ICCJ. Decizia nr. 1428/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1428/2007
Dosar nr. 10575/1/2006
Şedinţa publică din 20 aprilie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3 799/2005 la Tribunalul Prahova, reclamanta SC S.C.SRL PLOIEŞTI prin lichidator judiciar SC C.C. SRL PLOIEŞTI a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.N.P. P. SA BUCUREŞTI, ca prin sentinţa ce se va pronunţa aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 1.598.191.938 lei reactualizată, pentru cele 25 sucursale indicate în petitul acţiunii.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că la data de 10 ianuarie 2003 a încheiat cu pârâta un protocol prin care s-a convenit aprovizionarea cu mărfuri a sucursalelor pârâtei în baza comenzilor făcute de acestea, plata urmând să se facă în 30 de zile de la data livrării mărfurilor.
S-a precizat că reclamanta, în baza acestui protocol a încheiat contracte cu Sucursalele SC P. SA, livrându-le mărfuri până la 9 decembrie 2003 când pârâta a dat dispoziţie acestora să sisteze plăţile, acest refuz la plată fiind nejustificat.
Sucursalele P. PRAHOVA, Bacău, Constanţa şi Iaşi au formulat cereri reconvenţionale, prin care au solicitat obligarea reclamantelor să-şi ridice stocurile de marfa greu vandabile.
Pârâtele au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând excepţiile prematurităţii acestora.
Prin încheierea din 7 septembrie 2005, Tribunalul Prahova a respins excepţia, apreciind că reclamanta a făcut dovada concilierii directe cu părţile şi a luat act de renunţarea la excepţia necompetenţei teritoriale invocată de P. IAŞI.
Analizând probatoriul administrat, prin sentinţa nr. 547 din 23 noiembrie 2005, Tribunalul Prahova, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtelor şi a admis acţiunea reclamantei, obligând cele 25 sucursale ale pârâtei proporţional cu contravaloarea mărfurilor primite şi neonorate la plată plus dobânzi calculate potrivit OG nr. 9/2001, pentru sucursalele care nu au avut prevăzute în contract clauză penală şi la penalităţi de întârziere pentru sucursalele P. Sălaj şi P. Braşov.
A respins cererile reconvenţionale formulate de P. Prahova, P. Braşov, P. Constanţa şi P. Iaşi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că raporturile comerciale dintre reclamantă şi pârâte s-au desfăşurat în baza Protocolului încheiat la 10 ianuarie 2003, prin care s-a stabilit că plăţile trebuiau făcute în 30 de zile de la livrare, pârâtele fiind răspunzătoare de stocurile create şi de neînştiinţarea în timp util a reclamantei în legătură cu produsele greu vandabile sau cu termenul de garanţie depăşit.
Instanţa a reţinut că prin adresa nr. 4001 din 5 decembrie 2003 pârâta S.N.P. P. SA a solicitat sucursalelor ca până la 11 decembrie 2003 să transmită departamentului comercial situaţia la zi a vânzărilor şi, modalitatea de plată a facturilor, situaţia mărfurilor nevândute, solicitând totodată sistarea plăţilor către reclamantă, care la rândul său avea datorii către SC R. SA Valea Călugărească.
Prima instanţă a stabilit că reclamanta nu a fost înştiinţată să ridice produsele greu vandabile astfel că datoria Sucursalelor S.N.P. P. SA către aceasta este de 2.758.129.534 lei din care 2.054.282.211 lei, reprezintă contravaloare marfa, iar 566.409.805 lei dobânzi calculate conform OG nr. 9/2001 şi 137.437.518 lei penalităţi, conform clauzei penale din contractele încheiate cu P. Sălaj şi P. Braşov.
Întinderea pretenţiilor a fost stabilită de instanţă pe baza expertizei efectuată.
Tribunalul Prahova a reţinut calitatea procesuală a pârâtelor, apreciind că cele 25 sucursale ale S.N.P. P. sunt dezmembrăminte ale acesteia, cu gestiune şi autonomie proprie, situaţie juridică ce le permite potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., să stea singure în instanţă.
Respingerea cererii reconvenţionale a fost motivată, pe considerentul că nu au fost dovedite.
