ICCJ. Decizia nr. 1523/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1523/2007
Dosar nr. 3694/46/2006
Şedinţa publică din 25 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 ianuarie 2006 la Tribunalul Comercial Argeş, reclamantul M.D. a chemat în judecată pe pârâţii SC G.I. SRL, M.V. ŞI M.G. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută privind actul adiţional şi contractul de cesiune având ca dată certă nr. 2552-2553 din 24 mai 2005 şi obligarea pârâţilor să cesioneze cota parte din ceea ce i se cuvine, aferentă celor 16 certificate predate (1840) acţiuni, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii se arată, în esenţă că între reclamantul şi pârâtul M.V. a intervenit o convenţie, prin care s-a predat acestuia un număr de 16 certificate pentru a fi valorificate la SC A. SA PITEŞTI iar pârâtul urmând să-i asigure avantajele ce rezultă din valorificarea acestor certificate, obligaţie ce a fost onorată până în luna aprilie 2005.
Ulterior, pârâtul a cesionat SC G.I. SRL al cărui unic asociat şi administrator era, către soţia sa pârâta M.G., prin aceasta încetând să-i mai asigure reclamantului beneficiile ce i se cuveneau din valorificarea celor 16 certificate de proprietate.
Pârâţii M.V. şi M.B. prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 14 februarie 2006 au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în baza Legii nr. 31/1990 şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii, iar pe fond au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât scopul pentru care i-au fost predate cele 16 certificate pârâtului M.V. nu a fost acela de a le subscrie în cadrul privatizării de masă la SC A. SA, ci de a le vinde pe piaţa neagră.
Prin sentinţa comercială nr. 365 din 20 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Comercial Argeş a admis acţiunea formulată de reclamantul M.D. împotriva pârâţilor M.V., M.G. şi SC G.I. SRL PITEŞTI şi a constatat nulitatea absolută a actului adiţional şi contractului de cesiune având ca dată certă nr. 2552-2553 din 23 mai 2005, obligând pe pârâţi să cesioneze reclamantului următoarele acţiuni şi bunuri: 16 certificate + 115 acţiuni = 1840 acţiuni din care 1800 acţiuni corespunzător bunului în natură din Calea Bucureşti, Bloc U2-U3 parter = 94.842.000 lei, o suprafaţă de 142,56 mp de la Societatea G.I. SRL şi un număr de 40 acţiuni + 75.654 lei/acţiune = 3.025.360 lei, reprezentând 11,66 suprafaţa construită = 2605508 lei x 10,75 mp suprafaţă teren = 419.852 lei de la SC C. SRL.
A obligat pe pârâţi să plătească reclamantului suma de 757 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că între reclamant şi pârâtul M.V. a intervenit o conveţie prin care primul preda secundului 16 certificate de proprietate pentru a fi depuse în cadrul procesului de privatizare prin metoda M.E.B.O. la SC A. şi astfel să-i fie asigurate beneficiile corespunzătoare.
Până în luna aprilie 2005 pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile din convenţie mai exact până când acesta a cesionat SC G.I. SRL al cărui unic administrator şi asociat era, către soţia sa, pârâta M.G. conform contractului 2552 şi 2553 din 24 mai 2005 prin aceasta înţelegând să nu-i mai asigure reclamantului beneficiile ce i se cuveneau din valorificarea celor 16 certificate ce se regăsesc în spaţiul primit cu ocazia dizolvării SC A. SA.
Atitudinea pârâtului este ilegală încât se impune să se constate nulitatea absolută a celor două acte încheiate între părţi, la cererea reclamantului care au calitate procesuală activă.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii aceasta nu poate fi reţinută, neavând legătură cu cauza iar prin expertiza contabilă s-a dovedit preluarea spaţiului şi pentru cele 1840 de acţiuni, proprietatea reclamantului al cărui interes legal şi actual a fost afectat prin actele încheiate de către pârâţi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii M.V., M.G. şi SC G.I. SRL PITEŞTI.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 108/ A-C din 6 decembrie 2006, a admis apelurile formulate de pârâţii M.V., M.G. şi SC G.I. SRL PITEŞTI şi a schimbat în tot sentinţa primei instanţe în sensul că a respins acţiunea şi a obligat pe intimatul-reclamant să plătească apelanţilor-pârâţi suma de 1.756 lei RON, cheltuieli de judecată la fond şi în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de control judiciar a reţinut că din coroborarea tuturor probelor de la dosarul cauzei rezultă că:
- nu a existat nici o înţelegere privind predarea de către pârât a unor acţiuni, respectiv a unui spaţiu comercial către reclamant;
- nu a existat vreo înţelegere privind transmiterea proprietăţii unor acţiuni sau părţi sociale, ori echivalentul pretins al acestora în bunuri;
- dacă pârâtul ar fi primit 22 de certificate în ordinea menţionată în convenţie, le-ar fi predat în aceiaşi ordine la SC A. SA fără să le amestece cu cele pe care le deţinea şi ar fi susţinut exact primele 6 certificate în convenţie.
