ICCJ. Decizia nr. 981/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.981/2006
Dosar nr. 13352/1/2003
Dosar vechi nr. 3730/2003
Şedinţa publică din 8 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 noiembrie 2000, reclamanţii I.G.V.C., B.M. şi V.E.I. au chemat-o în judecată pe pârâta SC E. SA Bucureşti, pentru neacordarea dividendelor, drepturi băneşti ce li se cuvin în temeiul Legii nr. 31/1990 şi pe care, în realitate, pârâta le foloseşte în interesul său, ceea ce denotă şi un prost management din partea consiliului de administraţie, situaţie care îi îndreptăţeşte la plata dobânzii pierdute, prin nefolosirea dividendelor pe care pârâta nu le-a onorat;
Au solicitat, astfel, obligarea pârâtei la plata dividendelor ce li se cuvin pentru anul financiar 1999 şi la plata de daune morale în cuantum de 20 milioane lei pentru folosirea ilegală a acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 1711 din 11 decembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 1962 din 13 martie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţi, iar prin Decizia civilă nr. 1429 din 30 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul I.G.V.C., împotriva sentinţei tribunalului, mai sus menţionate.
Împotriva deciziei civile nr. 1429/2001 a Curţii de Apel Bucureşti apelantul I.G.V.C. a declarat recurs, iar printr-o cerere adiacentă cererii de apel, apelantul a formulat şi o cerere de asistenţă juridică gratuită.
Prin încheierea din 25 septembrie 2001, pronunţată în Camera de Consiliu, Curtea de Apel Bucureşti i-a respins apelantului cererea de acordarea asistenţei gratuite; împotriva încheierii, acesta a declarat recurs şi, prin Decizia nr. 2774 din 16 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială a admis recursul, a modificat încheierea atacată, a admis cererea petiţionarului şi a dispus acordarea de asistentă judiciară gratuită conform art. 75 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 733 din 7 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială a admis recursul declarat de I.G.V.C., a casat Decizia nr. 1429/2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi încheierea din 25 septembrie 2001 şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.
În rejudecarea cauzei, curtea de apel a luat act că V.E.I. a decedat şi s-a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor acesteia, respectiv a numitei M.C.I.
Prin Decizia comercială nr. 65/ A din 14 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul I.G.V.C., împotriva sentinţei civile nr. 1962 din 13 martie 2001, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, reţinând, în esenţă, că sentinţa instanţei de fond, prin care s-a respins acţiunea reclamantului este legală şi temeinică, deoarece apelantul-reclamant avea obligaţia să se prezinte la casieria unităţii să-şi ridice contravaloarea dividendelor şi a refuzat să se prezinte la data la care a fost programat.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs reclamanţii I.G.V.C. şi B.M., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., art. 46 şi 48 din Constituţie, art. 480 şi urm. C. civ. şi solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi rejudecând cauza pe fond, obligarea pârâtei la plata dividendelor din anul 1999 şi până în 2003, la valoarea actualizată, precum şi la plata daunelor cominatorii.
Recurenţii-reclamanţi susţin astfel că toţi magistraţii care s-au pronunţat în cauză, atât la fond, cât şi la apel, şi-au depăşit atribuţiile, interpretând greşit şi dând altă putere art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.), de asemenea, nu s-a acordat ce s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), hotărârea cuprinde motive contradictorii, (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), instanţa a interpretat greşit actul juridic (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) şi s-a pronunţat fără temei legal (art. 304 pct. 9), când a afirmat că pârâta a dorit să-şi onoreze obligaţiile, neexistând nici o probă scrisă în acest sens la dosarul cauzei.
Recurenţii mai susţin că instanţele nu s-au pronunţat asupra neconcordanţelor din interogatoriu (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) şi, totodată, nu s-au pronunţat şi au încălcat prevederile Codului civil în ce priveşte calitatea sa de moştenitor legal a lui V.E.I., alături de M.C.I. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).
