ICCJ. Decizia nr. 1044/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1044/2007

Dosar nr. 1658/39/2006

Şedinţa publică din 8 martie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată, la data de 6 aprilie 2004, reclamanta SC P.C. SRL Rădăuţi a chemat în judecată pe pârâţii B.A, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 a municipiului Rădăuţi şi Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 3861 din 1 septembrie 2003 pentru suprafaţa de 438 mp parcela virană nr. 5940 din C.F. Rădăuţi emis pe numele pârâtului B.A. şi radierea intabulării făcute pe numele pârâtului şi respectiv SC A.T. SRL Rădăuţi.

Prin sentinţa nr. 2275 din 23 septembrie 2004 Judecătoria Rădăuţi a respins, ca nefondată, acţiunea soluţie menţinută de Tribunalul Suceava prin Decizia nr. 1098 din 13 decembrie 2004.

Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 1165 din 4 iulie 2005, a admis recursul pe un motiv reţinut din oficiu, art. 304 pct. 3 C. proc. civ., justificat de faptul că raporturile juridice deduse judecăţii fiind de drept comercial, şi cum litigiul este neevaluabil în bani competenţa în primă instanţă conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aparţine Tribunalului Suceava.

Rejudecând în fond, Tribunalul Suceava prin sentinţa nr. 35 din 20 ianuarie 2006, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei reţinând că anularea unui titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 este condiţionată de dovedirea de către reclamant pe de o parte a interesului de a acţiona şi pe de alta de perspectiva concretă a folosului practic pe care l-ar obţine prin admiterea acţiunii, respectiv constituirea în propria persoană a dreptului de proprietate pe respectivul teren, ori în speţă reclamanta nu a făcut dovada că pentru acest teren ea sau autoarea ei are certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta, criticile vizând încălcarea normelor de competenţă materială, mai mult nu s-a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 câtă vreme justifică un interes întrucât este proprietara activelor aflate pe terenul în litigiu.

Prin Decizia nr. 40 din 5 aprilie 2006, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că au fost respectate normele de competenţă materială în soluţionarea pe fond a litigiului întrucât obiectul acţiunii l-a constituit anularea parţială a titlului de proprietate pentru un teren care susţine că este aferent activelor care fac parte din patrimoniul societăţii.

Pe fond instanţa de apel a apreciat că deşi apelanta-reclamantă invocă că pe terenul respectiv are construcţie, aşa cum a recunoscut şi în acţiune nu are constituit dreptul de proprietate conform HG nr. 834/1991.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat autoarei apelantei se referă la parcela virană 5006/2 din C.F. 8089 Rădăuţi şi nu include terenul reconstituit pârâtului B.A.

Cu petiţia înregistrată, la data de 23 mai 2006, reclamanta SC P.C. SRL a declarat recurs criticile făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

Se susţine că litigiul a fost judecat de o instanţă necompetentă, întrucât s-a solicitat nulitatea parţială a unui titlu de proprietate în condiţiile art. III din Legea nr. 169/1995 de aplicare a Legii nr. 18/1991, competenţa aparţinând instanţei de drept comun.

Pe fond se susţine că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în sensul că, pe terenul care s-a emis acest titlu de proprietate există investiţii încă din anul 1995 fiind cumpărate de la F.P.S., iar prin emiterea acestui titlu de proprietate diminuează suprafaţa certificatului de proprietate nr. 0015/1994 emis în baza HG nr. 834/1991.

Recursul este nefondat.

Obiectul litigiului l-a constituit nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 3861 din 1 septembrie 2003 pentru suprafaţa de 438 mp, parcela virană 5910 carte funciară 16241 Rădăuţi emis pe numele B.A., motivând că aceasta face parte din fondul său de comerţ.

În aceste condiţii având în vedere dispoziţiile art. 4 şi 56 C. com., justificat litigiul s-a judecat sub jurisdicţie comercială.

De altfel competenţa de soluţionare a cauzei de către o instanţă comercială a fost stabilită irevocabil în recurs de către Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 1165 din 4 iulie 2005 critica formulată pe acest aspect fiind nejustificată.

Cu privire la criticile formulate pe fondul pricinii, deşi susţine încălcarea legii nu face dovada la ce norme legale se referă, susţinerile fiind contradictorii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel prin sentinţa civilă nr. 243 din 18 ianuarie 1995 a Judecătoriei Rădăuţi s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtului B.A. cu privire la suprafaţa în litigiu.

Ca urmare la data de 1 septembrie 2003 s-a eliberat titlul de proprietate şi cu această suprafaţă de teren s-a intabulat în C.F. 16241 a comunei cadastrale Rădăuţi.

Deşi recurenta invocă faptul că pe acest teren s-ar afla construcţii proprietatea sa, aşa cum recunoaşte în petitul acţiunii nu are constituit dreptul de proprietate şi nici măcar nu este declanşată procedura în acest sens.

De altfel SC C. SA de la care reclamanta recurentă a preluat toate activele şi pasivele a avut constituit dreptul de proprietate numai asupra terenului aferent construcţiilor situaţie în care nu se justifică criticile formulate soluţia fiind legală.

Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.C. SRL RĂDĂUŢI, împotriva deciziei nr. 40 din 5 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1044/2007. Comercial