Prin încheierea din 8 februarie 2006 s-a admis cererea de îndreptare eroare materială, introdusă de pârâta S.N.P. P., astfel că în dispozitiv s-a menţionat că Sucursala P. Vâlcea, a fost obligată să plătească reclamantei 34.420.463 lei; contravaloare marfa, în loc de 2.054.282.211 lei sumă menţionată eronat în dispozitiv.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, S.N.P. P. SA BUCUREŞTI în nume propriu şi pentru cele 25 de sucursale şi în nume propriu Sucursala P. Vâlcea, Sucursala P. Cluj, Sucursala P. Vrancea şi Sucursala P. Buzău.
Apelanta pârâtă S.N.P. P. SA BUCUREŞTI a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că s-a pronunţat cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., şi că instanţa a preluat greşit concluziile raportului de expertiză, deşi acesta a stabilit în mod eronat dobânzi şi penalităţi pentru marfa aflată în stoc, expertul nerăspunzând obiectivului nr. 2 stabilit de instanţă, ce vizează valoarea mărfurilor rămase în stoc.
S-a susţinut şi faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate.
Apelanta a invocat stabilirea greşită a stării de fapt cu privire la produsele aflate în stoc şi cu privire la datoria reclamantei intimate faţă de SC R. SA Valea Călugărească.
Apelanta Sucursala P. Vâlcea a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi anume pentru stabilirea greşită a sumei ce o are de achitat şi, pentru nelegalitate, susţinând că nu a fost citată în cauză.
Apelanta Sucursala P. Cluj, a criticat sentinţa invocând reţinerea greşită a stării de fapt şi interpretarea eronată a clauzei 7.1 din contractul 760/2003.
Apelanta P. Vrancea, a invocat obligarea nelegală la plata sumei de 27.758.064 lei în loc de 9.638.833.
Apelanta Sucursala P. Bacău a invocat reţinerea greşită a stării de fapt, susţinând că nu este nici o legătură de cauzalitate între contractul de vânzare-cumpărare nr. 23/ A din 7 aprilie 2003, încheiat cu intimata reclamantă şi Protocolul nr. 10 ianuarie 2003, a cărui valabilitate a expirat după 15 zile.
Analizând temeinicia şi legalitatea sentinţei, prin prisma criticilor invocate, Curtea, prin Decizia nr. 92 din 3 aprilie 2006 pronunţată în dosarul nr. 2288/2006, a admis apelurile declarate de SC P. SA şi Sucursala P. Vâlcea, schimbând în parte sentinţa atacată, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Sucursalei P. Vâlcea, respingând acţiunea faţă de aceasta.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
S-au respins celelalte apeluri.
S-a obligat reclamanta intimată la 1.587.710 lei cheltuieli de judecată către pârâta apelantă SC P. SA Bucureşti.
Cu privire la apelul pârâtei SC P. SA BUCUREŞTI:
Prima critică formulată de apelantă, privind nemotivarea corespunzătoare în fapt şi în drept a sentinţei atacate, este nefondată, hotărârea primei instanţe fiind motivată amplu în fapt şi în drept, în considerentele acesteia prezentându-se situaţia de fapt care a format convingerea instanţei asupra pretenţiilor intimatei reclamante şi făcându-se încadrarea juridică potrivită celor reţinute.
Cum şi apelul Sucursalei P. Vâlcea vizează acelaşi aspect, în temeiul art. 297 C. proc. civ., Curtea a admis apelul, schimbând în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Sucursalei P. Vâlcea şi a înlăturat obligaţia acesteia de a plăti suma de 34.420.463 lei contravaloare marfa şi 7.093.312 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Faţă de soluţia pronunţată privind apelul pârâtelor S.N.P. P. SA BUCUREŞTI şi SUCURSALA P. Vâlcea, prin care nu s-au schimbat obligaţiile de plată stabilite corect de prima instanţă, înlăturându-se numai obligaţia de plată a apelantei pârâte Sucursala P. Vâlcea, care nu a fost chemată în judecată, Curtea a respins cererea de suspendare a executării formulată de apelanta-pârâtă S.N.P. P. SA BUCUREŞTI, în temeiul art. 280 C. proc. civ.
