ICCJ. Decizia nr. 989/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.989/2006
Dosar nr. 30685/1/2004
Dosar vechi nr. 9776/2004
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 15 martie 2001 reclamanta P.M.B. solicită instanţei, ca în contradictoriu cu pârâta SC R.I. SRL, să oblige pârâta la plata sumei de 3.813,76 dolari S.U.A. (echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii) reprezentând chiria restantă în valoare de 2.410 dolari S.U.A. şi penalităţi de întârziere în valoare de 1.403,76 dolari S.U.A. şi să dispună evacuarea pârâtei din spaţiul utilizat situat în str. Blănari.
Prin sentinţa civilă nr. 2584 din 2 aprilie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială respinge acţiunea reclamantei ca nefondată, stabilind că între părţi nu s-a încheiat contract de închiriere având ca obiect închirierea spaţiului în cauză şi că nu există nici o convenţie încheiată între părţi cu privire la obligaţia pârâtei de a achita chirie într-un anumit cuantum lunar sau penalităţi de întârziere de 0,2 % din debitul principal pe fiecare zi de întârziere.
Prin Decizia civilă nr. 1346 din 15 octombrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, reţinând că între părţi, cum recunoaşte şi apelanta, nu s-a încheiat în formă scrisă un contract de închiriere cu privire la spaţiul în cauză, ca fişa de calcul întocmită de apelantă şi nesemnată de intimată nu îi poate fi opusă acesteia şi că, în absenţa unei clauze penale contractuale, nu se pot acorda penalităţi de întârziere, iar apelanta nu a reuşit să probeze realizarea acordului de voinţă între părţi cu privire la încheierea şi derularea contractului de locaţiune.
Prin Decizia nr. 2031 din 2 aprilie 2003 Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 1346 din 15 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, pentru a decide astfel, că din actele dosarului rezultă că pârâta ocupă spaţiul în litigiu şi este de acord cu achitarea chiriei conform „fişei de calcul" a P.M.B. în conformitate cu prevederile legale, plătind-o chiar pentru o anumită perioadă şi stabilind ca, la rejudecarea apelului, să se stabilească perioada pentru care se solicită chiria, dacă reclamanta apelantă înţelege să mai solicite penalităţi sau dobândă şi dacă se impune evacuarea.
Prin Decizia comercială nr. 314 din 22 iunie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, după rejudecare, respinge ca nefondat apelul reclamantei, reţinând că din actele depuse de apelanta reclamantă nu se poate concluziona că pretenţiile acesteia, precizate, la chirie şi penalităţi au fost dovedite, nefăcându-se dovada nici a punerii efective la dispoziţia intimatei a spaţiului, apelanta, cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., schimbându-şi în apel obiectul pretenţiilor sale în sensul că nu mai solicită chirie ci contravaloare lipsă de folosinţă.
Împotriva deciziei mai sus menţionate reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 7 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, cu cheltuieli de judecată.
Recurenta critică Decizia atacată pentru motive contradictorii sau străine de natura pricinii, apreciind că nu se poate reţine că nu s-a făcut dovada predării spaţiului către intimată câtă vreme din actele semnate de reprezentantul legal al acesteia şi emanând de la aceasta se recunoaşte dreptul de folosinţă asupra spaţiului comercial în litigiu şi că din înscrisurile administrate rezultă că intimata a dobândit dreptul de folosinţă asupra spaţiului. Mai arată recurenta că, deşi între părţi nu a existat un contract de închiriere în formă scrisă, raporturile locative au fost stabilite pe baza fişei de calcul, în temeiul D.P.G. nr. 105/1998, că prin H.C.G.M.B. nr. 59/1997 s-a stabilit chiria şi penalităţile de întârziere.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbându-i natura şi înţelesul neîndoielnic atunci când a calificat actualizarea pretenţiilor ca fiind o schimbare a obiectului acestora.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului Curtea constată că recursul nu este fondat.
În mod corect au stabilit instanţele de fond şi de apel că între recurentă şi intimată nu a existat nici un raport contractual.
Prin adresa din data de 18 martie 1998 înregistrată de recurentă sub nr. 523, reprezentanta intimatei precizează că titularul contractului de închiriere pentru spaţiul în litigiu este SC L. SA, cu care intimata avea un contract de asociere în participaţiune în care era parte şi SC A.I. SRL (dosarul de apel nr. 1529/2001). Mai mult din contractul de asociere în participaţiune încheiat de intimată cu SC A.I. SRL autentificat la 14 ianuarie 1997 depus la dosarul cauzei de către recurentă (dosarul de apel nr. 1529/2001) rezultă că spaţiul în litigiu aparţine SC L. SA fiind luat în exploatare de SC A.I. SRL din data de 14 februarie 1996, care era asociată cu SC L. SA (dosarul de apel nr. 1204/2003).
În sfârşit, recurenta recunoaşte la termenul din 8 decembrie 2005 că se află în imposibilitate de a depune copia contractului de asociere cu intimata întrucât nu a fost găsit în evidenţele sale, iar din adresa din 31 martie 2004 (emanând de la recurentă) rezultă că aceasta nu cunoaşte modul în care a fost pus la dispoziţia intimatei spaţiul în litigiu, intimata solicitând la 7 mai 1997 (dosarul de apel nr. 1529/2001) să încheie o asociere cu recurenta pentru exploatarea spaţiului în litigiu, solicitare la care recurenta nu a dat curs (dosarul de apel nr. 1529/2001).
Astfel fiind, se constată că urmând indicaţiile instanţei supreme, instanţa de apel în rejudecare a stabilit corect că apelanta reclamantă nu a făcut dovada punerii efective la dispoziţia intimatei a spaţiului în litigiu, că pretenţiile la chirie şi penalităţi nu au fost dovedite, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică prin care a respins ca nefondat apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 2584 din 2 aprilie 2001 a Tribunalului Bucureşti, prin care se respinsese acţiunea aceleiaşi reclamante, reţinându-se întemeiat că aceasta nu a dovedit faptul că spaţiul comercial în litigiu a fost închiriat pârâtei şi că pârâta ar avea obligaţia de a achita reclamantei chirie şi penalităţi de întârziere.
Cât priveşte cel de al doilea capăt de cerere privind dispunerea evacuării intimatei pârâte din spaţiul în litigiu se reţine că în mod corect instanţele de fond şi de apel l-au respins în condiţiile în care reclamanta nu a putut proba punerea acesteia la dispoziţia pârâtei. Mai mult, conform certificatului O.N.R.C. nr. 3810 din 9 februarie 2004 (dosar de recurs nr. 9776/2004) rezultă că intimata a fost dizolvată din oficiu cu data de 20 noiembrie 2001 prin încheierea nr. 7777 din 19 noiembrie 2001, recurenta nedovedind că această încheiere ar fi fost atacată cu recurs şi reformată.
Cu această motivare suplimentară, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ., Curtea urmează a respinge recursul promovat de recurentă ca nefondat, menţinând Decizia atacată ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 314 din 22 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 99/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 987/2006. Comercial → |
|---|
