ICCJ. Decizia nr. 996/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.996/2006
Dosar nr. 10208/1/2005
Dosar vechi nr. 2456/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 67 din 13 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere în termen formulată de debitoarea SC Z.T. SRL Ploieşti, a fost admisă excepţia tardivităţii invocată de creditoarea A.V.A.S. Bucureşti, iar pe fond a fost respinsă ca tardiv formulată contestaţia la executare formulată de debitoarea SC Z.T. SRL Ploieşti, în contradictoriu cu creditoarea A.V.A.S. Bucureşti şi chemata în garanţie SC R.B. SA, sucursala Ploieşti.
S-a reţinut în argumentarea acestei soluţii că între SC Z.T. SRL şi SC B.A. SA s-au încheiat trei contracte de credit bancar, creanţele băncii fiind ulterior cesionate către A.V.A.B., devenită ulterior A.V.A.S.
Prin adresa din 4 martie 2004 creditoarea a înştiinţat debitoarea că la 11 martie 2004 va avea loc licitaţia publică privind vânzarea activelor debitoarei pentru recuperarea creanţelor cedate, adresă primită de contestatoare la 8 martie 2004.
Contestatoarea a formulat contestaţie la executare la 19 mai 2004, atacând licitaţia, peste termenul de 15 zile prevăzut în art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
Punându-se în discuţie tardivitatea contestaţiei, contestatoarea a formulat cerere de repunere în termen, cerere respinsă de instanţă cu motivarea că nu a dovedit că ar fi fost împiedicată să formuleze în termen contestaţia dintr-un motiv mai presus de voinţa sa, după cum prevăd dispoziţiile art. 103 C. proc. civ.
Nemulţumită de această sentinţă, contestatoarea a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru greşita aplicare şi interpretare a legii, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului recurenta critică sentinţa de fond întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare, cauza fiind soluţionată la primul termen iar cererea sa de amânare a fost respinsă cu motivarea că a primit citaţia la 21 aprilie 2005, iar până la termen a avut timp suficient pentru pregătirea apărării.
De asemenea recurenta apreciază că greşit cererea sa de repunere în termen a fost respinsă deoarece, cu adeverinţa nr. din 7 iunie 2005 a SNT R. SA – D.T.P., dovedeşte că administratorul său A.G., inginer, s-a aflat în imposibilitate de a formula contestaţie la executare fiind detaşat în Bucureşti în perioada 1 martie 2004 – 30 mai 2004.
În consecinţă a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Alăturat recursului s-au ataşat certificate emise de O.R.C. Prahova şi adeverinţa menţionată în recurs.
Prin întâmpinare A.V.A.S. Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Chiar dacă recurenta a depus la dosar adeverinţa prin care dovedeşte că administratorul său a fost detaşat în Bucureşti pe perioada 1 martie – 30 mai 2004, prin acest act recurenta nu probează imposibilitatea societăţii de a formula contestaţie la executare deoarece societatea, aşa cum a susţinut intimata astăzi, mai are şi alţi salariaţi, iar din actul aflat la fila 19 rezultă că alături de A.G. a avut calitatea de asociat şi P.A., persoană care, deşi decedată, este reprezentată în societate de moştenitorii săi, după cum rezultă din cele declarate de A.G. în actul adiţional.
De altfel, detaşarea în sine nu probează imposibilitatea formulării în termen a contestaţiei la executare cu atât mai mult cu cât contestaţia a fost formulată chiar în perioada detaşării (la 19 mai 2004, iar detaşarea a durat până la 30 mai 2004).
În consecinţă curtea apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ.
De altfel, recurenta, când a formulat cererea de repunere în termen (22 iunie 2004, dosar Curtea de Apel Ploieşti) a invocat drept motiv al depăşirii termenului legal faptul că publicaţiile de vânzare nu i-au fost aduse la cunoştinţă, nefiind publicate sau afişate la sediul său, iar administratorul său nu a avut cunoştinţă de ele, aşa încât recurenta formulează critica sub acest aspect în recurs, cu încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din OUG nr. 51/1998, invocând cu totul alte apărări menţionate la fond.
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare curtea apreciază că instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 47 din OUG nr. 51/1998, judecând pricina la primul termen, în cererea sa pentru lipsă de apărare petenta neinvocând administrarea unor noi probe, împrejurare în care s-ar fi putut încadra în excepţia reglementată în art. 47 din OUG nr. 51/1998.
În consecinţă, recursul contestatoarei este apreciat ca nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de debitoarea SC Z.T. SRL Ploieşti, împotriva sentinţei nr. 67 din 13 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1044/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 995/2006. Comercial → |
|---|
