ICCJ. Decizia nr. 647/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 647/2007
Dosar nr. 478/44/2006
Şedinţa publică din 9 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la data de 11 mai 2004, reclamanta SC C.P. SA ALBA IULIA, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA Teiuş reprezentată legal prin lichidatorul judiciar desemnat, ca prin hotărârea instanţei să se dispună rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare cumpărare încheiat cu aceasta la data de 16 mai 2002 şi autentificat sub nr. 941 din 13 iunie 2002, cu privire la bunurile pe care pârâta nu le mai are în proprietate şi nu le poate preda, respectiv linie îmbuteliere sucuri, 984 ml cale ferată şi 1800 ml conductă de gaz metan.
Printr-un al doilea capăt de cerere, reclamanta a solicitat scăderea corespunzătoare a preţului stabilit în contract, în funcţie de valoarea de circulaţie a bunurilor menţionate.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat contractul de vânzare cumpărare, fiind declarată câştigătoare a licitaţiei organizate pentru vânzarea patrimoniului societăţii pârâtei, aflate în procedura lichidării judiciare că cele trei bunuri indicate în petitul cererii nu mai există (linia de îmbuteliere sucuri) iar calea ferată şi conducta de gaz metan sunt diminuate sub aspectul cantităţii.
Prin Încheierea nr. 2258 din data de 13 aprilie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Alba la Tribunalul Brăila.
Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, astfel investit, prin încheierea de şedinţă din data de 7 septembrie 2005, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţii invocate de pârâtă în apărare şi a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie, în interesul pârâtei formulată de D.G.F.P. Alba.
Tribunalul a apreciat că cele statuate prin sentinţa civilă nr. 3 din 10 ianuarie 2003 definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 244 din 22 ianuarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu conferă autoritate de lucru judecat nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., sub aspectul identităţii de obiect şi cauză, faţă de prezenta cerere, iar cu privire la prescripţie, instanţa constată că obiectul cererii este un contract în derulare astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fond, Tribunalul, prin sentinţa nr. 163/ FCOM din data de 7 noiembrie 2005, a respins acţiunea introductivă formulată de reclamantă, ca nefondată, şi a admis cererea de intervenţie accesorie, în interesul pârâtei formulată de intervenienta D.G.F.P. ALBA.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut din analiza materialului probator administrat în cauză că reclamanta-cumpărătoare a preluat activele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, în baza procesului verbal de predare-preluare încheiat la 20 mai 2002, proces verbal care face trimitere la listele de inventariere a bunurilor şi este semnat fără obiecţiuni de către reprezentanţii legali ai reclamantei, care au făcut parte din comisia de inventariere.
Concluzionând, tribunalul apreciază că reclamanta a cunoscut anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare care este situaţia activelor pe care le-a achiziţionat în bloc şi nu la bucată.
Apelul declarat de reclamanta împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia civilă nr. 60/ A pronunţată la data de 14 aprilie 2006.
Răspunzând criticilor de netemeinicie şi nelegalitate invocate, instanţa de apel constată următoarele:
Potrivit contractului de vânzare cumpărare a cărui rezoluţiune parţială se solicită reclamanta a cumpărat active corporale din patrimoniul pârâtei aflate în procedura falimentului, la preţul de 25 miliarde lei vechi plus TVA, părţile convenind ca predarea activelor astfel achiziţionate să se efectueze pe baza unui proces verbal de inventariere ce face parte integrantă din contract şi care a fost finalizat la 4 februarie 2002, proces verbal ce confirmă existenţa faptică a bunurilor mobile şi imobile din raportul de evaluare întocmit în cadrul procedurii falimentului pârâtei.
Or, reţine instanţa, linia de îmbuteliere sucuri nu a făcut obiectul vânzării, aşa cum se menţionează în procesul verbal de inventariere semnat fără obiecţiuni de reclamantă.
