ICCJ. Decizia nr. 1286/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1286/2007
Dosar nr. 6027/59/2006
Şedinţa publică din 21 martie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă;
Reclamanta SC B.N.R. a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1815 din 6 iunie 2002, în contradictoriu cu pârâta SC B.G. SA şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară în C.F.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că procura nr. 342 din 6 iunie 2002 a fost emisă din eroare de către societatea reclamantă nedescoperindu-se că acelaşi imobil fusese deja înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 octombrie 1993 între aceleaşi părţi şi că această înstrăinare a fost deja intabulată în C.F. nr. 7283 Cîlnic, în 1995.
Cu ocazia autentificării nu s-a făcut o identificare corectă a spaţiului indicat în procură.
Se susţine că este o eroare asupra substanţei lucrului şi că nu s-a făcut plata preţului, fapt ce atrage nulitatea absolută a actului de vânzare – cumpărare pentru eroare, pentru lipsa consimţământului şi absenţa cauzei.
Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa civilă nr. 2017 din 28 iunie 2006. a respins acţiunea reclamantei privind constatarea nulităţii absolute.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că este doar o eroare materială privinddenumirea străzii şi nu o eroare asupra substanţei obiectului contractului de vânzare şi nici nu a fost viciat consimţământul reprezentantului reclamantei, acesta având posibilitatea să nu semneze contractul în faţa notarului după ce l-a citit.
Referitor la individualizarea imobilului s-a apreciat că aceasta a fost făcută corect prin C.F. şi nr. topo, neconcordanţa dintre străzi fiind doar o eroare materială.
În apelul reclamantei, Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia nr. 199 din 9 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, acest apel reţinând că nr. topo este identic iar în privinţa străzii s-a strecurat o eroare. Nu strada este elemental esenţial ci, parcela, construcţia şi proprietarul conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 7/1996.
În ceea ce priveşte lipsa cauzei s-a apreciat că se aplică dispoziţiile art. 967 alin. (2) C. civ., potrivit căruia cauza este prezumată şi nu s-a făcut dovada contrară. De asemenea, neplata preţului nu este o cauză de nulitate absolută.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că Decizia este motivată contradictoriu reţinându-se că preţul a fost plătit şi stabilit pentru spaţiul din str.Făgăraşului, nr. 9/ A şi nu pentru cel din Bulevardul Republicii iar licitaţia s-a făcut pentru spaţiul din str. Făgăraşului.
Se mai arată că a fost încălcat art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., privind obligaţia judecătorului de aflare a adevărului. Recurenta consideră că se impunea administrarea probei cu interogatoriul pârâtei cât şi proba cu martori cu privire la reprezentarea realităţii la momentul încheierii actului, doar astfel putându-se lămuri care a fost bunul în legătură cu care s-a dorit încheierea contractului.
O altă critică priveşte preţul indicat în cuprinsul contractului, acesta a fost stabilit şi achitat în octombrie 2003 şi se referă la spaţiul din str.Făgăraşului, şi nicidecum pe cel din Bulevardul Republicii. Acest preţ rezultă din procesul verbal de licitaţie din 11 octombrie 1993 la suma de 9.170.700 lei.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că nu există contradicţii în motivarea deciziei ci se face o explicaţie argumentată cu privire la modul de individualizare a imobilului vândut, aceea prin intermediul nr. de carte funciară şi număr topografic. De altfel, instanţele nici nu au fost preocupate de lămurirea acestui aspect dacă preţul plătit era cel pentru imobilul din Str. Republicii pentru că motivul de nulitate absolută invocată se referea la obiectul contractului. Cum obiectul contractului este identic cu cel din procură rezultă că voinţa părţilor nu a fost afectată de o eroare obstacol. Limitele investirii nu îngăduie analizarea unui alt motiv de nulitate-nedeterminarea preţului şi neachitarea acestuia astfel încât pentru acest motiv de recurs nu se poate schimba soluţia instanţelor de fond şi de apel.
Aşadar eroarea obstacol, în speţă se analizează doar cu privire la actul prin care s-a exprimat consimţământul respectiv procura, act în care imobilul vândut este identificat după elementele esenţiale în materie imobiliară: nr. topo şi nr. de carte funciară. Întrucât acestea sunt aceleaşi şi în procură şi în contractul a cărui nulitate se cere, soluţia instanţelor apare ca legală sub aspectele formale analizate, în limitele investirii.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiat; judecătorii nu au încălcat obligaţia prevăzută de art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., privind stăruinţa în aflarea adevărului, ei limitându-se la analizarea motivului de nulitate absolută invocat-eroarea obstacol privind obiectul contractului.
Aşa cum s-a mai menţionat aspectele privind preţul sau neplata lui, nu au fost analizate decât ca argumente adiacente, instanţele nefiind investite cu un motiv de nulitate absolută rezultând din inexistenţa preţului sau alte elemente legate de acesta care ar afecta valabilitatea contractului sau ar putea determina nulitatea absolută a acestuia.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.N.R împotriva deciziei nr. 199/ A/COM din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1428/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 877/2007. Comercial → |
|---|
