ICCJ. Decizia nr. 1774/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1774/2006
Dosar nr. 1107/1/2005
Dosar vechi nr. 210/2005
Şedinţa publică din 23 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa nr. 1897 din 28 iunie 2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantele C.E., B.V. şi SC L.B. SRL Constanţa în contradictor cu pârâtele A.V.A.S. şi M.F.P. Bucureşti şi în consecinţă:
- a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din decembrie iulie 1996;
- a obligat-o pe pârâta să plătească recurentelor suma de 1.047.302.840 lei, reprezentând preţul în sumă de 74.000.000 lei actualizat în raport de indicele de inflaţie pe perioada 1996 – februarie 2004, în valoare actualizată la data plăţii efective;
- a respins acţiunea faţă de pârâtul M.F.P. Bucureşti ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;
- a obligat-o pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti să plătească reclamantelor suma de 30.496.800 lei taxa de timbru şi timbru judiciar.
Instanţa de fond a reţinut în fapt că între reclamanta SC L.B. SRL Constanţa şi pârâta A.P.A.P.S. s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare acţiuni din 12 iulie 1990 având ca obiect vânzarea-cumpărarea de acţiuni reprezentând 40 % din capitalul social al SC SC L.B. SRL Constanţa, achitându-se integral preţul în sumă de 74.000.000 lei.
Reclamantele persoane fizice fiind asociate la SC L.B. SRL Constanţa îşi justifică calitatea procesuală activă prin faptul de a fi hotărât prin hotărârea A.G.A. nr. 3 din 27 septembrie 2001 dizolvarea societăţii, hotărâre care nu a fost însă menţionată în registrul comerţului.
Societatea privatizată s-a constituit în urma divizării SC C. SA, prin preluarea unei părţi din patrimoniul acesteia, respectiv a magazinului situat în Constanţa, acesta fiind singura sa valoare patrimonială.
Deşi A.P.A.P.S. avea cunoştinţă de situaţia juridică a imobilului, fiindu-i comunicată de către SC C. SA solicitarea de revendicare cu adresă la 2 octombrie 1995, pârâta a procedat totuşi la privatizare, comunicând totuşi reclamantei B.V. la 28 septembrie 1999 că urmare a retrocedării imobilului va propune comitetului de direcţie anularea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi restituirea preţului în valoare actualizată.
Tribunalul a reţinut, în consecinţă, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 953, art. 954 şi urm.C. civ. şi a dispoziţiilor art. 969, 970, 1073, 1082, 1084 şi art. 46 C. com. şi a admis acţiunea în sensul mai sus arătat.
II. Pârâta A.V.A.S. a declarat apel împotriva sentinţei, criticile sale vizând: greşita interpretare a adresei din 28 septembrie 1999 sub aspectul recunoaşterii dreptului reclamantelor de a desfiinţa contractul şi a adresei din 2 octombrie 1995; incidenţa prescripţiei conform art. 9 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, acţiunea fiind o acţiune în anulare întemeiată pe dol şi pe eroare dar şi potrivit art. 3228 din Legea nr. 99/1999; prezumţia de bună credinţă conform art. 1899 alin. (2) C. com.
III. Prin Decizia nr. 562 din 22 octombrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială a respins apelul declarat ca nefondat.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, 12 iulie 1996, apelanta avea cunoştinţă despre existenţa cererii de retrocedare a imobilului, astfel cum rezultă din adresa SC C. SA din 2 octombrie 1995, în al cărei patrimoniu se afla la acea dată imobilul şi al cărui acţionar era apelanta.
Deşi avea posibilitatea să oprească procesul de privatizare sau să-i informeze pe cumpărători despre situaţia litigioasă a bunului societăţii supuse privatizării, apelanta nu a procedat în acest sens, situaţie faţă de care nu se poate prevala de buna sa credinţă.
În ce priveşte adresa din 28 septembrie 1999, conţinutul acesteia a fost avut în vedere la momentul aprecierii intervenţiei prescripţiei extinctive, Curtea de Apel, ca instanţă de recurs, hotărând prin Decizia nr. 1811 din 21 noiembrie 2003 ca aceasta, prin conţinutul ei, a întrerupt termenul de prescripţie de 3 ani al acţiunii în anulare pentru dol, rediscutarea acestei probleme nefiind admisibilă.
Prevederile art. 3228 din Legea nr. 99/1998, se mai susţine, nu pot fi nici cele reţinute, deoarece în cauză sunt aplicabile normele dreptului comun, nu legea specială.
IV. În contra deciziei a declarat recurs pârâta A.V.A.S. Bucureşti pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia, admiterea apelului cu consecinţa respingerii în totalitate a acţiunii reclamantelor.
