ICCJ. Decizia nr. 1891/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1891/2006
Dosar nr. 6971/1/2005
Dosar vechi nr. 1644/2005
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială sub nr. 378/MF/2002, reclamanta SC R. SA Constanţa a chemat în judecată pe pârâţii R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., M.T.L.P.L. – A.Z.L. şi M.F.P., solicitând:
- constatarea nulităţii absolute sau rezoluţiunea contractului de concesiune din 3 ianuarie 2005;
- obligarea pârâţilor, în solidar la plata sumei de 106.105,56 dolari S.U.A., reprezentând valoarea redevenţelor plătite în executarea contractului, cu titlu de daune interese şi a sumei de 1.069.526.960 lei, reactualizată cu indicii de inflaţie, reprezentând 1/3 din valoarea investiţiei efectuate;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, reclamanta a solicitat:
- obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor prevăzute de art. 31 alin. (2) şi art. 32 din Legea nr. 210/1998, evaluată la suma de 106.105,56 dolari S.U.A.;
- recalcularea nivelului redevenţei anuale ce urmează să o plătească începând cu data introducerii acţiunii şi până la expirarea duratei contractului, în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 219/1998.
Reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de concesiune din 3 ianuarie 1995 având ca obiect terenul în suprafaţă de 2.738,19 m2, amplasat în incinta nr. 1 a Z.L.C.S., pentru o perioadă de 50 de ani, cu o valoare iniţială de 684.550 dolari S.U.A., avându-se în vedere actele normative privind constituirea zonelor libere şi regimul juridic al acestora.
Ori, efectele acestui contract au fost înlăturate prin apariţia următoarelor acte normative: Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit şi Legea nr. 395/2002 privind T.V.A.
Reclamanta a precizat că acţiunea în nulitate s-a introdus pentru următoarele considerente:
- lipsa calităţii de a contracta;
- eroarea asupra naturii actului juridic;
- eroarea asupra calităţii esenţiale ale co-contractantului şi ale bunului.
Pârâta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa unui obiect determinat al cererii de chemare în judecată şi a lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte.
Pârâtul M.F.P., prin întâmpinare a solicitat respingerea cererii pentru lipsă calitate procesuale active, invocând totodată şi lipsa calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte.
Pârâtul M.T.L.P.L., prin întâmpinare a invocat inadmisibilitatea acţiunii, întrucât este lipsită de un obiect determinant.
Prin încheierea de şedinţă din 4 iunie 2003, s-a dispus conexarea cu dosarul nr. 144/MF/2003 înregistrat la Tribunalul Constanţa, având ca obiect, acţiunea introdusă de reclamanta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., împotriva pârâtei SC R.P.O. SA, solicitând rezilierea contractului de cesiune.
În raport de actele şi lucrările cauzei, Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, prin sentinţa civilă nr. 190/ MF din 12 iulie 2004 a hotărât:
- admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor M.F.P. prin D.G.F.P. şi M.T.L.P.L.
- respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B.;
- respingerea acţiunii formulată de reclamanta SC R. SA împotriva pârâţilor M.F.P. şi M.T.L.P.L., ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală;
- respingerea acţiunii formulate de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. ca nefondată privind toate capetele de cerere.
- respingerea acţiunii conexe formulată de pârâta-reclamantă R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă SC R. SA, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut:
În raport de art. 969 C. civ., contractul de cesiune are efecte numai faţă de reclamanta SC R. SA şi R.A.A.Z.L.C.S., situaţie în care s-a reţinut lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâţilor M.F.P. şi M.T.L.P.L.
Analizând contractul de concesiune, instanţa de fond a apreciat, că acesta nu este afectat de cauzele de nulitate invocate: lipsa capacităţii de a menţine regimul juridic al zonelor libere şi eroarea asupra calităţii esenţiale ale co-contractantului şi ale bunului.
S-a apreciat că pârâta a avut capacitatea de a contracta, iar reclamanta reprezentarea noţiunii contractului încheiat.
Cum contractul nu este lovit de nulitate, pârâta nu poate fi obligată la plata contravalorii redevenţelor plătite în lipsa acestuia.
Respingerea cererii subsidiare de către instanţa de fond s-a fundamentat pe constatarea că pârâtei nu i se poate imputa neexecutarea vreunei obligaţii contractuale.