Cu privire la apelul formulat de pârâta Sucursala P. Cluj, s-a reţinut:
Apelanta nu a contestat cuantumul sumei pe care a fost obligată să o plătească intimatei reclamante, însă a susţinut că aceasta din urmă nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, întrucât, deşi a fost înştiinţată cu adresele 2902 din 7 mai 2003 şi 4353 din 17 iulie 2003 să se prezinte pentru a-şi ridica stocul de marfa cu mişcare lentă (viteza de rotaţie peste 60 de zile) aceasta nu a dat curs acestei solicitări, încălcând astfel clauzele Protocolului 137 din 10 ianuarie 2003 şi art. 7.1 din contractul încheiat cu intimata-reclamantă.
Cu privire la apelul pârâtei Sucursala P. Vrancea, s-a reţinut:
Criticile acestei apelante vizează cuantumul sumei pe care a fost obligată să o plătească intimatei-reclamante, apelanta recunoscând că datorează numai 9.638.833 lei, diferenţa de 19.227.334 lei până la 27.758.064 lei, pe care a fost obligată să o plătească prin sentinţa atacată, reprezentând-o suma compensată cu datoria intimatei-reclamante faţă de SC R. SA Valea Călugărească.
Acest motiv de apel a fost formulat şi de pârâta S.N.P. P. SA BUCUREŞTI, fiind analizat anterior, astfel că, aşa cum deja s-a arătat, pretinsa compensare a fost operată de S.N.P. P. SA Bucureşti pentru mai multe dintre sucursalele pârâte, tară a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1143 C. civ., neexistând acordul intimatei reclamante pentru această operaţiune, aşa încât în mod corect expertul contabil C.V. a făcut abstracţie de sumele pretins compensate, la stabilirea datoriilor intimatelor pârâte.
Pentru aceste considerente, apelul Sucursalei P. Vrancea s-a respins, ca nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în baza dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ.
Cu privire la apelul pârâtei Sucursalei P. Bacău s-a reţinut:
Motivele de apel formulate de această pârâtă coincid în cea mai mare parte cu cele prezentate de pârâta S.N.P. P. SA.
Singura critică se diferă o reprezintă susţinerea apelantei că nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare 23 din 7 aprilie 2003 în baza Protocolului din 10 ianuarie 2003 semnat de apelanta pârâtă S.N.P. P. SA şi intimata reclamantă, ci în baza contractului de marketing nr. 1100 din 27 februarie 2003, încheiat între intimata reclamantă şi o altă societate, C. SRL, or instanţa de fond nu a analizat această situaţie particulară, sentinţa pronunţată având la bază motive străine de natura pricinii, considerându-se greşit că toate contractele de vânzare cumpărare dintre sucursalele pârâte şi intimata-reclamantă a avut la bază Protocolul din 10 ianuarie 2003.
Chiar dacă susţinerea apelantei este reală, această situaţie nu are relevanţă în privinţa soluţiei pronunţate, obligaţia de plată a apelantei pârâte, stabilită prin sentinţa atacată derivând din contractul de vânzare-cumpărare nr. 23/ A din 7 aprilie 2003 încheiat cu intimata-reclamantă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de apelantă fiind total nefondată.
Or, potrivit art. 4 din acest contract, produsele care timp de 60 de zile erau fără mişcare lentă şi mărfurile cu termenul de garanţie depăşit trebuiau returnate intimatei furnizoare, pe cheltuiala acesteia, cu posibilitatea înlocuirii lor cu alte produse vandabile, furnizorul fiind răspunzător de nerespectarea solicitării beneficiarului de a ridica stocul de marfa greu vandabil şi/sau produsele cu termene de garanţie depăşite.
Din interpretarea acestei clauze, contractuale conform dispoziţiilor art. 977, 978 C. civ., ţinând cont de obligativitatea respectării convenţiilor legal făcute şi a executării lor cu bună credinţă, în sensul art. 969 şi 970 C. civ., rezultă că apelanta pârâtă este cea care trebuia să aibă iniţiativa de a returna produsele greu vandabile şi de a solicita intimatei furnizoare ridicarea acestora.
