ICCJ. Decizia nr. 995/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.995/2006
Dosar nou nr. 9473/1/2005
Dosar vechi nr. 2272/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3173/2004 la Tribunalul Prahova reclamanta SC E. SA Ploieşti a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reprezentând echivalentul bănesc al imobilului situat în Ploieşti, estimând valoarea acestora la suma de 1.000.000.000 lei, urmând să-şi majoreze pretenţiile în situaţia în care prin probatoriul administrat ar rezulta un prejudiciu mai mare, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta A.V.A.S., succesoarea A.P.A.P.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei de judecată, raportat la dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., susţinând că instanţa competentă să judece cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
De asemenea, pârâta a invocat excepţia netimbrării cererii şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune, întrucât potrivit art. 32/28 din Legea nr. 29/1999, termenele de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de OUG nr. 88/1997, ori se valorifică un drept conferit de acesta este de 3 luni, de la data la care reclamantul a cunoscut existenţa operaţiuni sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului şi că acest termen a fost împlinit.
Prin sentinţa nr. 1789 din 15 decembrie 2004, Tribunalul Prahova a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.085.428.137 lei, despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Ploieşti şi suma de 66.438.182 lei cheltuieli de judecată.
Excepţiile invocate de pârâtă au fost respinse prin încheierea din 7 iulie 2004 ca neîntemeiate.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că valoarea imobilului a fost inclusă în capitalul social al reclamantei şi că prin restituirea imobilului numitei B.A., decedată pe parcursul procesului şi continuată de moştenitoarea sa T.D., sentinţa civilă nr. 5653 din 24 mai 2000 pronunţată de Judecătoria Ploieşti sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă, în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 88/1997 şi art. 32/4 din Legea nr. 99/1999, A.V.A.S., succesoarea A.P.A.P.S. asigură repararea prejudiciului societăţii reclamante, ce a fost evaluat prin raportul de expertiză la 3.085.428.137 lei.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta A.V.A.S., iar prin Decizia nr. 102 din 28 martie 2005 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că este lipsită de relevanţă susţinerea apelantei că acţiunea este personală, în aprecierea excepţiei de necompetenţă teritorială, în condiţiile în care legea stabileşte o competenţă alternativă pentru soluţionarea acestui litigiu, iar reclamantul şi-a exercitat dreptul de alegere a instanţei.
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune s-a reţinut că este neîntemeiată, motivat de faptul că acţiunea formulată de reclamantă priveşte o faptă ulterioară privatizării.
Pe fondul cauzei s-a reţinut repararea prejudiciilor se face exclusiv la valoarea integrală a bunului restituit în natură şi nu la valoarea contabilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. invocând în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nelegalitatea soluţiei.
S-a susţinut că excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Prahova greşit a fost respinsă de instanţele judecătoreşti deoarece acţiunea în raport de obiectul ei este o acţiune procesuală şi nu reală, având ca izvor de drept Legea nr. 99/1999, care la art. 43 pct. 3 prevede pentru litigiile enumerate, competenţa secţiilor comerciale ale instanţelor judecătoreşti, încât sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ., care prevăd că în materie de competenţă teritorială aceasta este determinată de domiciliul pârâtului, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (art. 5 C. proc. civ.).
A doua critică a privit excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, care trebuia să respecte dispoziţiile art. 328 din Legea nr. 99/1999, susţinându-se că această normă reglementează orice operaţiune sau drept izvorât din acest act normativ şi că este implicit chiar şi termenul de prescripţie de 3 ani, întrucât acţiunea a fost introdusă la 5 mai 2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a reiterat criticile formulate în apel susţinând că evaluarea imobilului trebuia să se facă la momentul privatizării societăţii comerciale, întrucât acesta este momentul de transmitere a dreptului de proprietate asupra acţiunilor ce au format obiectul contractului de vânzare – cumpărare, că nu sunt justificate modalităţile de calcul, iar despăgubirile solicitate de reclamantă trebuiau acordate în proporţie cu cota deţinută de asociaţi, astfel i s-ar crea prejudiciu, fiind favorizaţi alţi acţionari.
La data de 25 octombrie 2005, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Examinând Decizia în raport de primul motiv de recurs ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Acţiunile personale sunt acele cereri prin care se valorifică un drept de creanţă.
Acţiunile personale sunt mobiliare atunci când dreptul personal valorificat are ca obiect un bun mobil prin natura sa, prin determinarea legii şi prin anticipaţie.
Acţiunile personale sunt imobiliare atunci când dreptul personal valorificat are ca obiect un bun imobil prin natura sa şi nu este în discuţie un drept real prin destinaţie şi prin obiectul la care se aplică.
Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este nescrisă în art. 5 C. proc. civ., potrivit cu care cererea se introduce la instanţa domiciliului pârâtului, actor sequitur forum rei.
Acţiunea promovată de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul bănesc al imobilului situat în Ploieşti, deţinut de reclamantă în patrimoniul său şi restituit în natură către foştii proprietari prin efectul hotărârii judecătoreşti, sentinţa civilă nr. 5653 din 24 mai 2000, pronunţată de Judecătoria Prahova, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 1274 din 4 aprilie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti are caracterul unei acţiuni personale, patrimoniale, întrucât se valorifică un drept personal.
De aceea ea trebuie să fie soluţionată în raport de prevederile legale specifice acţiunilor personale deci după principiul de drept comun, potrivit căruia acţiunile cu caracter personal sunt de competenţa instanţei în raza căruia îşi are domiciliul (sediul) pârâtul (art. 5 C. proc. civ.) condiţiile în care prin Legea nr. 99/1999 nu se prevede nici o derogare de la principiul dreptului comun, iar nu după regulile prevăzute de art. 8 C. proc. civ., ce reglementează competenţa teritorială alternativă.
Excepţia a fost invocată de partea, în interesul căreia a fost creată, la prima instanţă, încât, în raport de considerentele expuse în mod nelegal s-a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova.
Astfel, din analiza primului motiv de recurs invocat în cauză de recurentă rezultă că excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova este fondată şi se impune a fi admisă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., competenţa revenindu-i tribunalului ca instanţă comercială conform art. 4 pct. 3 din Legea nr. 99/1999 în raza teritorială în care îşi are sediul pârâtul, respectiv Tribunalului Bucureşti.
În conformitate cu art. 304 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (3) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, va modifica Decizia recurată în sensul că va admite apelul aceleiaşi părţi.
Va schimba în tot sentinţa în sensul că va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova invocată de A.V.A.S. Bucureşti şi va trimite cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Bucureşti.
Faţă de soluţia adoptată Curtea apreciază ca fiind de prisos examinarea celorlalte motive de recurs invocate de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 102 din 28 martie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul aceleaşi părţi declarat împotriva sentinţei nr. 1789 din 15 decembrie 2004 a Tribunalului Prahova pe care o schimbă în tot în sensul că admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova invocată de A.V.A.S. Bucureşti şi trimite cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 996/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 990/2006. Comercial → |
|---|
