge excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei în anulare, pentru că aceasta a fost introdusă cu respectarea dispoziţiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ. şi se va respinge ca nefondată contestaţia în anulare, menţinându-se Decizia pronunţată de Înalta curte, conform celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii.
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC E. SA Botoşani, împotriva deciziei nr. 5767 din 16 decembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 964/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 97/2006. Comercial → |
|---|