Este întemeiată susţinerea din apel potrivit căreia instanţa de fond a obligat pe pârâţi să predea reclamantului bunuri din patrimoniul unei societăţi comerciale ce nu a fost parte în litigiu (SC C. SRL), să cesioneze acţiuni ale acestei persoane juridice ce are şi alţi acţionari decât părţile cu nesocotirea dispoziţiilor art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, timbrat reclamantul M.D. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că:
- instanţa de apel a încălcat în mod grosolan prevederile dispoziţiilor art. 89 C. proc. civ. când a procedat la încadrarea în drept a acţiunii;
- instanţa de apel în mod eronat şi datorită susţinerii a tratat întreg litigiul ca o cauză comercială;
- în ceea ce priveşte existenţa unei convenţii scrise între părţi, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că reclamantul nu a făcut vorbire în acţiune de aceasta şi că un astfel de înscris a fost depus numai o dată cu introducerea raportului de expertiză deoarece s-a făcut vorbire în acţiune de convenţie şi s-a şi interogat pârâtul cu privire la înscrisul şi semnătura de pe copia acestei convenţii şi a fost depusă la instanţă înainte de a se depune raportul de expertiză;
- în ceea ce priveşte expertiza, instanţa de apel în mod greşit a considerat-o neconcludentă întrucât aceasta este făcută cu competenţă şi în existenţa unei persoane supercalificate şi s-a pronunţat expres asupra unor obiective cenzurate de prima instanţă.
- în ceea ce priveşte chitanţa (respectiv convenţia scrisă) în mod greşit instanţa de apel a considerat că ultimul rând pare adăugat cu un alt instrument de scris, fiind înghesuit între rândul din faţă al semnăturii pentru ca apoi să spună că nu îndeplineşte cerinţele art. 118 şi următoarele C. civ., apreciind că nu-l poate socoti determinant în soluţionarea pricinii faţă de art. 172 C. proc. civ., deoarece înscrisul sub semnătură privată poate fi socotită un început de dovadă scrisă putând fi completat cu martori, expertiză ceea ce în speţă s-a şi făcut.
- instanţa de apel înlătură în mod abuziv şi declaraţiile celor doi martori pe motiv că nu sunt absolut identice deoarece declaraţiile martorilor sunt făcute la un interval destul de lung de la data când au luat parte la discuţiile dintre cei doi fraţi şi trecerea timpului poate şterge din memorie unele împrejurări care nu influenţează faptul că părţile au convenit ca în schimbul predării unor certificate de proprietate să se asigure celui ce le-a înmânat la acea dată toate foloasele ce decurg din folosirea acestora.
- Decizia pronunţată în cauză este dată cu încălcarea legii şi în ceea ce priveşte rezolvarea prescripţiei pretinzând că termenul de prescripţii ar fi început să curgă de la 28 martie 2002 şi s-a sfârşit la 19 martie 2005 deoarece termenul de prescripţie curge de la data la care pârâtul a încercat să nu-şi mai execute obligaţia.
Recurentul-reclamant M.D. a solicitat în baza art. 304 punctele de 7, 8, 9 C. proc. civ., admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris casarea deciziei atacate şi respingerea apelului făcut de pârâţi cu cheltuieli de judecată la fond, apel şi recurs şi anularea obligaţiilor de a plătii cheltuieli de judecată apelanţilor pârâţi în sumă de 1756 lei.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Instanţa de apel a pus în discuţie părţilor calificarea pretenţiilor reclamantului în vederea stabilirii cu claritate a obiectului judecăţii şi a procedat în concordanţă cu dispoziţiile art. 84 şi 129 C. proc. civ., tocmai pentru a stabili cu claritate căror reguli trebuie să se supună cererile recurentului reclamant.
Este total eronată susţinerea recurentului că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., atunci când a procedat la corecta calificare a pretenţiilor reclamantului deoarece a soluţionat întocmai cererea reclamantului procedând însă la o calificare juridică corespunzătoare, ceea ce legea nu interzice, ba chiar permite instanţei potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ.
Criticile recurentului că în mod eronat şi numai datorită rutinei instanţa de apel a tratat întreg litigiul ca pe o cauză comercială sunt inadmisibile întrucât recurentul nu clarifică în cererea de recurs căror dispoziţii legale ar trebui să se supună pretenţiile sale.
2. În mod corect instanţa de apel a stabilit că pretinsa convenţie dintre părţi nu ar putea avea un alt aspect juridic decât acela al unui contract de prete non.
În ceea ce priveşte stabilirea stării de fapt raportat la expertiza întocmită în cauză şi la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, se apreciază că aceste critici vizează aspecte legate de netemeinicie şi nu de nelegalitatea hotărârii.
În condiţiile abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ., instanţa de control judiciar nu mai poate supune controlului în această fază aceste critici.
În mod corect instanţa de apel a stabilit că înscrisul nu corespunde cerinţelor art. 1180 şi următoarele C. civ. şi nu poate fi considerat determinant pentru soluţionarea pricinii şi faţă de prevederile art. 172 C. proc. civ., iar menţiunile din cuprinsul său pot fi avute în vedere numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză respectiv înscrisurile depuse la dosar şi depoziţiile celor doi martori audiaţi atât în faţa instanţei de fond cât şi în apel.
În mod corect instanţa de apel a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Din analiza probelor de la dosarul cauzei rezultă că instanţa de apel a soluţionat în mod corect actul dedus judecăţii ţinând cont de prevederile legale şi de probatoriile administrate în cauză.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurentul-reclamant la plata sumei de 1650 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat către intimaţii-pârâţi.
Faţă de cele ce preced rezultă că Decizia atacată este legală şi drept urmare, Înalta Curte va respinge recursul, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva deciziei nr. 108/ A-C din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurentul-reclamant către intimaţii-pârâţi la 1650 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1652/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1522/2007. Comercial → |
|---|