Recursul reclamantului I.G.V.C. nu este fondat şi va fi respins, în consecinţă, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Hotărârea A.G.O.A. din 5 aprilie 2000 a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art. 111 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi a aprobat cu unanimitate de voturi ca valoarea dividendului pe anul 1999 să fie de 3.674 lei pentru persoanele fizice şi ca distribuirea dividendelor să înceapă după data de 25 aprilie 2000 şi să se finalizeze până la 31 decembrie 2000.
Nu a fost contestată calitatea de acţionar al reclamantului la societatea pârâtă şi nici faptul că acesta era îndreptăţit să primească dividendele legale, aşa cum s-a hotărât în adunarea generală a acţionarilor.
Conform art. 131 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, hotărârile luate de adunarea generală sunt obligatorii pentru toţi acţionarii, chiar şi pentru cei care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra, aşa încât recurentul-reclamant avea obligaţia să se prezinte pentru a-şi ridica dividendele, fiind informat în acest sens, astfel cum rezultă din adresa nr. 3369 din 21 august 2000 şi fiind programat pentru a se prezenta la data de 14 decembrie 2000, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2000, aşa cum s-a stabilit prin Hotărârea A.G.O.A. din 5 aprilie 2000.
Recurentul-reclamant nu numai că a refuzat să se prezinte la data la care a fost programat, dar a optat pentru a introduce acţiunea ce face obiectul acestui dosar la data de 16 noiembrie 2000, deci înainte de data de 14 decembrie 2000 şi de data limită stabilită prin hotărârea adunării generale a acţionarilor pentru finalizarea distribuirii dividendelor, respectiv 31 decembrie 2000.
În această împrejurare, acţiunea reclamanţilor apare ca fiind prematur introdusă şi în mod corect instanţele, având în vedere şi cele mai sus arătate, au reţinut că nu există culpă în ceea ce-o priveşte pe intimata-pârâtă şi au respins pretenţiile reclamanţilor, faţă de aceasta, ca nefondate.
Pe de altă parte, criticile formulate în recurs sunt nefondate, pentru că se limitează la enumerarea situaţiilor prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., fără a se constitui în motive de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de curtea de apel, astfel cum cer dispoziţiile acestui text legal.
Cu toate acestea, referitor la susţinerile recurentului-reclamant, vor fi arătate următoarele:
Nu s-a demonstrat în nici un mod că instanţele care s-au pronunţat în cauză şi-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; nu au fost aplicate şi interpretate greşit dispoziţiile art. 111 alin. (2) şi art. 131 din Legea nr. 31/1990, aşa cum se susţine, ci, dimpotrivă, li s-a dat o aplicare şi interpretare corectă; instanţele s-au pronunţat asupra ceea ce s-a cerut şi nu asupra ceea ce nu s-a cerut; hotărârile date în cauză nu cuprind motive contradictorii, nu au interpretat greşit actul dedus judecăţii şi nu au fost pronunţate fără temei legal.
De asemenea, nu au fost încălcate nici prevederile Codului civil invocate, deoarece urmare decesului intimatei V.E.I. a fost introdusă în cauză şi numita M.C.I., în calitate de moştenitor, aşa încât toate criticile formulate sunt nefondate.
Astfel fiind, recursul reclamantului I.G.V.C. se reţine a fi nefondat şi se va respinge în consecinţă.
În ce-o priveşte pe recurenta-reclamantă B.M., se constată că aceasta, spre deosebire de recurentul-reclamant I.G.V.C., nu beneficiază de scutire de plata taxelor de timbru pentru recursul declarat şi avea obligaţia de a achita taxele de timbru în sumă de 822.500 lei taxă judiciară de timbru şi 1.500 lei timbru judiciar, stabilite de instanţă.
Drept urmare, reţinându-se că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a achita taxele de timbru datorate pentru recursul promovat, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995 şi recursul reclamantei B.M. va fi anulat, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.G.V.C. împotriva deciziei nr. 65 din 14 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială şi anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 984/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 89/2006. Comercial → |
|---|
