ICCJ. Decizia nr. 988/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.988/2006
Dosar nou nr. 24955/1/2004
Dosar vechi nr. 7414/2004
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 527 din 25 iunie 1999, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ, a fost admisă în parte acţiunea introdusă de reclamanta SC C.T. S.C.S. Hunedoara, împotriva pârâtei SC M. SA Hunedoara şi în consecinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 896.429.280 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi 17.318.486 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că părţile au încheiat un contract la 2 martie 1009 în baza căruia reclamanta a executat pentru pârâtă lucrări de reparaţii în valoare de 79.618.949 lei, iar pârâta nu a achitat la timp o parte din preţul lucrărilor, respectiv suma de 8.919.215 lei, pentru care datorează penalităţi conform clauzelor contractuale.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, solicitând desfiinţarea acesteia pentru nelegalitate şi netemeinicie şi respingerea pe fond a pretenţiilor reclamantei privind penalităţile de întârziere.
Prin motivele de apel formulate, pârâta a susţinut că motivul întârzierii la plată a fost acela că reclamanta cu rea – credinţă a încărcat notele de plată cu sume necuvenite, aşa încât a fost nevoită să refuze plata diferenţei de 8.919.215 lei.
Apelanta a mai susţinut că la data la care s-a încheiat contractul dintre părţi invocat de reclamantă, lucrările fuseseră în întregime executate, aşa încât contractul încheiat apare ca lipsit de obiect şi deci lovit de nulitate absolută.
Prin Decizia nr. 82/ A din 15 martie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins apelul pârâtei cu motivarea în esenţă că pârâta – apelantă pe parcursul executării lucrărilor şi-a însuşit şi a semnat toate cele trei devize întocmite.
Prin petiţia înregistrată la data de 23 aprilie 2005, pârâta SC M. SA Hunedoara a declarat recurs împotriva hotărârii pronunţate în apel criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurenta prin motivele de recurs formulate a arătat că la primul termen de judecată stabilit de instanţa de apel la 13 decembrie 1999 a fost admisă cererea de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la termenul din 19 ianuarie 2001 a respins cererea de repunere pe rol formulată de intimata – reclamantă, iar la ultimul termen de judecată a apelului (15 martie 2004) a pus pe rol din oficiu dosarul şi respingând cererea de amânare a cauzei formulată de pârâta SC M. SA a soluţionat apelul deşi reclamanta nu fusese legal citată întrucât pentru îndeplinirea procedurii de citare cu aceasta trebuia citat lichidatorul.
Recurenta în contextul menţiunilor anterior prezentate arată că Decizia recurată a fost dată cu nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi ca urmare este lovită de nulitate astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.
Printr-un alt motiv de recurs, pârâta arată că a luat act de existenţa unui contract de execuţie lucrări datat 2 martie 1998 şi încheiat de fosta conducere a SC C.T. S.C.S., numai la data de 29 ianuarie 1999 deci în momentul acţionării în judecată a SC M. SA pentru obligarea la plata unor penalităţi în procent de 25 % şi 100 % pe zi întârziere, în cuantum de 896.429.280 lei pentru plata cu întârziere a sumei de 8.919.295 lei.
Recurenta a arătat că acest contract este de fapt un contract de antrepriză în construcţii şi în conformitate cu prevederile HG nr. 1192/1990 lucrările în construcţii pot fi realizate numai de persoane fizice sau juridice autorizate conform legii care sunt obligate să încheie în scris convenţii cu beneficiarii de lucrări „iar în convenţie se va menţiona în mod obligatoriu, numărul autorizaţiei de funcţionare a executantului".
În contextul celor anterior menţionate recurenta conchide că o condiţie de nulitate absolută a contractelor de antrepriză în construcţii o constituie lipsa capacităţii de exerciţiu a antreprenorului.
Printr-un ultim motiv de recurs, se arată că aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1069 C. civ. „clauza penală este o compensaţie a daunelor interese ce creditorul suferă din neexecutarea obligaţiei principale", iar potrivit art. 1084 C. civ. daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit.
Recurenta concluzionează că în cazul obligaţiilor comerciale trebuie stabilită o corelaţie directă cu nivelul dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru credite acordate comercianţilor, în speţă penalităţile de 25 % şi 100 % pe zi de întârziere corespund unei dobânzi anuale de 9125 % sau de 36500 % deci aceste penalităţi au un obiect ilicit fiind mult mai mari decât cea mai mare daună posibilă şi sancţiunea unei astfel de clauze este nulitatea absolută.
Recurenta conchide că potrivit art. 969 C. civ. numai convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante însă potrivit art. 1087 C. civ., clauza penală nu poate fi cenzurată de instanţă.
Pentru motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului şi rejudecând pe fond respingerea acţiunii reclamantei.
În drept recurenta îşi motivează recursul în temeiul art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recursul declarat de pârâtă nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs invocat de pârâtă nu poate fi primit deoarece în conformitate cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu nerespectarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor în cauză.
Deci, pârâta nu poate invoca o vătămare a sa generată de lipsa de procedură cu reclamata, de fapt pârâta a fost nemulţumită de faptul că nu i s-a admis o cerere de suspendare a judecăţii.
Cu privire la motivul de recurs privind nulitatea contractului de execuţie din 2 martie 1998, se reţine că motivul este neîntemeiat întrucât obiectul prezentei cauze nu este constatarea nulităţii absolute a acestui contract încheiat de părţi ci penalităţile datorate de recurenta – pârâtă pentru plata cu întârziere a sumei de 8.919.295 lei.
Trebuie menţionat că asupra valabilităţii acestui contract s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2190/2004, pronunţată în dosarul nr. 8131/2001 respingându-se în mod irevocabil acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractului de execuţie din 2 martie 1998 formulată de către pârâta SC M. SA Hunedoara.
Cu privire la cuantumul penalităţilor la care a fost obligată recurenta – pârâta, nu poate fi primită critica recurentei care arată că în cazul obligaţiilor comerciale trebuie stabilită o corelaţie directă cu nivelul dobânzilor practicate de băncile comerciale pentru credite acordate comercianţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ. convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante iar în contractul încheiat de părţi s-au prevăzut penalităţi până la achitarea integrală a datoriei.
În consecinţă, Decizia recurată fiind legală Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA Hunedoara, împotriva deciziei nr. 82/ A din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1672/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 966/2006. Comercial → |
|---|