Părţile nu au conveni un termen pentru reglementarea acestei situaţii, însă ţinând cont de faptul că stabilirea mărfurilor fără mişcare sau cu mişcare lentă trebuia să se facă într-un termen de 60 de zile de la livrarea lor şi că durata contractului de vânzare cumpărare 23/A/2003 a expirat la 31 decembrie 2003, conform art. 7.6 din contract, rezultă că apelanta-pârâtă ar fi trebuit, într-un termen de 60 de zile de la această dată să anunţe intimata-reclamantă să-şi ridice mărfurile greu vandabile, ceea ce nu a făcut.
Adresa nr. 4017 din 4 mai 2005, invocată de apelantă, trimisă intimatei reclamante după 15 luni de la expirarea contractului şi după o jumătate de an de la concilierea directă care a avut loc la 28 octombrie 2004, nu mai poate fi considerată ca echivalent cu o executare corespunzătoare şi cu buna credinţă a obligaţiilor contractuale de către apelanta-beneficiară a mărfurilor livrate de intimata-reclamantă pe parcursul anului 2003.
În aceste condiţii, criticile apelantei ce vizau neinventarierea stocului de marfa, anunţarea intimatei furnizoare şi pretins greşita respingere a cererii reconvenţionale privind ridicarea produselor greu vandabile s-au respins ca nefondate.
Nefondată s-a reţinut şi susţinerea apelantei, prin care se arată că instanţa a acordat intimatei-reclamante mai mult decât a cerut, întrucât la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, sumele sunt interpretate şi valorifice în RON, deoarece pretenţiile intimatei reclamante au fost admise aşa cum au fost formulate, în lei vechi, ROL, instanţa pronunţându-se asupra a ceea ce s-a cerut şi, nicidecum în plus.
Excepţia ridicată de apelanta-pârâtă privind inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa concilierii directe a fost corect respinsă de instanţă la termenul de judecată din 7 septembrie 2005, potrivit încheierii de la fila 586 dosar, intimata reclamantă făcând dovada convocării părţilor la conciliere, la data de 28 octombrie 2006, când s-au încheiat procese verbale cu reprezentanţii părţilor care au răspuns acestei solicitări.
Pentru aceste considerente apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a introdus recurs pârâta SC P. SA în nume propriu şi pentru pârâtele S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. NEAMŢ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. CĂLĂRAŞI, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. IALOMIŢA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. CARAS SEVERIN, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. BRĂILA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. BUZĂU, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. SIBIU, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. HARGHITA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. MARAMUREŞ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. MUREŞ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. BISTRIŢA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. BRAŞOV, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. BACĂU, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. SĂLAJ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. CONSTANŢA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. HUNEDOARA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. ARGEŞ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. VRANCEA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. TULCEA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. IAŞI, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI -SUC. P. TELEORMAN, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. GORJ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. VÂLCEA invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de nelegalitate recurentele au susţinut:
Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi anume dispoziţiile art. 7 şi Protocolul încheiat cu reclamanta intimată, reţinând că sucursalele sunt singurele răspunzătoare de stocurile create în situaţia în care nu înştiinţează furnizorul la timp despre mărfurile greu vandabile.
Înstanţa în mod nejustificat nu a ţinut cont de compensarea intervenită pentru sucursalele P. Prahova, P. Vrancea şi P. Brăila, în contradictoriu cu SC R. SA Valea Călugărească pentru datoriile SC S.C. SRL PLOIEŞTI la SC R. SA.
Instanţa nu a analizat şi verificat susţinerile reclamantei-intimate, privind existenţa unor mărfuri în stoc situaţie nelămurită prin expertiza contabilă.
- expertiza efectuată în cauză, nu a stabilit sub nici o formă,
valoarea mărfurilor aflate în stoc, fiind efectuată fără a se solicita lămuriri de la sucursale.
- cererile reconvenţionale au fost respinse greşit ca nedovedită, deoarece era stipulat prin contract că valoarea mărfurilor aflate în stoc rămân în proprietatea reclamantei intimate.