Totodată, instanţa constată că reclamanta în susţinerea cererii sale reiterează motivele avute în vedere în cererea în evicţiune ce a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 31/2003 a Curţii de Apel Ploieşti şi deşi nu sunt întrunite cerinţele autorităţii de lucru judecat, situaţia de fapt reţinut prin acea sentinţă, este identică cu cea din prezenta cauză, iar scopul urmărit de reclamantă este acelaşi, reducerea preţului, astfel că sub aspectul situaţiei de fapt constatările referitoare la bunurile care au făcut obiectul vânzării nu mai pot fi puse în discuţie.
În contra acestei decizii reclamanta a declarat, în termen legal recurs, solicitând în principal casarea cu trimitere spre o nouă judecată a cauzei de către instanţa de apel, iar în subsidiar modificarea deciziei atacate.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii sub următoarele aspecte:
- instanţa de apel s-a pronunţat pe excepţia autorităţii de lucru judecat, fără a mai intra în cercetarea fondului, iar soluţia adoptată este nelegală între cele două cauze neexistând tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ.;
- chiar dacă o parte din temeiurile de drept şi de fapt invocate în cele două cauze sunt comune, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat în condiţiile în care prima acţiune a fost soluţionată de Curtea de Apel din perspectiva prevederilor Legii nr. 29/1990;
- hotărârea este nelegală deoarece instanţa de fond a respins proba cu expertiză solicitată, deşi era utilă şi pertinentă, iar instanţa de apel, a examinat cauza cu superficialitate fără să intre în analiza textelor de lege invocate în susţinerea sa;
- rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare-cumpărare convenit este posibilă în raport de prevederile art. 1348 C. civ. ,potrivit cărora nu se strică vânzarea din cauza unor lipsuri din obiectul vânzării în situaţia evicţiunii;
- în cauză executarea contractului nu mai este posibilă deoarece pârâta aflată în faliment nu mai are bunuri şi nici posibilitatea de restituire a preţului astfel că se impune aplicarea art. 1348 C. civ., care consacră în realitate o rezoluţiune parţială a contractului;
1. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată că motivul de nelegalitate invocat, încălcarea şi aplicarea greşită a legii nu subzistă pentru considerentele ce urmează:
2. Obiectul contractului de vânzare cumpărare convenit de părţi la data de 4 februarie 2002 l-au constituit „active corporale din patrimoniul societăţii vânzătoare, aflate în procedura falimentului, patrimoniu determinat prin raportul de evaluare întocmit în această procedură, activele corporale vândute fiind cele menţionate în inventarierea realizată de reprezentanţii celor două părţi anterior încheierii contractului de vânzare şi finalizată prin procesul verbal de predare primire încheiat la 4 februarie 2002.
Prin urmare obiectul contractului „active corporale" a fost determinat cu ocazia întocmirii inventarierii bunurilor din patrimoniu societăţii, cu referire la expertiza tehnică efectuată în procedura falimentului vânzătoarei, care stabilea evaluarea acestora.
Cu alte cuvinte obiectul contractului determinabil în raport de evaluarea efectuată în procedura falimentului vânzătoarei, a fost determinat prin inventarierea prealabilă vânzării finalizată cu procesul verbal de predare preluare a bunurilor, ce face parte integrantă din contract aşa cum prevede clauza de la pct. 8.4 din cuprinsul acestuia.
3. Recurenta-reclamantă a participat la inventarierea prealabilă a bunurilor ce urmau să-i intre în proprietate şi a semnat procesul verbal de predare primire fără obiecţiuni, obligându-se să plătească pentru bunurile cumpărate şi identificate în actele de inventariere preţul de 25 miliarde lei plus TVA, linia de îmbuteliere sucuri nefăcând obiectul vânzării aşa cum se menţionează expres în procesul verbal de predare-primire.
4. Raportat la temeiul de drept pe care recurenta reclamantă îşi fundamentează acţiunea introductivă, art. 1020 C. civ., curtea constată că ipoteza textului de lege nu este îndeplinită, de vreme ce, necontestat bunurile ce au făcut obiectul vânzării au fost predate cumpărătorului, care a confirmat primirea lor semnând procesul verbal de predare-primire.
