ICCJ. Decizia nr. 14/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 14/2007
Dosar nr. 2975/39/2006
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 9 iulie 2003, reclamanta SC T. SA Suceava a chemat în judecată pârâta SC A. SA Suceava pentru obligarea la plata sumei de 7.492.584.472 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente plăţii cu întârziere a serviciilor de furnizare apă caldă menajeră şi energie termică, majorări facturate în perioada 30 noiembrie 1998 – 30 octombrie 1999.
La cererea reclamantei, conform încheierii de şedinţă din 19 septembrie 2003, instanţa a introdus în cauză în calitate de pârâtă şi Municipiul Suceava, prin primar.
Tribunalul Suceava, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 776 din 20 decembrie 2005, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta 1, SC A. SA Suceava la plata sumei de 1.662.560.801 lei, penalităţi de întârziere.
Pretenţiile faţă de pârâta 2, Municipiul Suceava au fost respinse ca prescrise pentru suma de 1.152.806.669 lei şi ca nefondate pentru suma de 4.677.217.002 lei.
În pronunţarea acestei hotărâri s-a reţinut că reclamanta a introdus acţiunea la 9 iulie 2003, că faţă de termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, cererea pentru plata facturilor emise în 1998 şi 1999 este tardivă, facturile fiind anterioare termenului de 3 ani, împlinit în raport de data emiterii facturilor cel mai târziu la 9 iulie 2002.
S-a reţinut, însă, că pârâta SC A. SA a achitat parţial parte din facturi, şi anume cele emise în 30 septembrie 1999 (cu nr. 1382, 1383, 1384, 1385, 1386) şi facturile nr. 1387 din 1 octombrie 1999 şi nr. 1422 din 30 octombrie 1999.
Plăţile s-au făcut cu ordinele de plată nr. 683 din 15 august 2002, nr. 1172 din 18 decembrie 2002 şi nr. 105 din 30 ianuarie 2003 şi anume suma de 17.102.577.967 lei, din datoria totală de 24.595.162.439 lei, astfel că pentru aceste facturi operează repunerea în termen conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958, pârâta datorând diferenţa neachitată din facturile plătite parţial.
În ce priveşte pârâta Municipiul Suceava, acţiunea a fost respinsă ca tardivă, neoperând repunerea în termen, această pârâtă neachitând nici o sumă.
Apelurile declarate de reclamantă şi pârâta SC A. SA Suceava împotriva hotărârii primei instanţe, au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 63 din 14 iunie 2006.
Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta şi pârâta SC A. SA Suceava au declarat recurs.
Reclamanta a reiterat motivele din apel susţinând că greşit nu s-a admis repunerea în termenul de prescripţie pentru restul pretenţiilor.
Pârâta SC A. SA a criticat hotărârea instanţei de apel susţinând că pretenţiile reclamantei sunt în totalitate prescrise, întrucât greşit s-a reţinut întreruperea prescripţiei pentru sumele refuzate la plată din cele 7 (şapte) facturi emise în 1999 pentru majorări de întârziere. Ca urmare, greşit a fost obligată la plata sumei de 1.662.560.801 lei, întrucât majorările facturate sunt aferente subvenţiilor achitate cu întârziere de către Primăria Suceava.
Cere aplicarea facilităţilor prevăzute de OG nr. 37/2004 şi anume anularea majorărilor de întârziere, în cazul plăţii facturilor, întrucât potrivit HG nr. 425/1994 pct. 12, distribuitorul de energie termică este considerat consumator în raport cu producătorul de energie termică.
Privitor la recursul reclamantei:
Soluţionarea acţiunii s-a făcut prin analizarea excepţiei de prescripţie invocată de pârâtă, reţinându-se ca fiind prescrise parte din pretenţiile reclamantei.
Susţinerile reclamantei în sensul că greşit s-a reţinut că parte din majorări sunt prescrise, nu pot fi primite. Instanţele de fond şi apel au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 3 din decretul de prescripţie nr. 167/1958, întrucât sesizarea instanţei în iulie 2003, pentru plata unor facturi emise în 1998 şi 1999 s-a făcut cu depăşirea termenului legal de prescripţie de 3 ani.
Se reţine că au fost corect aplicate şi prevederile art. 16 lit. c) din decretul de prescripţie şi anume întreruperea prescripţiei pentru facturile emise în 30 septembrie 1999, 1 octombrie şi 30 octombrie 1999 în raport de plăţile parţiale a majorărilor din aceste facturi efectuate de pârâta SC A. SA Suceava. Ca urmare, s-au considerat în termen, prin aplicarea instituţiei întreruperii termenului de prescripţie, numai pretenţiile pentru achitarea integrală a acestor facturi.
Privitor la recursul pârâtei 1, SC A. SA Suceava.
Susţinerile acestei recurente, în sensul că greşit s-a reţinut întreruperea termenului de prescripţie pentru plata majorărilor nerecunoscute şi neachitate din facturile emise în 1999 (şapte), care erau aferente subvenţiilor achitate de Consiliul Local cu întârziere, nu pot fi primite.
Facturile ce formează obiectul acţiunii privesc majorări de întârziere de 0,2 % pe zi, conform prevederilor art. 97 din HG 425/1994, emise de furnizorul de energie termică, SC T. SA către pârâta SC A. SA Suceava, în calitate de beneficiar, respectiv distribuitor şi transportator de energie termică pentru întârzierea în plata facturilor emise pentru energia termică.
Este adevărat că parte din preţul energiei termice era subvenţionat de la buget, dar subvenţiile, aşa cum reţine şi expertiza contabilă, s-au virat de Primăria Suceava direct în contul SC T. SA Suceava.
Răspunderea pentru întârzierea plăţii energiei termice, revine SC A. SA, ca beneficiară, şi parte contractantă astfel că facturile pentru plata majorărilor s-au emis pe numele acestei pârâte.
Atât timp cât SC A. SA a achitat parte din majorări, întemeiat instanţa a aplicat art. 16 lit. c) din Decretul nr. 167/1958, reţinând că este îndeplinită condiţia existenţei unui act începător de executare, prescripţia fiind întreruptă pentru întreaga valoare a majorărilor facturată şi nu numai pentru partea ce s-a achitat, pentru că întreruperea ar fi lipsită de efecte, or, din momentul întreruperii, al plăţii parţiale, începe să curgă o nouă prescripţie.
În ce privesc facilităţile prevăzute de OG nr. 37/2004 şi anume anularea majorărilor de întârziere în cazul plăţii facturilor, întemeiat instanţa a reţinut că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile SC A. SA, care nu este un consumator de energie termică, ci este transportator şi distribuitor către consumatorii direcţi.
Aşa fiind, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursurile urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC T. SA SUCEAVA şi pârâta SC A. SA SUCEAVA împotriva deciziei nr. 63 din 14 iunie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1461/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1239/2007. Comercial → |
|---|