S-a precizat că menţinerea regimului facilităţilor acordate de legiuitor, zonelor libere, nu a constituit o obligaţie contractuală a pârâtei, cât timp adoptarea şi modificarea legilor sunt atribuţii exclusive ale puterii legiuitoare.
Instanţa a reţinut totodată că, în speţă, nu se regăseşte nici una din cauzele de încetare a contractului de concesiune, astfel că reclamanta nu este îndreptăţită la despăgubirile solicitate pe acest temei legal.
În ceea ce priveşte cererea conexă formulată de R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B., instanţa a reţinut că prin încasarea redevenţei plătită de reclamantă chiar după notificarea contractului de concesiune această atitudine nu exprimă intenţia sa de desfiinţare a contractului, astfel că neîntregirea garanţiei, reprezintă o obligaţie accesorie, care nu a fost considerată esenţială la încheierea contractului şi a cărei neexecutare nu a avut consecinţe grave şi nu lipseşte contractul de scopul său nejustificându-se rezilierea contractului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel SC R. SA Constanţa şi C.N.A.P.M. SA Constanţa.
Reclamanta a criticat soluţia sub aspectul rezolvării greşite a calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.F.P. şi M.T.C.T. cât şi cu privire la rezolvarea fondului cauzei:
În esenţă apelanta a invocat următoarele critici:
- instanţa în mod greşit nu a reţinut că regimul juridic al zonei libere, reprezintă dovada inexistenţei la momentul încheierii actului, a unor calităţi pe care le-a considerat esenţiale pentru încheierea contractului, astfel că eroarea obstacol, reprezintă o cauză de nulitate absolută a contractului încheiat;
- instanţa trebuia să reţină că denunţarea contractului de către concedent s-a făcut fără notificare şi fără despăgubirile prevăzute expres de Legea nr. 244/2004 şi a Legii nr. 342/2004;
- greşit a reţinut prima instanţă, că menţinerea cadrului juridic nu este o obligaţie contractuală a pârâtei;
- instanţa nu s-a pronunţat pe fondul cauzei în ceea ce priveşte acţiunea subsidiară;
- contractul de concesiune în zona liberă reprezintă un contract de adeziune la regimul juridic prevăzut de Legea nr. 84/1992;
- greşit nu s-a reţinut că în toată perioada derulării contractului s-au achitat redevenţele contractuale fără a putea beneficia de vreun avantaj, fiind evidentă diminuarea contraprestaţiilor legale ale concedentului, respectiv creşterea sarcinilor financiare;
- greşit nu s-a reţinut posibilitatea legală a modificării pe cale judiciară a contractului care este expres prevăzută de Legea nr. 219/1998, Legea nr. 244/2004 şi Legea nr. 343/2004.
Prin apelul R.A.A.Z.L.C.S.Z.L.B. denumită C.N.A.P.M. SA Constanţa s-a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
- greşit au fost admise excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.F.P. şi M.L.P.T.L.;
- greşit s-a reţinut că obligaţia de reîntregire a garanţiei contractuale nu este una esenţială la încheierea contractului, iar rezilierea acestuia în lipsa unui pact comisoriu de gradul IV, nu putea fi dispusă decât prin intermediul instanţei de judecată.
Analizând temeinicia şi legalitatea sentinţei în raport de criticile formulate instanţa de apel, prin Decizia nr. 7/ MF din 21 februarie 2005 a respins apelurile ca nefondate.
Instanţa de apel, a apreciat că starea de fapt reţinută prin hotărârea atacată, este corectă, fiind în concordanţă cu probele administrate şi în raport de aceasta, cauza a fost legal soluţionată.
Astfel, s-a apreciat că în mod corect contractul de concesiune s-a încheiat de către o regie autonomă, ce avea drept de administrare asupra terenului, în calitate de titular al acestui drept, situaţie în care corect s-a stabilit de către prima instanţă, că părţile contractante au calitate procesuală în cauză.
S-a confirmat şi motivarea primei instanţe, în ceea ce priveşte respingerea pe fond a cererii.
Instanţa de apel a reţinut ca fiind corectă concluzia, în baza căreia, s-a apreciat că la momentul încheierii contractului, ambele părţi au avut reprezentarea actului încheiat, respectiv a unui contract de concesiune.
