ICCJ. Decizia nr. 1010/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1010/2007
Dosar nou nr. 1543/2/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 378 din 5 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, în dosarul nr. 3998/2005, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC L. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.293.834.298 lei (ROL) reprezentând contravaloare servicii prestate conform contractului nr. 1460/2002, cu cheltuieli de judecată de 5.200,10 RON şi 5 RON, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C. SRL Turnu Măgurele criticând-o pentru nelegalitate ca urmare a faptului că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura acestuia atunci când a dispus admiterea acţiunii intimatei ca efect al nulităţii contractului de consultanţă şi nu datorită unei neexecutări culpabile a convenţiei astfel cum s-a cerut, iar prin Decizia penală nr. 88 R/2005 a Tribunalului Teleorman s-a stabilit cu putere de lucru judecat că a prestat către SC L. activitatea de consultanţă.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi reclamanta SC L. SRL care, deşi a primit ceea ce a cerut, se declară nemulţumită de considerentele hotărârii care au condus la pronunţarea soluţiei tribunalului, nereieşind din acestea că pârâta nu şi-a executat în fapt obligaţiile de prestare servicii de consultanţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a pronunţat Decizia comercială nr. 427 sin 26 septembrie 2006 prin care a anulat apelul declarat de reclamantă, ca netimbrat şi apelul declarat de pârâtă ca nefondat.
Totodată, s-a respins cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea apelului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin Decizia comercială nr. 721 din 3 decembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă irevocabilă prin Decizia comercială nr. 2106 din 8 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 3998/1/2005, s-a declarat nul contractul de consultanţă nr. 1460 din 1 iulie 2002 încheiat între SC C. SRL Turnu Măgurele în calitate de consultant şi SC L. SRL în calitate de client care a avut ca obiect asigurarea organizării şi gestionării activităţii SC L. SRL pe perioada cuprinsă între 1 iulie 2002 – 31 decembrie 2003 pentru un preţ tarifar de 100 Euro/oră lucru efectuată care trebuia achitat de către client pe bază de situaţie de lucrări aprobată de acesta, situaţie care trebuia avută în vedere apoi de societatea consultant cu ocazia facturilor de plată.
În temeiul acestei convenţii, declarată nulă prin hotărâre judecătorească irevocabilă, societatea client reclamantă a achitat pârâtei consultant o serie de facturi, care nu au fost însoţite şi de situaţiile de lucrări, cum prevedea articolul IV din convenţia părţilor.
În contextul celor amintite, în mod corect, tribunalul a procedat la restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractului de consultanţă nr. 1460/2002, dispunând obligarea pârâtei să restituie sumele primite cu titlu de contravaloarea servicii consultanţă în temeiul facturilor indicate mai sus în cuantum total de 2.293.834.298 lei.
Totodată, nu au putut fi reţinute apărările apelantei pârâte referitoare la excepţiile de la principiul „restitutio in integrum" cât timp nu s-a făcut dovada că SC C. SRL ar fi prestat vreun serviciu de consultanţă, reieşind clar că patrimoniul acestei apelante s-a mărit pe seama patrimoniului SC L. SRL fără a exista temei juridic pentru aceasta.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de judecată a considerat în mod greşit că în cauză sunt aplicabile efectele nulităţii actului juridic şi că este necesară restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului juridic, contractul de consultanţă fiind un contract cu executare succesivă situaţie în care legiuitorul a instituit o excepţie absolută de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii, în sensul că efectele nulităţi se produc numai pentru viitor.
Prin urmare, întrucât, principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară este o consecinţă a principiului retroactivităţii, excepţiile principiului retroactivităţii sunt, în acelaşi timp, şi excepţii de la principiul „restitutio in integrum", încât apelul pârâtei trebuia admis iar acţiunea respinsă, ca nefondată.
Totodată, soluţia este greşită şi prin nereţinerea autorităţii de lucru judecat în raport cu Decizia penală nr. 88/ R din 3 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Teleorman prin care s-a statuat cu privire la legalitatea operaţiunilor financiare efectuate cu titlu de servicii de consultanţă pe baza situaţiilor de lucrări aprobate, legea neinstituind cu privire la acestea din urmă un regim special.
Prin ultima critică a arătat că instanţa de apel nu a dat efect dispoziţiilor art. 969 C. civ., şi nu a reţinut că recurenta şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate prin contract deoarece, aşa cum rezultă din datele financiare şi de gestiune prezentate, intimata a realizat pe durata derulării contractului de asistenţă un venit de peste 60 miliarde lei (ROL) şi un număr de produse exportate foarte mare ceea ce dovedeşte că recurenta şi-a îndeplinit obligaţiile, existând identitate între prestaţia promisă şi rezultatul obţinut, iar pe de altă parte, situaţiile de lucrări întocmite legal au fost aprobate de intimată, fapt stabilit cu autoritate de lucru judecat, aşa cum s-a arătat.
Recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din hotărârea instanţei de apel, restituirea contraprestaţiilor din partea intimatei reclamante a avut la bază tocmai lipsa prestaţiilor din partea recurentei pârâte, a accepta altfel, însemnând a permite pârâtei să se îmbogăţească pe seama celeilalte încât, nu se poate susţine că prin soluţia dată s-a încălcat excepţia de la principiul „restitutio in integrum", în cazul contractelor cu executare succesivă.
Cât priveşte pretinsa dovadă a realizării prestaţiilor, hotărârea penală invocată nu poate produce efectul arătat, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârile de fond definitive ale instanţei penale având autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, şi nu şi hotărârea de confirmare a rezoluţiei procurorului privind neînceperea acţiunii penale.
Ca atare, nu se poate reţine apărarea recurentei prin care se invocă autoritatea de lucru judecat a deciziei penale privind valoarea serviciilor de consultanţă şi situaţiile de lucrări, instanţa civilă fiind, în drept, să facă o evaluare nemijlocită a acestor probe, neputându-se reţine, din acest punct de vedere, nicio încălcare a voinţei părţilor raportat la obligaţiile asumate de părţi şi care potrivit art. 969 C. civ., constituie legea părţilor.
Cât priveşte evaluarea acestor probe în recurs, aceasta nu este posibil faţă de natura extraordinară a căii de atac, care nu permite decât verificarea legalităţii hotărârii nu şi a aspectelor care ţin de stabilirea situaţiei de fapt.
Aşa fiind, hotărârea este la adăpost de criticile formulate, iar recursul nefondat, încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SRL Turnu Măgurele împotriva deciziei nr. 427 din 26 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1014/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 776/2007. Comercial → |
|---|
