ICCJ. Decizia nr. 1015/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1015/2007
Dosar nr. 30598/3/2005
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4791 din 23 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti a respins cererea reclamantei A.V.A.S. Bucureşti în contradictoriu cu A.S.C.P., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să transmită acesteia documente din care să rezulte modul de îndeplinire al clauzei 7.3. lit. b) din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 427 din 27 iulie 1994, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 Ron pe zi până la executarea obligaţiei, iar prin precizarea acţiunii de la 27 septembrie 2005 reclamanta a menţionat documentele pe care pârâta ar trebui să fie obligată să i le transmită, având în vedere că din analiza situaţiilor A.I. – Anexa la bilanţurile contabile aferente anilor 1999 – 2001 se constată ieşiri de active.
Tribunalul a luat act şi de precizarea reprezentantului A.V.A.S. în sensul că nu deţine dovezi din care să rezulte că pârâta, contrar conduitei asumate prin art. 7.3 lit. b) din contract, a înstrăinat active ale SC S.C. SA.
În aceste condiţii, tribunalul a constatat că proba executării clauzei contractuale din art. 7.3 lit. b) cu care se identifică pretenţia reclamantei în acţiunea formulată presupune a demonstra faptul nedefinit cu conţinut negativ, acela că pârâta nu a înstrăinat nici un bun şi a faptului pozitiv şi anume că pârâta a introdus în statut această obligaţie.
Or, reclamanta prin cererea precizatoare a solicitat obligarea pârâtei la predarea documentaţiei care să ateste nu modalitatea de îndeplinire a obligaţiei contractuale din art. 7.3 lit. b), ci documentaţie care să ateste un fapt străin pretenţiei afirmate şi anume încălcarea obligaţiei contractuale.
A reţinut tribunalul şi dispoziţiile articolului 10 din OG nr. 25/2002 privind atribuţiile A.V.A.S., constatând că acesteia îi revenea sarcina de a proba în faţa instanţei încălcarea obligaţiei asumate de cumpărătoare.
S-a constatat totodată că nu se impută pârâtei neexecutarea obligaţiei de transmitere a raportului informativ prevăzut de art. 8 alin. (1) din OG nr. 25/2002, acţiunea A.V.A.S. neavând ca obiect executarea acestei îndatoriri legale, nu se impută pârâtei nici refuzul de a permite A.V.A.S. verificarea scriptică şi faptică a modului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale.
A apreciat instanţa de fond că sub aspectul obligaţiei legale a cumpărătorului acţiunilor, reclamanta nu a realizat proba neexecutării.
În fine, constatându-se că nu există în sarcina pârâtei obligaţia de a transmite documentaţia atestând încălcarea conduitei contractuale şi că reclamanta nu a dovedit încălcarea art. 7.3 lit. b) din contract dublată de refuzul pârâtei de a permite accesul A.V.A.S. la documentele evocate, cererea precizată a reclamantei a fost apreciată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen şi motivat A.V.A.S., criticile vizând netemeinicia sentinţei atacate.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 447 din 5 octombrie 2006, a respins, ca neîntemeiat, apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta A.V.A.S. solicitând admiterea acestuia şi a acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului său reclamanta consideră că sunt întrunite condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind greşit aplicate prevederile art. 8 alin. (1) din OG nr. 25/2002.
De asemenea, recurenta-reclamantă consideră că Decizia atacată cuprinde motive contradictorii, fiind cazul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deoarece se afirmă că reclamanta nu a realizat proba neexecutării deşi A.V.A.S., prin adresele depuse la dosar, a dovedit, că a solicitat de nenumărate ori să-i fie transmise documentele solicitate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele următoarele:
Recurenta susţine greşita aplicare de către instanţă a prevederilor art. 8 alin. (1) din OG nr. 25/2002 dar se mulţumeşte să reproducă conţinutul acestei prevederi legale, fără însă a arăta în ce constă greşeala instanţei în aplicarea acestui text şi fără a aduce vre-o critică argumentată a modului de interpretare şi aplicare a textului în cauză, ci limitându-se doar la o simplă afirmaţie. Dincolo de acest neajuns al recursului, care ar echivala cu o nemotivare, se constată că instanţele au făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) din OG nr. 25/2002 în raport de obligaţiile contractuale ale pârâtei intimate rezultând din art. 7.3. lit. b) din contract.
Textul legal invocat de recurentă se referă la obligaţia cumpărătorului de a transmite, în termen de 30 de zile de la data solicitării Autorităţii, un raport cu privire la modul de respectare a clauzelor contractuale or, din precizarea documentelor avute în vedere de reclamantă să fie transmise, pentru a dovedi modul de îndeplinire a clauzei de la art. 7.3 lit. b), rezultă că se cereau dovezi ale neîndeplinirii acestei clauze contractuale. Deci acţiunea reclamantei nu a avut în vedere raportul prevăzut de art. 8 alin. (1) şi (2) din OG nr. 25/2002 ci obligaţia contractuală a pârâtei de a nu vinde bunurile din anexa la contract timp de 7 ani de la semnarea contractului.
În ce priveşte al doilea motiv de recurs, întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., este de observat, în primul rând, că recurenta nu arată care sunt motivele contradictorii cuprinse în Decizia atacată ci susţine doar că afirmaţia instanţei că „reclamanta nu a realizat proba neexecutării" este în contradicţie cu probele aflate la dosar, aspect ce vizează interpretarea probelor administrate şi care nu poate face obiectul verificării în calea extraordinară a recursului, nefiind cuprins între motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Pe de altă parte, examinarea atentă a deciziei relevă faptul că între afirmaţia instanţei, invocată de recurentă, şi alte motive exprimate de instanţă nu există nici o contradicţie, neexistând motivul prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.
Faţă de cele de mai sus, Înalta curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 447 din 5 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1057/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1014/2007. Comercial → |
|---|