În consecinţă, în mod just, prima instanţă a reţinut inexistenţa erorii ca şi cauză de nulitate absolută a contractului.
Nu a fost primită nici critica privind denunţarea unilaterală a contractului pe motivul nerespectării contractului de către concedent, deoarece din probe, nu rezultă că în perioada cuprinsă între data încheierii contractului şi până la introducerea acţiunii în instanţă, concendentul având un astfel de interes s-ar fi manifestat în vreun fel, în acest sens.
S-a apreciat ca fiind justă concluzia că, nefiind vorba de o denunţare unilaterală, nici problema justei despăgubiri nu se pune.
S-a statuat în apel că în ceea ce priveşte obligaţia concendentului de a menţine cadrul juridic existent la momentul încheierii contractului, prima instanţă a reţinut justificat că schimbarea regimului juridic nu este imputabilă concendentului, ea fiind rezultatul unei decizii a autorităţii legislative.
Ori, avându-se în vedere că prin concesiune, concendentul urmăreşte satisfacerea unui interes general iar concesionarul obţinerea unui profit, acesta din urmă îşi asumă răspunderea şi riscurile activităţilor desfăşurate, iar părţile la momentul încheierii contractului n-au determinat un astfel de caz de impreviziune în raport de care să se poată susţine că a operat o reaşezare a contractului, în raport de care să se poată susţine că a operat o reaşezare a acestuia.
Instanţa de apel, a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada creării unor sarcini suplimentare, ce incumbau concesionarei şi, care să fi fost suficient de importante pentru a rupe echilibru financiar, tocmai ca urmare a retragerii facilităţilor.
Împotriva deciziei, au declarat recurs reclamanta, SC R. SA Constanţa şi pârâta C.N.A.P.M. SA Constanţa.
Recurenta reclamantă motivându-şi recursul pe baza prevederilor art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 19 C. proc. civ., invocă nelegalitatea deciziei pentru următoarele considerente:
- rezolvarea dată chestiunii ce priveşte calitatea procesuală pasivă a intimatelor S.R., M.F.P. şi M.T.C.T., este greşită, acestea având această calitate.
S.R. prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă pe care şi-o menţine în temeiul Legii nr. 312/1998, Legea nr. 84/1992, Legea nr. 342/2004, Legea nr. 244/2004.
M.T.C.T. are calitate procesuală pasivă şi îşi menţine în mod expres această calitate, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 342/2004, art. 12 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998.
- instanţa de apel, practic nu a răspuns la motivele de apel fapt ce rezultă din considerentele deciziei, astfel că pe fondul cauzei, rezolvarea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de concesiune şi a rezoluţiunii acestuia este greşită.
- instanţele au ignorat faptul că încheierea contractului s-a făcut în consideraţiunea unor calităţi esenţiale ale bunului, ale regimului său juridic, ale concedentului, precum şi în consideraţiunea caracterului continuu şi perpetum al acestor calităţi esenţiale.
- modificările legislative intervenite reprezintă dovada inexistenţei, la momentul încheierii actului, a unor calităţi ce s-au considerat esenţiale, situaţia creată echivalând cu inexistenţa acordului de voinţă.
- instanţele nu au răspuns nici chestiunilor ridicate în apărare, chestiuni care fac parte din prezentele motive de recurs.
Recursul declarat de pârâta C.N.A.P.M. SA Constanţa invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susţinând:
- instanţa de apel a apreciat greşit, că intimatele M.F.P. şi M.L.P.T.L. nu au calitate procesuală pasivă.
- instanţa de apel ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate, a menţinut sentinţa, care este nelegală datorită interpretării date contractului, în raport de care, recurenta SC R. SA Constanţa, avea obligaţia de a-şi reîntregi garanţia şi în lipsa executării acesteia, contractul se poate denunţa unilateral.
Analizând ambele recursuri în ceea ce priveşte critica ce vizează greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasivă a M.F.P., ca reprezentant al S.R. şi a M.T.C.T., urmează a se reţine că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Contractul de concesiune încheiat de SC D. SA denumită ulterior R.A.A.Z.L.C., cu privire la suprafaţa de teren situată în incinta Z.L.C.S., a fost analizat de instanţe în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii acestuia, Legea nr. 15/1990; HG nr. 1228/1990, Legea nr. 84/1992; HG 682/1994; Legea nr. 213/1998 constituind art. 135; de dispoziţiile Codului civil şi a legislaţiei ulterioare Legii nr. 342/2004.