5. Potrivit art. 1326 C. civ., vânzătorul este dator să predea lucrul vândut în măsura determinată prin contract, or, sub acest aspect activele corporale vândute au fost predate, astfel cum au fost inventariate în prealabil, prin participarea cumpărătorului, aşa încât nu i se poate imputa vânzătorului neîndeplinirea obligaţiei principale de predare a bunurilor de natură să impună concluzia desfiinţării, chiar parţiale a contractului.
6. Este adevărat că vânzarea în cauză, respectiv vânzarea în bloc a bunurilor falitei, a fost „concepută" cu expresia măsurii înaintea desemnării obiectului său, aşa cum rezultă din cuprinsul clauzei 2.3 din contract şi se supune regulilor speciale instituite de art. 1329 şi următ. C. civ. dar, sub acest aspect părţile au stabilit o stipulaţie contrară prin clauza înserată la art. 3.2 din contract potrivit căreia cumpărătorul are dreptul să semnaleze eventualele lipsuri şi să ceară compensarea lor cu alte bunuri, fără modificarea preţului vânzării.
7. Prin urmare, chiar dacă reclamanta ar susţine cu temei, că liniile de cale ferată sau conducta de gaz metan, nu corespund suprafeţelor din procesul verbal de predare primire, potrivit celor convenite în contract, care este legea părţilor şi lege pentru instanţă, ea nu poate solicita modificarea preţului, în speţă reducerea acestuia, ci numai compensarea cu alte bunuri, or, acţiunea sa introductivă nu a fost formulată în aceşti termeni.
8. Referitor la critica potrivit căreia instanţa de apel a examinat cauza numai pe excepţia autorităţii de lucru judecat, susţinerea recurentei este nefondată.
Instanţa de apel răspunzând motivelor de apel s-a pronunţat pe fondul cererii de rezoluţiune a contractului statuând în mod just că pârâta nu se face vinovată de neexecutarea obligaţiilor asumate.
Totodată instanţa a examinat şi chestiunea autorităţii de lucru judecat invocată de intimată în apărare, dar şi din perspectiva faptului că reclamanta invoca în argumentarea sa dispoziţiile privitoare la evicţiune respectiv art. 1348 C. civ.
Or, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, prima acţiune, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 3/2003 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 224/2004 a Înaltei Curţi viza aplicarea dispoziţiilor privitoare la evicţiune şi nu la rezoluţiunea contractului.
Hotărârea pronunţată nu conferă autoritate de lucru judecat deoarece obiectul şi cauza acţiunii sunt diferite de obiectul şi cauza prezentei acţiuni, dar împrejurările de fapt sunt aceleaşi, iar constatările instanţei pe aceste aspecte, au putere de lucru judecat, în sensul că au o valoare probantă în a II-a acţiune.
Autoritatea de lucru judecat se ataşează dispozitivului hotărârii, adică la ceea ce a fost judecat, în prima acţiune, neîndeplinirea condiţiilor evicţiunii.
Considerentele instanţei, decisive pentru a justifica soluţia adoptată, se întemeiază în fapt pe predarea primirea efectivă a bunurilor inventariate consemnată în procesul verbal din 4 februarie 2002 şi listele anexe acestuia, au putere de lucru judecat, deoarece nu se poate face abstracţie de ceea ce constituie susţinerea dispozitivului.
Pretenţiile alegate de reclamantă în cele două acţiuni se fundamentează pe aceeaşi situaţie de fapt, nepredarea activelor corporale ce au făcut obiectul vânzării şi prin urmare ceea ce s-a reţinut sub acest aspect prin prima hotărâre nu poate fi lipsit de efecte.
Faţă de cele ce preced Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.P. SA ALBA IULIA, împotriva deciziei nr. 60 din 14 aprilie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1902/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1173/2007. Comercial → |
|---|