Împotriva aceleiaşi decizii a introdus recurs şi SC P. SA Sucursala P. Cluj, invocând în drept ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. l 1 C. proc. civ.
Analizând legalitatea deciziei, prin prisma motivelor invocate de recurenta SC P. în nume propriu şi pentru sucursale urmează a se retine:
Criticile privind stabilirea greşită a cuantumului pretenţiilor, privind reţinerea eronată a concluziilor expertizei şi cea care priveşte, reţinerea greşită că cererile reconvenţionale nu au fost dovedite, sunt critici de netemeinicie, ce vizează stabilirea greşită a stării de fapt în cauză.
Or, faţă de caracterul de cale extraordinară de atac pe care îl are recursul, caracter impus de prevederile art. 304 C. proc. civ., în raport de care în recurs sesizarea instanţei trebuie făcută în raport de motivele de nelegalitate limitativ prevăzute, aceste critici nu pot fi analizate, starea de fapt fiind lămurită pe calea devolutivă a apelului.
Critica privind interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, respectiv a Protocolului înregistrat la nr. 137 din 10 ianuarie 2003 este nefondată.
Instanţa de apel, a reţinut că prin acest PROTOCOL intimata reclamantă s-a obligat să livreze produsele menţionate în această convenţie către sucursalele aparţinând de recurenta S.N.P. P. SA Bucureşti, care urmau să fie vândute prin magazinele din benzinăriile acestora.
Instanţa de apel nu a interpretat în niciun fel acest protocol, reţinând, în mod corespunzător, ceea ce părţile au convenit cu privire la modalităţile de plată ce rezultă din art. 5 şi cu privire la produsele greu vandabile ce rezultă din art. 8.
Prin art. 8 din Protocol s-a prevăzut că produsele care înregistrează o mişcare lentă, sau cu termene de garanţie depăşite, vor fi returnate furnizorului, pe cheltuiala acestuia, cu posibilitatea înlocuirii acestora cu alte produse, furnizorul fiind răspunzător în cazul nerespectării solicitărilor sucursalelor de a ridica stocul de marfa greu vandabile.
Or, instanţa de apel în raport de probele administrate a constatat că intimata reclamantă nu a fost înştiinţată despre existenţa unor stocuri greu vandabile de nici una din sucursale, neconvocând-o după expirarea contractului; pentru ridicarea stocului de marfa.
Aşadar, motivul de nelegalitate invocat în raport de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu subzistă, instanţa de apel, reţinând corect conţinutul PROTOCOLULUI.
Nici critica ce vizează nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reţinută, cu referire la neaplicarea dispoziţiilor art. l 143 C. civ.
Instanţa de apel, a respins întemeiat cererea de compensare, la care se referă recurenta, deoarece pentru aplicarea prevederilor art. l 143 C. civ., intimata reclamantă trebuia să-şi dea acordul, acord care nu s-a solicitat.
Aşa fiind, pentru aceste considerente în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte recursul declarat de SC P. SA Sucursala P. Cluj, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, urmează a fi anulat ca netimbrat, recurenta neachitând taxa de timbru dispusă de instanţă până la termenul de judecată al recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele S.C. P. S.A. BUCUREŞTI, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. PRAHOVA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. NEAMŢ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. CĂLĂRAŞI, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. IALOMIŢA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. CARAS SEVERIN, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. BRĂILA S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. BUZĂU, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. SIBIU, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. HARGHITA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. MARAMUREŞ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. MUREŞ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. BISTRIŢA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. BRAŞOV,S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. BACĂU, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. SĂLAJ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. CONSTANŢA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. HUNEDOARA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. ARGEŞ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. VRANCEA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. TULCEA, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. IAŞI, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. TELEORMAN, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. GORJ, S.C. P. S.A. BUCUREŞTI - SUC. P. VÂLCEA împotriva deciziei nr. 92 din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondate.
Anulează recursul declarat de S.C. P. S.A. BUCUREŞTI -SUC. P. CLUJ împotriva deciziei nr. 92 din 3 aprilie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1522/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1286/2007. Comercial → |
|---|