Instanţele au reţinut corect că, acest contract îşi produce efecte, numai între părţile contractante, care aveau capacitatea de a contracta, asumându-şi fiecare drepturile şi obligaţiile ce le revin din acest contract.
Pârâta recurentă R.A.A.Z.L.C., în raport de prevederile Legii nr. 15/1990, HG nr. 1228/1990 şi Legea nr. 84/1992 în calitatea sa de titular al dreptului de administrare a terenului proprietate publică, avea dreptul legal să încheie contractul de concesiune.
Chiar dacă aceasta se află într-un raport de drept administrativ cu titularul dreptului de proprietate, în raport de obiectul litigiului, poate sta singură în proces, nefiind obligată să arate titularul dreptului de proprietate ca acesta să fie introdus în cauză, nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 213/1998.
De, aceea în mod corect, instanţele au reţinut că, fiind vorba despre un teren proprietate publică aflat în administrarea unei regii autonome, contractul a fost încheiat justificat, doar de către aceasta în calitate de concedent.
Prin concesionare, o autoritate publică, aşa cum este şi R.A.A.Z.L.C.S. are dreptul legal de a permite unei persoane fizice sau juridice să posede şi să folosească în condiţiile legii şi în limitele contractului, un bun pe care-l deţine în administrare de la stat.
Din raportul de drept născut ca urmare a contractului de concesiune încheiat de părţile în litigiu, rezultă că numai între acestea se rezolvă orice chestiune litigioasă.
În cauză, argumentul folosit de recurenta reclamantă în sensul că, preluarea redevenţei făcută la bugetul de stat, atrage calitatea de parte a M.F. a fost înlăturat justificat de prima instanţă, soluţie menţinută întemeiat în apel, pe temeiul ce se desprinde din art. 973 C. civ.
Pentru aceleaşi considerente, se impune şi respingerea criticii privind admiterea nelegală a excepţiei calităţii procesuale pasive a M.T.C.T.
Nici celelalte critici formulate de recurente nu sunt fondate.
Instanţa de apel, aşa cum rezultă din considerentele deciziei, a analizat toate criticile formulate.
În ceea ce priveşte respingerea cererii privind constatarea nulităţii contractului, în apel, s-a menţinut modul de soluţionare dat de instanţa de fond, concluzionându-se corespunzător, în sensul că la momentul încheierii contractului, ambele părţi au avut reprezentarea actului încheiat şi faţă de inexistenţa erorii invocate ca şi cauză de nulitate absolută a contractului, cererea a fost respinsă întemeiat.
Instanţele au apreciat justificat şi faptul că modificările legislative, ulterioare încheierii contractului, nu sunt imputabile concendentului şi noua situaţie creată nu poate conduce la inexistenţa acordului de voinţă, al părţilor.
Concendentului nu i se poate imputa faptul că nu s-au menţinut reglementările juridice, din contract rezultând că părţile nu au fost interesate să reglementeze convenţional un asemenea caz de impreviziune, situaţie în care instanţa de apel, a reţinut corect în raport cu lucrările cauzei, că prin retragerea unor facilităţi fiscale, nu s-a produs ruperea echilibrului financiar.
În cauză, s-a dovedit că redevenţa a rămas aceeaşi, că reclamanta nu a beneficiat de facilităţile acordarea dar nici nu a plătit T.V.A. şi impozit conform noilor reglementări fiscale.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică a recurentei pârâte, aceasta urmează a se respinge, în raport de constatările care rezultă din contractul de concesiune şi anume că neîntregirea garanţiei, nu este o clauză esenţială în ansamblul celorlalte clauze ale acestuia iar neîndeplinirea ei, aşa cum a apreciat instanţa de apel, nu a lipsit contractul de scopul său, fapt pentru care întemeiat s-a respins cererea de reziliere a contractului de concesiune.
Aşa fiind pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC R. SA Constanţa şi pârâta C.N.A.P.M. SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 7 din 21 februarie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2211/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2063/2006. Comercial → |
|---|
