ICCJ. Decizia nr. 97/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.97/2006
Dosar nr. 1359/2005
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea arbitrală formulată de reclamanta SC A. SRL Bucureşti, s-a solicitat obligarea pârâtei SC S.M.R. SA Balş la plata serviciilor prestate în baza contractului din 25 aprilie 2001 şi a penalităţilor de întârziere.
Printr-o cerere reconvenţională, pârâta a solicitat constatarea nulităţii contractului de consultanţă din 25 aprilie 2001.
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin sentinţa arbitrală nr. 48 din 27 februarie 2004 a admis acţiunea, obligând pe pârâtă la plata contravalorii serviciilor prestate, a penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor arbitrale şi a respins cererea reconvenţională.
Prin acţiunea în anulare formulată de pârâta reclamantă SC S.M.R. SA Balş a solicitat anularea sentinţei arbitrale în temeiul dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Printr-o cerere adresată instanţei sesizate cu acţiunea în anulare, expertul D.P. susţine că tribunalul arbitral, în mod nelegal şi netemeinic l-a înlăturat de la efectuarea expertizei dispusă în cauză, admiţând cererea de recuzare împotriva sa şi „deşi efectuase raportul de expertiză, nu i-a acordat întreg onorariu solicitat. A solicitat admiterea raportului său de expertiză, constatarea că schimbarea tarifului binom diferenţiat pe zone orare şi durată de utilizare este nelegală, iar plata parţială a onorariului de expertiză este o măsură nelegală.
Prin Decizia nr. 33 din 13 ianuarie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea expertului D.P. şi ca neîntemeiată acţiunea în anulare a pârâtei reclamante SC S.M.R. SA Balş.
Instanţa a reţinut, în esenţă că expertul D.P. nu este parte în litigiul dedus judecăţii, iar aspectele semnalate nu pot face obiectul acţiunii în anulare, ci a unor acţiuni separate, pe care de altfel le-a întreprins.
Totodată a considerat nefondate motivele relative la întocmirea raportului de expertiză C.H. şi recuzarea expertului D.P., iar în privinţa depăşirii termenului la care tribunalul arbitral trebuia să soluţioneze acţiunea arbitrală sancţiunea lipsei notificării până la primul termen a caducităţii, este decăderea din dreptul de a invoca depăşirea termenului.
Pe de altă parte, lipsa dovezilor privind nulitatea absolută a contractului nu întemeiază acţiunea în anulare.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, expertul D.P. şi pârâta reclamantă SC S.M.R. SA Balş, au declarat recurs.
Recursul expertului tehnic, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., evocă necompetenţa tribunalului arbitral şi a instanţei de judecată de a judeca o cauză în care s-a adus Statului Român un prejudiciu de 6 miliarde lei, dar şi nelegalitatea admiterii cererii de recuzare, a neadmiterii onorariului definitiv de 94.046.100 lei şi nepronunţării asupra obiecţiunilor formulate împotriva raportului de expertiză întocmit de expert C.H., ce nu are specialitatea electromagnetică. Instanţa nu s-a pronunţat asupra cererilor explicite şi asupra mijloacelor de apărare.
Recursul pârâtei reclamante întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., vizează nepronunţarea asupra normelor imperative respectiv Decizia A.N.R.E. nr. 12/1999 şi Instrucţiunea O.U.I. nr. 203/1999, soluţionarea cauzei promovată de o persoană fără capacitate de folosinţă, SC A. SRL încheind un contract cu depăşirea obiectului de activitate, motiv care nu a fost analizat de curtea de apel decât într-o propoziţie.
Recurenta mai susţine că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii nesocotind dispoziţiile art. 208 C. proc. civ. şi art. 14 din OG nr. 2/2000, privind efectuarea expertizei tehnice de un expert necompetent potrivit specializării sale şi omologarea de biroul local de expertize; totodată nu a analizat nerespectarea termenului de recuzare a expertului D.P. şi nelegalitatea completului constituit.
Recursul recurentului expert tehnic D.P. este inadmisibil.
Procesul civil, este o activitate care se desfăşoară prin introducerea unei cereri ce sesizează o instanţă de judecată şi care naşte raporturi procesuale între subiecţii acesteia. În categoria participanţilor se distinge aceea a subiecţilor procesului civil (instanţă, părţi, reprezentanţi ai acestora, terţi intervenienţi, procuror) de persoanele care-şi aduc contribuţia la soluţionarea cauzei (martori, experţi, interpreţi) ale căror drepturi procesuale sunt, la rândul lor diferenţiate.
Legiuitorul a recunoscut însă numai anumite drepturi procesuale părţilor şi totodată le-a creat îndatoriri în legătură cu desfăşurarea şi finalizarea procesului, cu îndeplinirea actelor de procedură şi exercitarea drepturilor procesuale în conformitate cu dispoziţiile art. 723 C. proc. civ. (art. 129 alin. (1) C. proc. civ.). Între acestea se numără şi exerciţiul căilor de atac.