În dezvoltarea motivelor din recurs reclamanta arată ca:
1. reclamantele ar fi trebuit să-şi îndrepte acţiunea împotriva proprietarului real al imobilului în cauză, nu să solicite anularea contractului care nu are legătură cu imobilul revendicat;
2. acţiunea a fost formulată cu rea credinţă de reclamante, care nu au fost părţi în contract ci numai reprezentanţi ale societăţii cumpărătoare, cu atât mai mult cu cât instanţa a decis că nulitatea este relativă, întemeiată pe dol şi eroare;
3. faţă de regimul juridic al nulităţii relative, acţiunea reclamantelor este prescrisă conform art. 9 din decretul nr. 167/1958: 12 ianuarie 1999 – 12 ianuarie 2002, acţiunea fiind expediată prin poştă la 29 iulie 2002;
4. adresa nr. 3352 din 2 octombrie 1995, invocată nu îi este opozabilă, fiind o corespondenţă între SC C. SA Constanţa şi de V.C.;
5. la data încheierii contractului recurenta nu a cunoscut ca imobilul este revendicat, înştiinţările fiind ulterioare încheierii contractelor şi deci nefiind în cunoştinţă de cauză, nu sunt întrunite condiţiile dolului;
6. raţiunea comunicării răspunsului către B.V. cu adresa din 28 septembrie 1999 s-a bazat pe dispoziţiile art. 324 pct. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 99/1999, care prevedeau posibilitatea acoperirii prejudiciilor cauzate societăţii comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituire de imobile foştilor proprietari, act normativ care stabileşte prin art. 3228 un termen de prescripţie de 3 luni de la data naşterii dreptului;
7. instanţa a dat o interpretare greşită adresei din 28 septembrie 1999, prin care nu s-a confirmat desfiinţarea contractului;
- solicită să se constate ca:
1. viciile de consimţământ (eroare şi dol) nu au afectat valabila încheiere a contractului;
2. dreptul reclamantelor este afectat de efectul extinctiv al prescripţiei atât în ce priveşte momentul încheierii contractului cât şi dispoziţiile Legii nr. 99/1999.
V. Recursul nu este fondat.
1. Potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate în situaţiile limitativ enumerate de text.
Este de observat în primul rând, că recurenta deşi nu şi-a structurat criticile în raport de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea lor în fapt permite încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticilor vizând prescripţia dreptului la acţiune de la paragraful IV, pct. 3, 6 şi 7 şi a celor privind calitatea procesuală activă şi pasivă, paragraful IV, pct. 1 şi 2.
2. În al doilea rând, trebuia precizat că procesul se află la al doilea ciclu procesual, iar conform art. 315 C. proc. civ., dezlegările problemelor de drept din Decizia de casare au fost obligatorii pentru judecătorii fondului.
3. Drept urmare, cu referire la criticile de nelegalitate privind prescripţia dreptului material la acţiune se constată că prin decizie irevocabilă problema de drept a fost rezolvată.
Astfel, prin Decizia nr. 1811 din 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul, a casat sentinţa nr. 15531 din 12 decembrie 2002, a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială prin care acţiunea fusese respinsă ca prescrisă, statuând ca recunoaşterea pârâtei conţinută de adresa nr. 11650 din 28 septembrie 1999 emisă de aceasta a întrerupt prescripţia extinctivă conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, cauza fiind trimisă spre rejudecare pe fond.
4. În ce priveşte incidenţa art. 3228 din Legea nr. 99/1999, în prezent abrogat prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării în mod corect instanţa de apel a apreciat ca acesta nu se aplică raportului juridic dedus judecăţii care nu este o operaţiune sau un act prevăzut de OG nr. 88/1997 modificată, art. 39 din Legea nr. 137/2002, exceptând şi el, expres de această dată, de la prescripţia specială cererile privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni al societăţilor comerciale privatizate precum şi a celor în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie.
5. În criticile de la paragaful IV pct. 1 şi 2 recurenta susţine ca reclamanta trebuia să-şi îndrepte acţiunea împotriva proprietarului real al imobilului nu să solicite anularea contractului pe care l-au încheiat pe de o parte, iar pe de altă parte reclamantele nu au fost părţi în contract ci numai reprezentante ale societăţii cumpărătoare.
Criticile nu pot fi primite. Este de observat că recurenta nu a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active sau pasive care să fi format obiectul controlului judiciar al instanţei de apel şi a cărei soluţionare să fie supusă controlului instanţei de recurs, ci omisso medio, numai în recurs.
Totodată, se impune precizarea că reclamanta este cea care fixează cadrul procesual iar în speţă reclamantele reprezentante ale societăţii cumpărătoare, aflată în dizolvare, au solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare acţiuni, obiect asupra căruia s-au pronunţat instanţele.
6. În fine, criticile dezvoltate la paragraful IV pct. 4 şi 5 referind la modul de apreciere a probei cu înscrisuri de către instanţe, exced controlului de legalitate la care obliga art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, ele neputând fi, deci, analizate.
VI. Aşa fiind, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 562 din 22 octombrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2635/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 632/2006. Comercial → |
|---|