Prevederile art. 201 şi următoarele C. proc. civ. definesc poziţia procesuală a experţilor, drepturile şi îndatoririle acestora ca persoane având cunoştinţe de specialitate, desemnate pentru lămurirea unor împrejurări de care instanţa are nevoie în formarea convingerii, cu menţiunea expresă a liberei aprecieri asupra concluziilor specialistului în funcţie de întreg materialul probator administrat.
Astfel, legitimarea procesuală a expertului în raportul juridic dintre părţi nu-i permite exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii pronunţate cu ignorarea concluziilor sale, chiar şi în condiţiile în care consideră că drepturile băneşti ce-i revin nu au fost judicios evaluate. De aceea, analiza deciziei curţii de apel, atacate, în raport cu recursul declarat de expertul tehnic D.P. nu este posibilă.
De altfel, invocarea necompetenţei tribunalului arbitral şi instanţei în judecarea unei cauze ce a adus Statului Român un prejudiciu de aproximativ 6 miliarde lei este nepertinentă, obiectul judecăţii formându-l pretenţii rezultate dintr-un contract de consultanţă şi asistenţă tehnică; iar riscul clauzei compromisorii determină restrângerea exerciţiul căilor de atac, la motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., excluzând cercetarea evaluării probelor administrate.
Recursul pârâtei-reclamante este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Prin contractul din 25 aprilie 2001, de consultanţă şi asistenţă tehnică, părţile au stabilit în pct. XII ca soluţionarea litigiilor, dacă nu se realizează pe cale amiabilă, să aparţină Comisiei de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, fără alte menţiuni derogatorii privind procedura arbitrală.
Supunându-se unei jurisdicţii private, părţile şi-au asumat riscul restrângerii motivelor pentru care puteau contesta hotărârea astfel pronunţată, la acelea prevăzute de art. 364 C. proc. civ.
Prin acţiunea în anulare (pct. 7) şi primul motiv de recurs, se invocă încălcarea de către expert a tarifului binom diferenţiat pe zone orare şi durată de utilizare a puterii maxime, cu implicaţii în profitul obţinut de reclamanta SC A. SRL şi cu încălcarea normelor imperative.
Raportul de expertiză reprezintă o probă ştiinţifică propusă de părţi şi acceptată de instanţă pentru lămurirea împrejurărilor necunoscute de ea, dar care nu poate fi contestată printr-o acţiune în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 364. Hotărârea arbitrală nu poate fi cenzurată sub aspectul temeiniciei, adică asupra probelor administrate, iar încadrarea în tarif sau fără acest tarif, este un element probator analizat pe punctele şi orele de consum şi tarifele aplicate, în expertiza care face dovada până la înscrierea în fals.
Cel de al doilea motiv de recurs evocă lipsa capacităţii de folosinţă a reclamantei-pârâte SC A. SRL care, a încheiat astfel un contract lovit de nulitate absolută.
Într-adevăr, încheierea unui contract cu depăşirea limitelor specializării persoanei juridice, conduce la nulitatea actului încheiat.
Însă, prin încheierea de autentificare din 18 mai 1999, reclamanta-pârâtă a completat obiectul de activitate cu operaţiuni de consultanţă şi prestări servicii (dosar nr. 374/2003 arbitraj) iar contractul a cărui nulitate se cere a fi constatată s-a încheiat la 7 mai 2001, situaţie analizată de altfel şi de instanţa de control a hotărârii arbitrale.
În privinţa neregularităţii privind întocmirea raportului de expertiză fără a se deplasa la faţa locului, de un expert cu o altă specialitate şi neverificat de biroul local de expertize, acestea nu sunt de natură a constata încălcarea de către instanţa arbitrală a unor norme imperative.
Dispoziţiile art. 208 C. proc. civ. lasă expertului latitudinea de a considera utilitatea deplasării la faţa locului pentru efectuarea lucrării, fără ca aceasta să fie sancţionată de o normă imperativă cu nulitatea. În aceeaşi măsură numirea expertului în baza recomandării biroului de expertize sau depunerea raportului expertului direct la instanţa arbitrală nu sunt de natură a considera nulitatea lucrării, singura nelegalitate sancţionată de lege fiind faptul că s-a făcut fără citarea părţilor.
Pe de altă parte, încheierea prin care s-a încuviinţat recuzarea expertului nu este supusă nici unei căi de atac, iar motivaţia nelegalităţii constituirii completului arbitral, pune în discuţie reaua credinţă în exerciţiul căii de atac. Cererea formulată la 13 ianuarie 2004 nu a fost soluţionată la acel termen întrucât completul nu era legal constituit şi s-a discutat la termenul următor 20 ianuarie 2004 (dosar nr. 374/2003 arbitraj).
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de expertul tehnic D.P. şi ca nefondat recursul declarat de pârâta-reclamantă SC S.M.R. SA Balş, împotriva deciziei comerciale nr. 33 din 13 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de expertul D.P. împotriva deciziei nr. 33 din 13 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca inadmisibil.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.M.R. SA, împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta-pârâtă la 11.900 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC A. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 969/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1063/2006. Comercial → |
|---|
